Mergi la conferinta cu Dr. Daniel Siegel, din 27 septembrie 2014!

 

cover siegel2

 

Cine este Dr. Daniel Siegel?

Daniel Siegel este psihiatru, expert in parenting si doctor in neurostiinta.

De ceva vreme sunt pasionata de psihologie si anul trecut chiar am facut si niste pasi in sensul asta, iar acum sunt in anul II la Facultatea de Psihologie. Dincolo de asta, am citit mereu cu mare interes materiale nou aparute in cadrul “revolutiei afective” a neurostiintei, adica acea aplecare destul de recenta a neuro-cercetatorilor catre emotii. De aceea, cand am vazut ca va fi o conferinta cu Daniel Siegel, m-am aratat interesata. Aflasem despre el citind materiale ale psihologului Daniel Goleman si bineinteles ca pasul urmator a fost sa citesc cea mai recenta carte a sa: “Brainstorm – The power and purpose of the teenage brain”. O parte din cartile sale au fost traduse si se gasesc si la noi si dincolo de traducerea unor termeni, cu care nu sunt de acord sa fie tradusi (brainstorm, mindfullness, mindsight), sunt achizitii valoroase pentru oricine.

Tot citind am dat si de conceptul de mindfulness, pe care nu l-am inteles prea bine la inceput, dar m-am mai luminat dupa ce am aprofundat subiectul si mi-am dat seama ca dadeam tarcoale acestei experiente de ceva vreme. Daniel Siegel propune explorarea conceptului de mindsight, acea abilitate a mintii noastre de a percepe propriile minti si pe ale celorlalti, fiind si fondatorul Institutului Mindsight.

De ce sa vii la conferinta cu Dr. Daniel Siegel?

Daca esti interesat/interesata de subiecte precum:

  • conectarea in relatia parinte – copil
  • neuroplasticitate, neurobiologie interpersonala, integrarea creierului ca element de promovare a starii de bine
  • validarea emotionala ca strategie primara de disciplinare
  • atasamentul ca factor de sanatate relationala
  • mindisght, empatie, neuroni oglinda
  • mindfulness
  • inteligenta emotionala

Cui se adreseaza conferinta cu Dr. Daniel Siegel?

  • parintilor ce au copii cu varste intre 0 -18 ani
  • cadrelor didactice din gradinite, scoli, licee
  • psihologilor, studentilor la psihologie, psihoterapeutilor, psihiatrilor

Conferinta este organizata de Asociatia Multiculturala de Psihologie si Psihoterapie si Otilia Mantelers, expert in parenting.

Puteti afla mai multe despre program si inscriere de  pe www.drdansiegel.ro.

Dupa ce am fost invitata data trecuta de catre Otilia la o conferinta, atunci la Michael Thompson, mi-a placut atat de mult incat m-am inscris la Psihologie (pentru a doua oara, dar de data asta o sa si termin). Acum nu stiu daca ma voi inscrie la Medicina (ma simt cam obosita sa ma inham la inca ceva), dar cu siguranta intalnirea du Daniel Siegel imi va folosi atat in cresterea lui Tudor, in intelegerea unor procese care ni s-au intamplat si noua in perioada de crestere si care inca ni se intampla, cat si ca viitor psiholog.

Va las in continuare un video cu Daniel Siegel la TED, Mindfullness and Neural Integration:

Workshop parenting: Jocul in relatia parinte-copil

Miercuri, 4 iunie, la Libraria Bastilia are loc un workshop de parenting, doar pentru parinti, despre Joc in relatia lor cu copiii. 
 
Va fi sustinut de Otilia Mantelers, mama a trei copii, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog in formare, specialist in joaca terapeutica cu copiii, coordonator al colectiei Parentaj la Editura Herald si viitor autor de carte. Eu as mai adauga si persoana calda, care face lucruri minunate. Evenimentul este adus de Blu Party. 🙂
Mai multe detalii despre eveniment gasiti in afisul de mai jos:
workshop parenting

Conferintele Michael Thompson, 21-22 Septembrie

Conferintele Michael Thompson, organizator Otilia Mantelers si Totul Despre Mame

Multi dintre voi o cunoasteti pe Otilia Mantelers de la seminariile sale de parenting prin joc. Otilia este pasionata de Playful Parenting, filozofie al carei autor este Larry Cohen. Daca va plac mesajele transmise de Playful Parenting, atunci cu siguranta o sa va placa si la conferintele lui Michael Thompson, cei doi fiind colaboratori pentru cateva carti. Cand Otilia mi-a spus ca l-a invitat pe Michael Thompson in Romania am intrebat-o cine este Michael Thompson si mi-a fost teama ca evenimentul nu va fi destul de cunoscut pentru ca nici el nu este foarte cunoscut la noi. Apoi mi-a povestit despre el si am inteles ca ar fi pacat sa ratam un astfel de eveniment, fiind prima conferinta ce abordeaza viata sociala a copiilor , prieteniile, popularitatea, viata emotionala a baietilor si rolul taticilor in viata emotionala a copiilor. Michael Thompson este doctor in psihologie, terapeut si autorul a 9 carti ce au in prim-plan aspecte psihologice din viata copiilor.

Fiind mama de baiat, cel mai mult m-a atras subiectul despre cresterea baietilor, din cartea sa “Raising Cain”, carte ce va fi tradusa in limba romana de Laura Frunza, dar si cel despre natura prieteniilor din copilarie din “Best Friends, Worst Enemies”.

Programul Conferintelor lui Michael Thompson din 21 – 22 Septembrie este acesta:

  • Relaţia Copil – Şcoală – Sâmbătă (9.00 – 12.45)
  • Natura Băieţilor (Raising Cain) – Sâmbătă (13.30 – 19.00)
  • Mic Dejun cu Tăticii – Duminică (8.45-10.15)
  • Viata Socială şi Emoţională a Copiilor – Duminică (10.30 – 18.45)

Pentru mai multe detalii si pentru a va inscrie intrati aici. Pana pe 15 Iulie va puteti inscrie la un pret mai mic.

 

Playful Parenting si Nutritia pentru Slabire si Celulita

486462_10151417481363267_1702703523_n

 

Vineri va invitam la un seminar cu tema Nutritia pentru Slabire si Combaterea Celulitei sustinut de Cristian Margarit.

Sambata va invitam la un seminar cu tema Playful Parenting sustinut de Otilia Mantelers.

Ambele seminarii se desfasoara de la 10:30 in sala Cinema Vip, Studio 2 la Mall Baneasa Shopping City.

Tot vineri si sambata dupa amiaza voi fi prezenta cu biscuiti, briose si batoane pentru diverse diete: fara zahar, fara gluten, paleo, raw, vegan, low carb. Vom prezenta si de ce anumite produse facute de noi ajuta in procesele de slabire.

Va asteptam!