Poveste despre etichete, buline si stelute: Esti special – Pancinello

pancinello poveste etichete esti special

Povestea “Esti special” de Max Lucado cred ca e o poveste educativa foarte buna, nu doar pentru copii, ci mai ales pentru profesori, educatori si invatatori, care pot intelege ce rol important au in viata copiilor, dar si pentru bunici si chiar si pentru unii parinti.

Dupa mesajele primite la articolul meu despre Scoala Anastasia Popescu (pe unele nu le-am aprobat pentru ca nu aveau legatura cu scoala, ci cu alegerea mea pentru copilul meu de a nu face religie), mi-am dat seama ca urmatoarea experienta cu o adoua scoala particulara incadrata in scoli particulare cu taxe mici, ar putea starni iarasi valuri pe care nu mi le doresc pe acest blog. Dar citind aceasta poveste mi-am adus aminte de experienta a 2 copii dintr-o clasa de 7, de la scoala Smart Kids, care dupa o luna la aceasta scoala au ales sa se mute la o alta (Copiii ajunsesera dupa o luna la clasa pregatitoare sa creada ca nu sunt buni de nimic, ca e inutil sa incerce sa invete ceva pentru ca miss le spune ca ei nu stiu nimic si nu au invatat nimic la gradinita; Aceeasi miss care dimineata nu supraveghea clasa si cand lipsea profesorul insotitor, colega lor cu autism era incuiata in alta clasa de copiii mai mari care ii strigau “Esti bolnava! Esti nebuna! Ai nevoie de psiholog! Ai o problema la cap!”, privea trista pe geam si se apara cu voce joasa “Nu sunt bolnava!”; Ce a facut miss cand i-am semnalat asta? I-a spus altei miss iar copiilor mari li s-a zis sa o lase in pace. Atat. Fara explicatii, fara a intelege ceva din toata intamplarea. Alta miss urla la copii pana se prindea ca o mama sta in vestiar zi de zi asteptand copilul in ritmul lui.) Inchei lunga paranteza a miss-urilor. Ma intreb daca miss ar citi aceasta poveste oare ar intelege ceva din ea?

Povestea este despre etichete, despre cat de usor ii etichetam pe ceilalti si despre cat de afectat poate fi un copil de aceste etichetari.

Povestea poate fi adaptata atunci cand o spunem copiilor pentru ca sunt parinti care prefera ca micutul Pancinello sa aiba alt sistem de referinta decat tamplarul Eli, care da intregii povesti o tenta religioasa. Astfel, Eli poate fi privit ca un creator (natura, Dumnezeu) si un invatator pentru copil.

Mesajul “Esti special pentru ca eu (creatorul, parintele, invatatorul) te vad special” poate fi inlocuit cu “Esti special pentru ca toti oamenii sunt diferiti si sunt speciali in felul lor”, dar si asta e discutabil, in functie de varsta copilului pentru ca pana la un anumit punct copiii au nevoie sa stie ca cineva ii vede buni, frumosi, speciali pentru a putea mai apoi sa se vada ei insisi in acest fel.


 

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.

Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.

Tot stelute primeau si cei talentati: unii puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.

Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp, avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca buline!

Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

– Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.

– Este clar ca nu e bun de nimic!

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: „Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el.

In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.

Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

– Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!

Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

– Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.

– Pe Eli?

– Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.

– Dar de ce?

– Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.

– Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.

Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

– Dar nu este drept! isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

– Eu aici nu raman! si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:

– Pancinello, tu esti? se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!

Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

– Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.

– Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm… Se pare ca ai adunat ceva etichete…

– Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!

– Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!

– Chiar nu-ti pasa?

– Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!

Pancinello incepu sa rada:

– Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

– Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!

Nimeni… niciodata… nu-l mai privise astfel pe Pancinello… si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

– In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.
– Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.
– Stiu, mi-a povestit despre tine.
– De ea de ce nu se prind etichetele?
– Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!
– Cum adica?
– Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?
– Pai, nu prea…
– Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

– Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: „Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”

Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina…


 

Conferintele Michael Thompson, 21-22 Septembrie

Conferintele Michael Thompson, organizator Otilia Mantelers si Totul Despre Mame

Multi dintre voi o cunoasteti pe Otilia Mantelers de la seminariile sale de parenting prin joc. Otilia este pasionata de Playful Parenting, filozofie al carei autor este Larry Cohen. Daca va plac mesajele transmise de Playful Parenting, atunci cu siguranta o sa va placa si la conferintele lui Michael Thompson, cei doi fiind colaboratori pentru cateva carti. Cand Otilia mi-a spus ca l-a invitat pe Michael Thompson in Romania am intrebat-o cine este Michael Thompson si mi-a fost teama ca evenimentul nu va fi destul de cunoscut pentru ca nici el nu este foarte cunoscut la noi. Apoi mi-a povestit despre el si am inteles ca ar fi pacat sa ratam un astfel de eveniment, fiind prima conferinta ce abordeaza viata sociala a copiilor , prieteniile, popularitatea, viata emotionala a baietilor si rolul taticilor in viata emotionala a copiilor. Michael Thompson este doctor in psihologie, terapeut si autorul a 9 carti ce au in prim-plan aspecte psihologice din viata copiilor.

Fiind mama de baiat, cel mai mult m-a atras subiectul despre cresterea baietilor, din cartea sa “Raising Cain”, carte ce va fi tradusa in limba romana de Laura Frunza, dar si cel despre natura prieteniilor din copilarie din “Best Friends, Worst Enemies”.

Programul Conferintelor lui Michael Thompson din 21 – 22 Septembrie este acesta:

  • Relaţia Copil – Şcoală – Sâmbătă (9.00 – 12.45)
  • Natura Băieţilor (Raising Cain) – Sâmbătă (13.30 – 19.00)
  • Mic Dejun cu Tăticii – Duminică (8.45-10.15)
  • Viata Socială şi Emoţională a Copiilor – Duminică (10.30 – 18.45)

Pentru mai multe detalii si pentru a va inscrie intrati aici. Pana pe 15 Iulie va puteti inscrie la un pret mai mic.

 

Pedepsele aspre aplicate copilului duc la viclesug

educatie pedepse copii

In ultima vreme apar multe dovezi ca parentingul fara pedepse si fara recompense da rezultate bune. Recent au fost si la noi seminarii pentru parinti sustinute de Aletha Solter, psiholog elvetian care sustine acest model de educatie. Cautand mai multe informatii am gasit si cateva studii care arata ca aplicarea de pedepse aspre este mai gresita decat se credea.

Cu totii ne dorim sa avem copii care nu ne mint. Prima conditie pentru aceasta ar fi exemplul parintilor: daca parintele este prins cu minciuna, va minti si copilul. Increderea se bazeaza pe onestitate in orice relatie, inclusiv in cea parinte – copil.

Experimentul din studiul publicat in 2011 de Talwar and Lee a implicat copii de 3-4 ani din 2 unitati educationale. Intr-una din scoli au fost permise pedepsele, inclusiv corporale, iar in cealalta nu. Dupa mai multe testari, 70% dintre copiii educati fara pedepse isi recunosteau greselile, in timp ce doar 31% dintre cei din scoala cu educatie prin pedepse au recunoscut adevarul.

Concluzia cercetatorilor a fost ca pedepsele aspre duc la acoperirea minciunilor prin alte minciuni, de teama pedepselor aspre. Pe termen lung acestora li se poate intipari obiceiul de a ascunde, de a minti. Cei care nu primesc pedepse aspre au curajul de a-si recunoaste greselile.

Evitati asadar pedepsele!

Efectul batailor si palmelor asupra copiilor

  • Bataia/ palmuirea copilului poate duce la tot felul de probleme de comportament: cresterea agresivitatii, slabirea controlului emotional, esec scolar, nivel scazut al empatiei,  chiar si incetinirea dezvoltarii mentale.
  • Bataia/ palmuirea copilului cu varsta mai mare de 5/6 ani este chiar mai grava. In aceste cazuri efectele negative asupra copilului cresc. Copiii pot deveni antisociali si depresivi, si pot sa dezvolte relatii negative cu parintii lor, lipsite de afectiune, intelegere si apreciere reciproca.
  • Bataia este cu atat mai daunatoare cu cat parintele este mai suparat, insensibil, rece in timp ce o aplica copilului.
  • Copiii care sunt „altoiti” la varsta de 1 an este foarte probabil sa fie mult mai agresivi la varsta de 3 ani in comparatie cu alti copii de aceeasi varsta, adica agresivitatea dezvolta agresivitate, si copiii fac ceea ce vad la parintii lor.
  • Odata ce ai ales calea bataii, ca parinte, si ai folosit aceasta metoda chiar si in anii de scoala ai copilului, este foarte greu sau chiar imposibil sa treci la alte metode de disciplina cum ar fi argumentarea si pedepsele non-fizice, deoarece copilul si-a pierdut deja increderea in tine ca om rational, capabil de autocontrol.

Bataia nu este mai eficienta decat pedepsele non-fizice ce includ argumentare si ratiune sau consecintele naturale ale faptelor copilului.

Cand vorbim despre disciplina, trebuie sa facem diferenta intre copiii care asculta de frica si cei care asculta din respect. Autoritatea parintelui  vine la pachet cu frica de pedepse/bataie, iar respectul este un rezultat al intelegerii si al aprecierii din partea acopilului.

Un parinte este respectat de copil atunci cand a invatat sa spuna NU copilului in situatiile care o cer (capricii, mofturi) intr-un mod argumentativ, astfel incat copilul sa inteleaga interdictia. Este foarte important sa dam o explicatie copilului atunci cand ii spunem NU.  Aceasta explicatie trebuie sa aiba anumite caracteristici pentru a-si atinge scopul.Trebuie sa fie comunicata intr-un limbaj adecvat varstei copilului si sa fie de ordin rational. Explicatiile de genul: „pentru ca asa zic eu”, „pentru ca nu e frumos”, „pentru ca esti nesimtit”, „pentru ca este spre binele tau” nu sunt intelese de copil, ba mai mult acesta va intelege ca el nu este luat in considerare.

Explicatiile bune sunt cele logice, coerente, cele care vorbesc despre fapte si despre consecintele naturale ale faptelor (nu pedepse), si cele care sunt valabile pentru toata lumea (inclusiv parinti/adulti).

Ultimul pas este sa ne asiguram ca explicatia a fost inteleasa de copil, si pentru asta vom ruga copilul sa ne spuna in cuvintele sale proprii ce a inteles sau ce parere are despre explicatia noastra.

Recomandare bibliografica pentru parinti: „Cand sa spunem NU copiilor” de Robert Langis.

Articol de:

Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic

http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro