Rezumatul conferintei cu Daniel Siegel

daniel siegel rezumat conferinta

Ieri am fost la conferinta cu Dr Daniel Siegel, psihiatru, expert in parenting si doctor in neurostiinta si azi revin cu rezumatul. Au fost multe informatii interesante atat pentru parinti, cat si pentru cei care au vrut sa afle mai multe despre creier si functionarea lui. Informatiile nu au fost greu de digerat, ci dimpotriva, cred ca au fost special structurate pentru a fi accesibile tuturor. Acum cateva zile am aflat ca Daniel Siegel nu mananca alimente cu gluten si asta mi-a deschis si mai mult interesul pentru ceea ce are de spus. Mai jos va las doar cateva idei din ce s-a discutat la conferinta. Pe restul si multe altele le gasiti in cartile lui Daniel Siegel.

Somnul, alimentatia si sportul produc schimbari asupra creierului. Fumatul si alcoolul in sarcina, chiar si in cantitati mici, pot influenta formarea creierului copilului.

Memoria implicita presupune perceptii, emotii, memorie comportamentala, senzatii corporale, care repetate duc la modele mentale. In baza acestor modele mentale, un copil se pregateste pentru ce se va intampla.

Tipuri de atasament:

  • atasament sigur, duce la adult sigur pe sine, care cauta socializare
  • atasament evitant, duce la adult dezinteresat de emotii, singuratic, nu isi aminteste copilaria
  • atasament ambivalent, duce la adult anxios, preocupat de a cauta confirmari de la ceilalti
  • atasament dezorganizat (abuz, teama), duce la adult evitant, care traieste in frica, viata dezorganizata

Memoria explicita se bazeaza pe cunostine faptice si autobiografice.

Intelegerea faptelor care ni s-au intamplat in viata ajuta dezvoltarea hipocampului. Cortizolul blocheaza hipocampul, iar adrenalina creste codificarea implicita, afectand integrarea explicita.

Atasamentul sigur, relatiile bazate pe comunicare in care exista compasiune si meditatia mindfulness duc la formarea de fibre integrative in creier.

Cortexul prefrontal este aria integratoare a creierului si are 9 functii: reglaj corporal, comunicare in armonie cu sinele sau cu ceilalti, echilibru emotional, flexibilitate in a gandi inainte de a raspunde, calmarea fricii, calatorie mentala in timp, empatie, moralitate, intuitie.

Pana la 2-3 ani emisfera dreapta este cea care este in control. Dupa 2-3 ani, odata cu aparitia intrebarii “de ce”, se activeaza emisfera stanga  a creierului. Emisfera stanga se ocupa de text, iar cea dreapta de context. Din pacate, scoala pune accent doar pe dezvoltarea emisferei stangi, neglijand emisfera dreapta. Pana la 5 ani se formeaza cortexul prefrontal. Intre 6 – 12 ani se acumuleaza informatii. La pubertate creierul se schimba si renunta la unele conexiuni, avand loc o specializare a creierului, dupa care are loc procesul de linkage, pentru a deveni mai integrat.

Remodelarea creierului implica un comportament diferit din partea adolescentilor, care are legatura cu schimbari la nivelul sistemului de rasplata. Nivelul de dopamina fluctueaza, iar adolescentul este in cautare de noutati. Este varsta la care sunt tentati sa faca excese de alcool, tutun, droguri, dulciuri, jocuri de noroc pentru ca acestea cresc dopamina.

Esenta adolescentei este compunsa din: aprindere emotionala (emotional spark), implicare sociala, noutati, explorare creativa.

Intre 12- 24 de ani riscul de moarte este de 3 ori mai crescut decat in oricare alta perioada a vietii.

Adolescentii au nevoie de moduri constructive de a creste nivelul dopaminei.

Pentru ca adultii sa isi mentina creierul tanar trebuie sa readuca in prim plan componentele care constituie esenta adolescentei.

 

A fost amuzant sa aud descrierea “oatmeal home”, adica acel cuibusor in care copilul primeste ce isi doreste, adica atentie, dragoste, mancare, grija, educatie, desene animate, masaj la culcare, pentru ca mi-am dat seama ca in fiecare seara Tudor adoarme cu un masaj complet din cap pana in picioare. 🙂 Cui nu i-ar placea?

Desi nu este rezumatul complet, sper ca ce v-am impartasit aici sa va faca sa cititi mai multe in cartile lui Siegel. Multumesc Otilia si Gaspar pentru invitatie!

Maine va povestesc ce mi-a placut cel mai mult la ce a spus Siegel si ce intrebari am uitat sa-i pun si acum regret.

Influenta muzicii asupra creierului

Cu totii stim ca muzica poate influenta psihicului uman. Am citit de curand niste articole interesante despre cat de mult ne influenteaza muzica. Iata ce am aflat:

lectii muzica

Jurnalul de Neurostiinta a publicat un studiu pe 44 de adulti cu varste intre 50 si 70 de ani, care nu cantasera la un instrument de mai bine de 40 de ani, dar luasera lectii de muzica in copilarie si au concluzionat ca aceste lectii infulenteaza pozitiv creierul pentru intreaga viata. Astfel, la cei care luasera lectii de cantat la un instrument muzical dupa varsta de 4 ani si inainte de 14 ani s-a masurat o activitate electrica mai mare in regiunea creierului responsabila de procesarea sunetelor.

Lectiile de muzica din copilarie imbunatatesc auzul si memoria, fiind demonstrat deja ca muzicienii aud mai bine.

Exercitiile ritmice imbunataesc dezvoltarea limbajului.

Daca va intrebati ce e mai important: sa asculti muzica sau sa o practici, e bine de stiut ca ambele activitati sunt benefice. Desi s-a demonstrat ca efectul Mozzart nu exista, ascultarea muzicii preferate are ca beneficii: imbunatatirea gandirii abstracte, a creativitatii, a nivelului de energie, a ritmului cardiac, a nivelului de stres.Cand ascultam muzica se secreta dopamina, o substanta care ne ajuta sa fim bine-dispusi si ne ajuta sa ne eliberam de stres.

 

Un experiment facut de psihologi din China a dus la concluzia ca muzica ajuta la reorganizarea si la mai buna dezvoltare a lobului temporal stang al creierului, asociat cu memoria verbala. Cei care au memorie verbala au capacitati de invatare mai bune.

In plus se pare ca lectiile de muzica ajuta si in alte domenii: perseverenta, matematica, organizare, concentrare. 

copii lectii muzica

 

Lectiile de pian pot fi benefice si pentru adulti pentru ca ajuta la mentinerea sanatatii mentale, avand rol de anti-imbatranire asupra creierului.

cutiutamuzicala.ro

Copilul, televizorul si desenele animate

tv copilTelevizorul nu e bun! Trist, dar adevarat. Oricat de educationale ne-ar putea parea unele programe dedicate copiilor, se pare ca acestea nu le fac bine deloc. Pe langa problemele cu deficitul de atentie, iata ce alte probleme pot fi intalnite:

Iata aici un interviu foarte interesant. Bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe are si o carte pe tema asta, pe care va invit sa o cititi:

Iata un articol interesant aici – Creierul copilului nu a face fata asaltului TV. si inca unul care ne spune sa inchidem televizorul. Iata si un articol despre programele Baby Einstein.

Inca un film despre cum televizorul afecteaza creierul copilului:

Concluziile?

Limitati televizorul! Experimentati mai mult si petreceti mai mult timp cu cel mic!

 

Creier pane fara prajire si fara gluten

Creierul este bogat in grasimi sanatoase de tip Omega 3 (DHA). Alegeti un creier de porc sau de oaie, de preferat sa provina de la un animal crescut la tara. Pane-ul se face de obicei cu faina alba de grau, uneori cu pesmet si se prajeste in ulei. Noi va propunem o metoda mai sanatoasa pentru a face nu doar creier pane, ci si alte preparate care ar necesita prajire si utilizare de faina de grau.

Ingrediente creier pane fara gluten si fara prajire

  • aproximativ 300 g de creier
  • 2 oua  de tara sau bio (sau mai multe, in functie de dimensiunea oului)
  • faina de mei (bio)
  • condimente naturale dupa gust si in functie de varsta: marar/ curry/ boia de ardei/ coriandru, etc.
  • migdale tocate (optional)

Creierul se lasa la inmuiat pana ramane curat.

Se pune la fiert si dupa fierbere se imparte in bucati de dimensiunea unor chiftele.

Se bat ouale bine impreuna cu mirodeniile

Bucatile de creier se trec succesiv prin faina de mei si prin oul batut.

Daca doriti sa simulati pesmetul, puteti adauga in faina de mei si migdale tocate.

Se pun bucatile in tava de sticla termorezistenta si se coc la foc mic pana se coace bine oul, fara a se rumeni.

Enjoy! 😉

Grasimile si importanta lor in dezvoltarea copiilor

De ceva timp exista o tendinta de obezitate la copii. Ca raspuns pentru acest fapt, aparusera diverse recomandari de reducere a grasimilor din dieta copiilor.  Dar, obezitatea nu apare datorita grasimilor bune si atat de necesare pentru dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a unui copil. Putem vorbi de obezitate atunci cand avem in fata o alimentatie bazata pe junk food, sucuri, dulciuri, exces de cereale si amidon, prajeli sau in cazul altor tipuri de dereglari, cum ar fi cele hormonale.

A exclude din alimentatie grasimile este gresit. Grasimile sunt necesare pentru dezvoltarea creierului, a sistemelor imunitar si hormonal, pentru absorbtia unor nutrienti cum ar fi vitaminele lipo-solubile – A, D, E, K. De la nastere, in primii ani de viata mielinizarea neuronala se face intr-un ritm accelerat si de aceea copii au nevoie de foarte multe grasimi, mai ales in primii 2 ani de viata.

Grasimi pentru o dezvoltare sanatoasa

Spuneam mai devreme despre grasimile benefice pentru dezvoltarea copilului si contrar credintelor populare, ele sunt mai numeroase decat par la o prima vedere.

Grasimile in alimentatia copiilor: Laptele si lactatele integrale – unt, smantana, iaurt, etc. (bio)

S-a descoperit ca cei care consuma produse lactate integrale se ingrasa mai putin decat cei care consuma lactate degresate sau cu continut mediu de grasime. Acest lucru a fost asociat si cu un consum mai mare de glucide de catre cei care consuma lactate degresate, din cauza lipsei de energie asociate absentei grasimilor. Untul bio din smantana fermentata este un produs lactat foarte sanatos.

Grasimile in alimentatia copiilor: Peste, ulei de peste, ulei de ficat de cod, Omega 3, in special DHA

Se stie ca pestele este un aliment foarte sanatos. Se prefera pestii bogati in Omega 3 precum somonul, macroul, heringul, sardinele, etc. Se prefera pestele pescuit celui de acvacultura, dar si cei de acvacultura aduc beneficii in dieta, desi mai mici. Pestii de apa dulce (caras, crap, pastrav, etc.) au natural mai putine beneficii nutritionale. Daca mai punem la socoteala ce sunt de multe ori de crescatorie, hraniti artificial si uneori hraniti cu o mancare speciala pentru a fi colorati (pastravul somonat), vedem ca pestii de apa dulce nu aduc un mare aport de nutrienti in dieta noastra. Uleiul de ficat de cod este un supliment sanatos, foarte bogat in DHA si vitamina A, aceasta necesitand o atentie sporita in cazul administrarii.

Grasimile in alimentatia copiilor: Avocado, nuca de cocos, ulei de cocos, seminte si ulei de in, seminte de chia

Avocado este un fruct gras cu gust ce aminteste de cel al nucilor verzi. Este bogat in vitamina E si acizi Omega 9 cu rol anti inflamator si de reducere a colesterolului rau. Uleiul de cocos este un aliment valoros ce aduce multiple beneficii organismului: ajuta la slabire si previne ingrasarea, rol antiviral, antibacterian, antimicotic, confera imunitate in anumite boli si probleme de sanatate, ajuta la scaderea LDL si cresterea HDL. Semintele de in si semintele de chia contin ALA, precursor al Omega 3, fibre si pot fi folosite cu succes si de vegetarieni.

Grasimile in alimentatia copiilor: Carne, maduva, creier, ficat (bio)

Maduva si creierul au un continut mare de grasime, sunt usor digerabile si asemeni altor organe sunt bogate in vitamine liposolubile. In plus, se pare ca sunt alimente ce au ajutat creierul uman sa se dezvolte, gandindu-ne ca in perioada evolutiei umane, oamenii spargeau oasele si craniul animalelor vanate de pradatori mari si mancau maduva si creierul. Ficatul este adesea privit ca un aliment impur, dar un ficat provenit de la un animal crescut sanatos, este un aliment pretios si pentru care ar trebui sa fim recunoscatori daca il avem. Mai nou, studii bazate pe premise gresite ne spun despre carne ca este un aliment nesanatos si tot mai multi se indreapta catre diete vegetariene, dar omul are nevoie de proteine si grasimi animale pentru o dezvoltare armonioasa si sunt putini cei care se dezvolta normal cu o dieta fara produse animale – vorbim de ani de zile, nu de probleme imediate.

Grasimile in alimentatia copiilor: Galbenus de ou (de tara si bio)

Galbenusul de ou a fost si mai este inca hulit timp de multi ani deoarece a fost suspectat de cresterea colesterolului. In realitate, este partea cea mai pretioasa din ou, avand un continut bogat de nutrienti si mai mult,  nu afecteaza negativ colesterolul. In functie de tipul de hrana al gainilor, acesta poate contine acizi grasi Omega 3 (DHA – in special daca sunt libere si pasc iarba), foarte benefici in dezvoltarea copiilor.

Grasimi nocive si alimente care duc la obezitate

Bineinteles, exista si grasimile nocive care pot duce la obezitate. Aici amintim grasimile alterate termic prin prajire sau grasimile de tip trans continute de margarina. Obezitatea poate fi asociata asadar cu un abuz de alimente ultra procesate, cereale, in special rafinate, zahar, amidon, alimente prajite.