Mergi la conferinta cu Dr. Daniel Siegel, din 27 septembrie 2014!

 

cover siegel2

 

Cine este Dr. Daniel Siegel?

Daniel Siegel este psihiatru, expert in parenting si doctor in neurostiinta.

De ceva vreme sunt pasionata de psihologie si anul trecut chiar am facut si niste pasi in sensul asta, iar acum sunt in anul II la Facultatea de Psihologie. Dincolo de asta, am citit mereu cu mare interes materiale nou aparute in cadrul “revolutiei afective” a neurostiintei, adica acea aplecare destul de recenta a neuro-cercetatorilor catre emotii. De aceea, cand am vazut ca va fi o conferinta cu Daniel Siegel, m-am aratat interesata. Aflasem despre el citind materiale ale psihologului Daniel Goleman si bineinteles ca pasul urmator a fost sa citesc cea mai recenta carte a sa: “Brainstorm – The power and purpose of the teenage brain”. O parte din cartile sale au fost traduse si se gasesc si la noi si dincolo de traducerea unor termeni, cu care nu sunt de acord sa fie tradusi (brainstorm, mindfullness, mindsight), sunt achizitii valoroase pentru oricine.

Tot citind am dat si de conceptul de mindfulness, pe care nu l-am inteles prea bine la inceput, dar m-am mai luminat dupa ce am aprofundat subiectul si mi-am dat seama ca dadeam tarcoale acestei experiente de ceva vreme. Daniel Siegel propune explorarea conceptului de mindsight, acea abilitate a mintii noastre de a percepe propriile minti si pe ale celorlalti, fiind si fondatorul Institutului Mindsight.

De ce sa vii la conferinta cu Dr. Daniel Siegel?

Daca esti interesat/interesata de subiecte precum:

  • conectarea in relatia parinte – copil
  • neuroplasticitate, neurobiologie interpersonala, integrarea creierului ca element de promovare a starii de bine
  • validarea emotionala ca strategie primara de disciplinare
  • atasamentul ca factor de sanatate relationala
  • mindisght, empatie, neuroni oglinda
  • mindfulness
  • inteligenta emotionala

Cui se adreseaza conferinta cu Dr. Daniel Siegel?

  • parintilor ce au copii cu varste intre 0 -18 ani
  • cadrelor didactice din gradinite, scoli, licee
  • psihologilor, studentilor la psihologie, psihoterapeutilor, psihiatrilor

Conferinta este organizata de Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie si Otilia Mantelers, expert in parenting.

Puteti afla mai multe despre program si inscriere de  pe www.drdansiegel.ro.

Dupa ce am fost invitata data trecuta de catre Otilia la o conferinta, atunci la Michael Thompson, mi-a placut atat de mult incat m-am inscris la Psihologie (pentru a doua oara, dar de data asta o sa si termin). Acum nu stiu daca ma voi inscrie la Medicina (ma simt cam obosita sa ma inham la inca ceva), dar cu siguranta intalnirea du Daniel Siegel imi va folosi atat in cresterea lui Tudor, in intelegerea unor procese care ni s-au intamplat si noua in perioada de crestere si care inca ni se intampla, cat si ca viitor psiholog.

Va las in continuare un video cu Daniel Siegel la TED, Mindfullness and Neural Integration:

Workshop parenting: Jocul in relatia parinte-copil

Miercuri, 4 iunie, la Libraria Bastilia are loc un workshop de parenting, doar pentru parinti, despre Joc in relatia lor cu copiii. 
 
Va fi sustinut de Otilia Mantelers, mama a trei copii, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog in formare, specialist in joaca terapeutica cu copiii, coordonator al colectiei Parentaj la Editura Herald si viitor autor de carte. Eu as mai adauga si persoana calda, care face lucruri minunate. Evenimentul este adus de Blu Party. 🙂
Mai multe detalii despre eveniment gasiti in afisul de mai jos:
workshop parenting

Conferintele Michael Thompson, 21-22 Septembrie

Conferintele Michael Thompson, organizator Otilia Mantelers si Totul Despre Mame

Multi dintre voi o cunoasteti pe Otilia Mantelers de la seminariile sale de parenting prin joc. Otilia este pasionata de Playful Parenting, filozofie al carei autor este Larry Cohen. Daca va plac mesajele transmise de Playful Parenting, atunci cu siguranta o sa va placa si la conferintele lui Michael Thompson, cei doi fiind colaboratori pentru cateva carti. Cand Otilia mi-a spus ca l-a invitat pe Michael Thompson in Romania am intrebat-o cine este Michael Thompson si mi-a fost teama ca evenimentul nu va fi destul de cunoscut pentru ca nici el nu este foarte cunoscut la noi. Apoi mi-a povestit despre el si am inteles ca ar fi pacat sa ratam un astfel de eveniment, fiind prima conferinta ce abordeaza viata sociala a copiilor , prieteniile, popularitatea, viata emotionala a baietilor si rolul taticilor in viata emotionala a copiilor. Michael Thompson este doctor in psihologie, terapeut si autorul a 9 carti ce au in prim-plan aspecte psihologice din viata copiilor.

Fiind mama de baiat, cel mai mult m-a atras subiectul despre cresterea baietilor, din cartea sa “Raising Cain”, carte ce va fi tradusa in limba romana de Laura Frunza, dar si cel despre natura prieteniilor din copilarie din “Best Friends, Worst Enemies”.

Programul Conferintelor lui Michael Thompson din 21 – 22 Septembrie este acesta:

  • Relaţia Copil – Şcoală – Sâmbătă (9.00 – 12.45)
  • Natura Băieţilor (Raising Cain) – Sâmbătă (13.30 – 19.00)
  • Mic Dejun cu Tăticii – Duminică (8.45-10.15)
  • Viata Socială şi Emoţională a Copiilor – Duminică (10.30 – 18.45)

Pentru mai multe detalii si pentru a va inscrie intrati aici. Pana pe 15 Iulie va puteti inscrie la un pret mai mic.

 

Playful Parenting si Nutritia pentru Slabire si Celulita

486462_10151417481363267_1702703523_n

 

Vineri va invitam la un seminar cu tema Nutritia pentru Slabire si Combaterea Celulitei sustinut de Cristian Margarit.

Sambata va invitam la un seminar cu tema Playful Parenting sustinut de Otilia Mantelers.

Ambele seminarii se desfasoara de la 10:30 in sala Cinema Vip, Studio 2 la Mall Baneasa Shopping City.

Tot vineri si sambata dupa amiaza voi fi prezenta cu biscuiti, briose si batoane pentru diverse diete: fara zahar, fara gluten, paleo, raw, vegan, low carb. Vom prezenta si de ce anumite produse facute de noi ajuta in procesele de slabire.

Va asteptam!

 

Copilul ca simptom al familiei – intre parenting si psihoterapie

Familia este ca un sistem, daca un membru are probleme, toata familia va avea probleme, toata familia rezoneaza inconstient cu acea problema. De multe ori copilul devine simptomul familiei atunci cand relatia parintilor ca sot si sotie este problematica sau conflictuala; copilul incearca, inconstient, sa salveze sau sa repare relatia parintilor lui, atragand atentia asupra sa si facandu-i astfel sa colaboreze in a-l ajuta pe el. Acesti adulti formeaza un cuplu, inainte de a fi parinti, si daca relatia de cuplu nu este buna, asta va afecta copilul si reactia copilului ii va afecta inapoi pe ei.

Atunci cand un copil prezinta un simptom, dese ori este o modalitate de comunicare cu cei din jur. Cand un copil are un comportament nedorit, el atrage atentia parintilor si familiei, care reactioneaza si colaboreaza pentru a rezolva problema. Astfel in cadrul familiei se inverseaza ierarhia. Acum copilul detine puterea in familie prin simptomul/comportamentul problematic pe care il prezinta. Pentru a rezolva situatia este necesar ca parintii sa recastige puterea, rezolvand problemele din relatia lor de cuplu, si sa elibereze copilul de responsabilitatea rezolvarii conflictelor din familie.

Copilul-simptom exprima si preia suferintele parintilor sai.

Tulburarile de comportament ale copilului pot avea diverse forme: agresivitate (verbala, fizica, autoagresivitate), furt, minciuna, etc. Aceste comportamente sunt intotdeauna mesaje. Psihoterapeutul urmareste intai sa descopere motivul si scopul comportamentului. Un copil agresiv poate face acest lucru pentru a atrage atentia parintilor. Pot exista mai multe motive ale comportamentelor nedorite: atragerea atentiei, obtinerea puterii, razbunarea, retragerea, etc.

Cea mai buna metoda de observare a copilului este jocul acestuia, interactiunea cu alti copii, relatarile educatoarei sau invatatoarei, desenele lui, etc. Bineinteles ca este nevoie si de o discutie cu copilul. Avem nevoie sa il ascultam pentru a-l intelege, iar a asculta este diferit de a-l auzi; ascultarea presupune atentie si disponibilitate, inseamna sa fii acolo pentru copilul tau.

Articol de Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic

http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro

Efectul batailor si palmelor asupra copiilor

  • Bataia/ palmuirea copilului poate duce la tot felul de probleme de comportament: cresterea agresivitatii, slabirea controlului emotional, esec scolar, nivel scazut al empatiei,  chiar si incetinirea dezvoltarii mentale.
  • Bataia/ palmuirea copilului cu varsta mai mare de 5/6 ani este chiar mai grava. In aceste cazuri efectele negative asupra copilului cresc. Copiii pot deveni antisociali si depresivi, si pot sa dezvolte relatii negative cu parintii lor, lipsite de afectiune, intelegere si apreciere reciproca.
  • Bataia este cu atat mai daunatoare cu cat parintele este mai suparat, insensibil, rece in timp ce o aplica copilului.
  • Copiii care sunt „altoiti” la varsta de 1 an este foarte probabil sa fie mult mai agresivi la varsta de 3 ani in comparatie cu alti copii de aceeasi varsta, adica agresivitatea dezvolta agresivitate, si copiii fac ceea ce vad la parintii lor.
  • Odata ce ai ales calea bataii, ca parinte, si ai folosit aceasta metoda chiar si in anii de scoala ai copilului, este foarte greu sau chiar imposibil sa treci la alte metode de disciplina cum ar fi argumentarea si pedepsele non-fizice, deoarece copilul si-a pierdut deja increderea in tine ca om rational, capabil de autocontrol.

Bataia nu este mai eficienta decat pedepsele non-fizice ce includ argumentare si ratiune sau consecintele naturale ale faptelor copilului.

Cand vorbim despre disciplina, trebuie sa facem diferenta intre copiii care asculta de frica si cei care asculta din respect. Autoritatea parintelui  vine la pachet cu frica de pedepse/bataie, iar respectul este un rezultat al intelegerii si al aprecierii din partea acopilului.

Un parinte este respectat de copil atunci cand a invatat sa spuna NU copilului in situatiile care o cer (capricii, mofturi) intr-un mod argumentativ, astfel incat copilul sa inteleaga interdictia. Este foarte important sa dam o explicatie copilului atunci cand ii spunem NU.  Aceasta explicatie trebuie sa aiba anumite caracteristici pentru a-si atinge scopul.Trebuie sa fie comunicata intr-un limbaj adecvat varstei copilului si sa fie de ordin rational. Explicatiile de genul: „pentru ca asa zic eu”, „pentru ca nu e frumos”, „pentru ca esti nesimtit”, „pentru ca este spre binele tau” nu sunt intelese de copil, ba mai mult acesta va intelege ca el nu este luat in considerare.

Explicatiile bune sunt cele logice, coerente, cele care vorbesc despre fapte si despre consecintele naturale ale faptelor (nu pedepse), si cele care sunt valabile pentru toata lumea (inclusiv parinti/adulti).

Ultimul pas este sa ne asiguram ca explicatia a fost inteleasa de copil, si pentru asta vom ruga copilul sa ne spuna in cuvintele sale proprii ce a inteles sau ce parere are despre explicatia noastra.

Recomandare bibliografica pentru parinti: „Cand sa spunem NU copiilor” de Robert Langis.

Articol de:

Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic

http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro

Cum sa dezvolti inteligenta emotionala a copiilor


Daca ne gandim ca oamenii prin definitie sunt fiinte sociale, atunci ne dam seama de importanta inteligentei emotionale pentru succesul nostru personal si profesional. Inteligenta emotionala inseamna abilitatea de a relationa sau de a stabili relatii sociale cu alti oameni.

Vestea buna este ca inteligenta emotionala se poate invata din copilarie! Sa fii inteligent emotioanal inseamna sa poti identifica propriile emotii si pe ale celorlati, sa intelegi cauza si consecintele emotiilor, sa le poti controla si sa te comporti adecvat lor. O persoana inteligenta emotional este un bun comunicator, este empatica, este un bun coechipier, este adecvata social si  in consecinta are performante mai bune decat cei cu o inteligenta emotionala scazuta.

Emotiile, identificarea emotiilor si consecintele acestora

Ca parinti, puteti incepe sa lucrati cu copiii pentru dezvoltarea lor  emotionala incepand cu varsta de 4-5 ani, moment in care copiii devin constienti de ei, de cei din jurul lor si incep sa faca diferenta intre real si imaginar.

Primul pas este sa ii invatati pe copii denumirile emotiilor. Puteti incepe cu emotiile de baza: bucurie, tristete, furie, frica, iar pe masura ce cresc si pot intelege, explicati-le emotiile mai complexe ca: rusine, mandrie, dezgust, vinovatie surprindere, etc.

Apoi aratati-le cum sa identifice emotiile la altii pe baza componentei nonverbale. Puteti sa folositi exemple din fotografii,  filme, desene animate sau din viata reala.  Facand asocierea intre denumirea emotiei si expresia ei  observabila facial sau corporal, copilul va invata sa recunoasca emotiile la altii.

Mai departe ajutati-i sa isi identifice propriile emotii. Intrebati-i cum se simt in situatii diverse din viata de zi cu zi. Puteti sa faceti din asta un obicei. Astfel ei vor face asocierea intre denumirea emotiei, exprimarea exterioara vazuta la altii si trairea lor interioara.

Este importanta si identificarea cauzelor si consecintelor  unei emotii, iar aceasta se poate face daca analizati impreuna  povesti, desene animate sau filme. Astfel copilul va intelege ce produce tristetea, mandria sau dezgustul si ce consecinte poate avea furia, rusinea sau frica.

In final este important sa ii invatati pe copii sa reactioneze adecvat emotiilor, tinand cont de ceea ce simt ei si respectand sentimentele celorlalti. Asadar  poti sa plangi cand esti trist, sa razi cand esti vesel, sa cauti protectie daca iti este frica, dar este interzis sa lovesti pe cineva cand esti furios. Ca sa rezolvi problema furiei trebuie sa inveti autocontrolul si asertivitatea.

Recomandari bibliografice pentru parinti:

Catrinel A. Stefan, Kallay Eva – „Dezvoltarea competentelor emotionale si sociale la prescolari – Ghid Practic pentru  parinti”, editura  Asociatia de Stiinte Cognitive din Romania (ASCR)
Virginia Waters – „Poveşti raţionale pentru copii”, editura Asociatia de Stiinte Cognitive din Romania (ASCR)
Daniel Goleman- „Inteligenta emoţionala”, editura Curtea Veche

Articol de:
Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic
http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro