Clatite fara gluten si fara zahar

Ce faci cand copilul vine de la gradinita si iti spune: “Mami, mi-e foame de clatite!” Eu am cascat ochii, i-am explicat ca au zahar si ca mami ii va face lui fara zahar si faina rea. A uitat el de clatite, dar m-a lovit pe mine o pofta. Asadar, am facut clatite fara gluten si fara zahar, iar reteta am pus-o pe GetFIT.

clatite fara gluten fara zahar

Chiftele de curcan la cuptor

Toata lumea stie sa faca tot soiul de chiftele.  Am invatat mai nou sa le facem la cuptor ca sa evitam prajeli si arsuri. Chiftelele de mai jos nu au vreo reteta neimaintalnita. Sunt tot chiftele facute la cuptor.  Singura problema cu chiftelutele coapte era faptul ca tot sucul si oul se scurgeau din chiftea, iar ele ramaneau mici si cam uscate, desi gustoase si asa. Mama a venit cu o idee nemaipomenita ca sa previna asta, asa ca iata chiftele moi la cuptor:

Ingrediente chiftele de curcan la cuptor

  • 500g de carne de curcan (nu neaparat pieptul)
  • 1 – 2 oua de tara sau bio (in functie de cat de mari sunt ouale si de cat de zemoasa este carnea)
  • 1 ceapa rosie
  • 3 – 4 catei de usturoi
  • verdeata – marar, patrunjel
  • sare
  • piper

Tocati carnea, ceapa, usturoiul si verdeata cu masina de tocat. Adaugati apoi sare si piper.

Fierbeti apa intr-un vas, opriti focul si scufundati chiftelele in apa cateva momente.

Luati-le din apa si puneti-le in tava de cuptor unsa cu putin unt. Coaceti chiftelele la foc mic fara a le rumeni prea tare.

Poza este facuta cu telefonul pachetelului meu de la birou asa ca ii veti ierta calitatea. 🙂

Placinta taraneasca cu carnati de casa, fara gluten

Pe masa de sarbatori puteti aseza si o placinta taraneasca . Mama a facut una de incercare, iar noua ne-a placut tare mult.

Ingrediente placinta taraneasca cu carnati de casa, fara gluten

Blatul:

  • 150 – 200 g faina de mei
  • 2 oua de tara (sau bio)
  • 100 g branza de vaci grasa  (cu cheag) sau cascaval
  • busuioc

Compozitia

  • carnati cruzi de casa cu condimente naturale si neafumati (puteti inlocui cu bucati de carne de vita sau porc inabusite cu apa si condimente)
  • branza de vaci grasa sau cascaval bio
  • un gogosar
  • o rosie (sau suc de rosii facut in casa)
  • o ceapa rosie
  • un ou (de tara sau bio)
  • busuioc
  • cimbru
  • maghiran
  • piper

Amestecati ingredientele de la blat si framantati pentru a forma o coca ce poate fi modelata cu degetele in forma de placinta. Adaugati sare daca branza este nesarata.

Dupa ce ati format o crusta subtire in tava de placinta adaugati branza rasa sau sfaramata, felii de carnat de casa (sau cuburi de carne inabusita), felii de ardei, cuburi de rosie sau sucul de rosii (daca este apos nu puneti foarte mult), rondele de ceapa si condimente.

Bateti oul si turnati deasupra pe toata suprafata umpluturii.

Coaceti la foc mic si verificati din cand in cand pentru a va convinge ca interiorul este bine copt.

Rata pe varza

Carne de rata frageda ce se desprinde usor de pe os, miros de varza coapta si aromata… Trebuie sa iti placa toamna!

Ingrediente rata pe varza

  • o rata
  • o ceapa
  • o varza murata
  • 3 morcovi
  • 2 ardei grasi sau gogosari
  • piper
  • cimbru
  • dafin
  • boia de ardei
  • o cana de suc de rosii
  • o cana de apa
  • ulei de masline sau untura de vita sau pasare

Feliati ceapa, ardeii si morcovii si tocati varza murata.

Puneti intr-o oala varza, ceapa, morcovii, ardeii si mirodenii impreuna cu apa si ulei de masline sau grasimea dorita din cele de mai sus.

Inabusiti varza un pic si apoi asezati-o intr-o tava termorezistenta.

Asezati rata deasupra, pe varza si mai presarati peste ea mirodenii. Apasati-o usor in patul de varza pentru a se imbina mai bine aromele.

Turnati sucul de rosii si bagati la cuptor la foc mic.

Serviti mancarea calda, cu mamaliguta si evitati zonele rumenite prea rau.

Varza rosie cu carne de vita

Toamna cand mergi pe strada, nu miroase doar a ploaie si frunze, ci uneori si a mancare de varza cu carne. Am facut si eu o mancarica de varza, dar cu varza rosie pentru ca imi plac lucrurile colorate. Carnea si celelalte legume vor imprumuta si ele culoarea. Sa nu va socheze sugestia de a adauga untura de vita in cazul in care carnea este mai slaba. Am aflat deja despre grasimi din articolul dedicat, ca acestea nu sunt chiar bau-bau-ul de care fugim toti, daca stim cum sa le folosim. Untura de vita se obtine prin incalzirea partilor cu grasime de vita, fara a da focul mare si fara a arde ceva, eliminarea resturilor. Cand devine solida, aceasta este perfect alba, fara impuritati. Daca nu sunteti suficient de curajosi, puteti adauga linistiti ulei de masline.

Ingrediente varza rosie cu carne de vita

  • un sfert de capatana de varza rosie
  • 300g carne de vita
  • 1 morcov
  • foi de dafin
  • 3 rosii coapte
  • marar
  • piper
  • sare
  • ulei de masline bio / sau untura de vita (alba, nearsa) (optional)

Carnea se taie bucati si se pune la fiert.

Varza se toaca sau se rade cu razatoarea.

Morcovul se rade sau se taie rondele subtiri.

Se adauga varza tocata si morcovul, foi de dafin si piper.

Rosiile se taie marunt si se adauga atunci cand vedem ca varza si morcovul sunt deja moi.

Daca ati folosit o carne slaba, puteti adauga ulei de masline sau untura de vita (alba, nearsa).

La sfarsit adaugati sare si marar tocat.

Ciorba de perisoare

Ciorba de perisoare este un fel de mancare traditional, usor de facut si hranitor. Din carnea de vita se fac mai usor perisoare.

Ingrediente ciorba de perisoare

Pentru perisoare

  • 300 g carne de vita
  • 1 ou
  • o ceapa
  • piper
  • sare

Pentru ciorba

  • 2 l de supa de vita / supa de legume / sau apa
  • 1 ardei gras
  • 1 ceapa
  • 1 morcov
  • o telina mica
  • 2 rosii sau cateva linguri de suc de rosii
  • 1 ou
  • leustean
  • bors sau zeama de lamaie

Ardeiul gras, ceapa, telina si morcovul se taie cuburi.

Se pune la fiert ceapa, morcovul si telina, iar dupa putin timp ardeiul.

La sfarsit se pun si rosiile tocate marunt sau suc de rosii.

Carnea de vita se toaca, oul se bate, ceapa se taie marunt.

Se amesteca ingredientele pentru perisoare si se fac bile micute.

In timp ce supa cu legumele fierb, se adauga o cana de supa sau apa rece pentru a se linisti clocotul si se adauga pe rand perisoarele.

Cand perisoarele au fiert se bate 1 ou si se adauga treptat in ciorba.

Opriti focul si adaugati bors.

Se serveste ciorba calda cu sau fara smantana si cu leustean tocat. Daca nu ati pus bors, puteti adauga in farfurie zeama de lamaie.

Chiftelute de vita si porc aromate, la cuptor

Cand poftesti dupa o chifteluta nu trebuie sa dai fuga in bucatarie sa incingi uleiul sau sa pui paine la inmuiat.

Ingrediente chiftelute de vita si porc aromate, la cuptor

  • 300g carne de vita
  • 300g carne de porc
  • 4-5 catei de usturoi
  • boia de ardei iute sau dulce
  • o legatura de marar proaspat
  • turmeric (curcuma)
  • pudra de curry naturala
  • 3 oua de tara sau bio

Se toaca toata carnea si se pune intr-un castron mare.

Mararul se toaca si el, iar apoi se amesteca toate ingredientele impreuna cu carnea.

Se unge o tava cu unt moale sau cu un ulei mai rezistent (se poate lasa si neunsa daca aveti o carne mai grasa).

Se formeaza chiftelute de marimea dorita si se pun la cuptor la o temperatura nu mai mare de 130C.

Se intorc atunci cand pare ca sunt pe jumatate coapte.

Este perfect normal sa se micsoreze si sa lase in jur grasime si suc din carne.

Chiftelele se pot servi simple, cu sos sau cu legume la aburi, cu unt si ierburi aromate.

Ciorba de vita cu legume

Ciorba de vacuta este un fel de mancare clasic pentru romani, fiind si unul dintre cele mai sanatoase. Colagenul din carnea si zgarciurile de vita ajuta articulatiile si pielea. Prin fierberea oaselor ne asiguram ca avem si calciu din plin, iar maduva din oase este foarte buna pentru copii, chiar daca vi se pare mai grasa.

Ingrediente ciorba de vita cu legume

  • carne de vita cu os si grasime (aprox. 1,5 kg)
  • 4 morcovi
  • jumatate de telina
  • 1 ceapa rosie
  • 2 cani de boabe de mazare (optional)
  • 200 g fasole verde (optional)
  • 3 rosii carnoase sau o cana de suc de rosii de casa
  • 1 gogosar
  • bors natural (optional)
  • cimbru
  • patrunjel (optional)
  • leustean
  • smantana (optional)
  • 1 ou (optional)

Carnea de vita cu os se portioneaza si se pune la fiert impreuna cu ceapa taiata felii.

Morcovii si telina se taie rondele sau cuburi si se adauga in oala atunci cand carnea este fiarta.

Se reduce focul si se adauga mazarea, fasolea verde si gogosarul taiat cuburi.

Cand fasolea verde este aproape fiarta se adauga rosiile taiate cuburi sau sucul de rosii.

Dupa cateva minute se stinge focul si se adauga putin cimbru, mult leustean si bors daca o doriti mai acra.

Daca vreti puteti bate 1 ou si puteti “drege” ciorba turnand cate putin ou in timp ce amestecati in ciorba.

Se serveste simpla sau cu smantana si patrunjel tocat.

Compot de mere cu ghimbir si scortisoara, fara zahar

Iata o reteta aromata si racoritoare de compot de mere, fara zahar.

Ingrediente compot de mere cu ghimbir si scortisoara, fara zahar

  • 1kg de mere (verzi, golden sau ionatan)
  • o lingurita coaja de portocala
  • sucul de la 2 portocale
  • jumatate de baton de scortisoara
  • putin ghimbir ras

Merele se feliaza, se curata de samburi si se pun in borcane.

Se adauga in fiecare borcan coaja de portocala rasa, scortisoara si ghimbir ras.

Se pune si zeama de portocala, iar apoi se umplu borcanele cu apa si se pun capacele.

Se pun la fiert in oala cu apa pentru 20 de minute, iar apoi se lasa la racit cu gura in jos.

Dulceata de afine fara zahar

Afinele sunt delicioase sub orice forma. Daca tot vine iarna, e bine sa congelam afine. Daca vrem totusi o dulceata sau un gem de afine, fara zahar, iata ce simplu este:

Ingrediente dulceata de afine fara zahar

  • 1kg afine

Afinele se spala si se pun intr-o oala emailata la fiert cu putina apa (aproximativ 1 cana si jumatate, in functie de cat de zemoase sunt si ele).

Se fierb la foc mic pana scade dulceata si se pune fierbinte in borcane.

Se pune capacul borcanelor si se intorc cu gura in jos. Borcanele se lasa asa pana se racesc de tot.

Morcovi murati cu chimen si usturoi

Muraturile in saramura contin probiotice benefice. Testeaza reteta noastra de morcovi murati si cu siguranta iti va placea.

Ingrediente morcovi murati cu chimen si usturoi

  • 1kg morcovi
  • 10 catei de usturoi
  • 5 lingurite de seminte de chimen
  • foi de dafin
  • piper boabe
  • sare neiodata – 1lingura de sare la 1l de apa

Pune la fiert apa cu sare.

Taie morcovii pe lungime si aseaza-i in borcane.

Adauga catei de usturoi intregi sau feliati, frunze de dafin, chimen si piper boabe.

Toarna apa cu sare fierbinte, pune capacele si fierbele un pic intr-un vas cu apa.

Pune apoi borcanele cu gura in jos si lasa-le sa se raceasca.

Magiun de prune cu nuca, fara zahar

Magiunul de prune este o conserva populara in Romania. Fiind fara zahar poate fi oferit si copiilor pe timpul iernii direct ca desert sau in alte retete.

Ingrediente magiun de prune cu nuca, fara zahar

  • 2kg prune
  • miez de nuca

Se scot samburii prunelor. Se pot taia in bucati mai mici sau lasa in jumatati.

Se pun prunele intr-o oala emailata si se adauga putina apa, cat sa nu se lipeasca (cam pana la jumatatea volumului de prune).

Se fierb la foc mic cateva ore (aproximativ 3 ore) si se adauga apa daca mai este nevoie.

Se pune gemul fierbinte in borcane si se adauga miez de nuca.

Se pun capacele, iar borcanele pot fi intoarse cu fundul in sus si lasate la racit/ sau inainte de a pune capacele pot fi puse la cuptor 10 minute pentru a prinde o crusta deasupra si apoi pot fi puse capacele si lasate la racit.