Nu ştiu dacă de vină ne este caracterul balcanic, cu al său ADN marcat de dragostea pentru negociere, însă ne plac reducerile, fapt speculat din plin de comercianţii zilelor noastre. Dacă la un moment dat trendul acestora avea o oarecare ciclicitate bine împământenită, legată de diverse sărbători, acum suntem pur şi simplu copleşiţi din toate părţile de oferte. Şi, în cazul mai puţin fericit, dar şi mai probabil, în care nu sunteţi copii de oligarhi ruşi, voi, mirii, aveţi asumată responsabilitatea bugetului nunţii, care buget este şi el extensibil doar până la un anumit punct. Aici intervine cumpătarea şi puterea voastră de planificare. Tot aici intervin compromisurile necesare şi efortul de prioritizare. Şi tot aici poate fi salvatoare goana după reduceri, atâta timp cât e făcută cu cap.
Dacă nunta voastră nu este pe repede înainte, obligaţi fiind de cine ştie ce circumstanţe, aveţi înainte un interval relativ decent pentru a vă putea organiza. Preferinţele voastre se pot reflecta în eveniment chiar şi dacă limitările bugetare par să le excludă la prima vedere, atâta timp cât vă ocupaţi serios de research cât mai din timp.
Să zicem că vrei o rochie de mireasă epatantă. Este puţin probabil, deşi nu exclus, să o găseşti dând un simplu search pe Google de tipul „rochii mireasă reduceri”. Ce poţi face însă este o listă scurtă cu preferatele, ale căror cotaţii le verifici o dată la câteva zile, pentru ca atunci când se anunţă vreun târg sau vreo sesiune tip Black Friday, să ai un termen de comparaţie real.
Pentru discounturi merită să te deplasezi din propriul oraş către locaţiile unde respectivele rochii sunt efectiv produse, pentru a le achiziţiona direct de la designer, fără adaosul vreunui comerciant local. Spre exemplu, pentru rochii de mireasă Bucureşti scrie pe tine dacă într-adevăr vrei să iei pulsul lucrurilor. Iar cheltuiala drumului va fi meritat, pentru că vei avea ocazia să probezi o varietate de modele, de la o multitudine de creatori de modă şi te vei putea ocupa şi de toate accesoriile, rezolvând practic cam toate aspectele legate de look-ul tău în ziua cea mare.
În ceea ce priveşte florile, sunt şanse mari de reduceri considerabile dacă te orientezi spre ceva de sezon. Este adevărat ca florăriile se aprovizionează de pe bursa de flori, însă multe au şi colaborări la nivel local, iar în acest context costurile pot scade cu câteva procente demne de luat în seamă.
La târgurile de profil poţi găsi oferte avantajoase la servicii foto şi video, la cele care ţin de partea de entertainement, adică muzică şi altele conexe şi la bijuterii. De reţinut că, exact ca în orice alt domeniu, ieftin nu înseamnă neapărat de calitate inferioară, aşa cum scump nu înseamnă neapărat şi bun. Un pic de cercetare de piaţă înainte de a trece pragul târgului nu a stricat nimănui şi te poate duce departe.
Poţi face economii la mărturii dacă tematica foloseşte materiale naturale şi este fix anotimpul când ele abundă. La fel cum poţi reduce costurile pentru unele elemente din meniu sau candy bar, care sunt considerate extras si pentru care, dacă temporizezi lucrurile eficient, poţi scuti sume considerabile.
Nunţile sunt despre vise împlinite şi merită să îţi baţi capul pentru fiecare detaliu. Bugetele sunt făcute pentru a fi depăşite, până la urmă, atâta timp cât totul se face planificat, o să mergeţi şi în luna de miere mult visată (pentru care de asemenea se pot face economii cu ajutorul ofertelor early booking sau last minute…)