Excursia la Legoland Windsor

P1180622

De curand am fost la Legoland Windsor, in apropiere de Londra si voi povesti una-alta pentru cei care inca nu au ajuns in acest parc de distractii. Legoland Windsor este foarte aproape de Londra si puteti combina vizitarea orasului, a parcului, dar si a castelului Windsor.

Initial am vrut sa facem o vacanta in care sa combinam Disneyland si Legoland, sa luam trenul din Paris catre Londra, dar ne-am dat seama ca ar fi fost obositor si pentru noi si pentru el, asa ca l-am intrebat unde vrea sa mearga mai intai. V-am povestit intr-un mesaj anterior ca lui Tudor ii place tare mult sa faca tot felul de constructii din Lego, asa ca a ales Legoland. Am preferat sa mergem la cel din Marea Britanie si nu la cel din Germania pentru ca astfel puteam vizita si Londra. Am aflat ca cel din Germania e mai mare si mai interesant. Poate vom merge si acolo la un moment dat.

Parerea mea e ca a fost varsta potrivita pentru a vizita parcul Legoland. Cred ca 4-6 ani e perioada in care trebuie facuta excursia. Mai tarziu s-ar putea sa fie plictisitor pentru ei. Pentru cei mai aventurosi din fire sau obisnuiti cu parcurile de distractie mai mari s-ar putea sa para plictisitor.

Pentru noi a fost grozav. Poate si pentru ca am prins doar zile cu soare si o singura dimineata cu ploaie. Soare cu dinti, dar soare! Cristi spune ca Disneyland e mult mai mare si cu mult mai multe atractii, dar pentru Tudor cred ca a fost mai bine sa inceapa cu Legoland. De unde eram convinsi ca va refuza sa se dea in roller-coaster, roti, baloane si trenuri rapide, am ramas surprinsi ca dupa prima incercare nu mai voia sa se opreasca. “Mai vreau o tura!” auzeam in continuu si apoi copilul meu cu mainile pe sus, fara sa se mai tina. Eu am rau de inaltime si de la etajul 2, rau de masina, iar perioada mea de vitezomanie a apus de ceva vreme, dar a trebuit sa demonstrez copilului ca mami poate. Si mami a putut o tura in toate. Pentru prima oara in viata mea! Oooh da! Mi-am depasit limitele! Am tipat mai tare decat bebelusii, dar am fost felicitata de mamele de pe margine care nu s-au incumetat. :)) Stiu ca nu erau cele mai mari si mai abrupte rape in care se pravalea acel trenulet, dar zau ca n-am fost niciodata mai speriata! Nu vreau sa ma gandesc cum e in celebrul parc din Barcelona! Nu e pentru mine!  Tati a fost supus la ture repetate, ca mna, trebuia sa demonstreze ca el poate mai mult!

Iata cateva detalii despre Legoland:

1. Verificati site-ul Legoland cu atentie. Noi ne-am dus initial intr-o zi din mijlocul saptamanii si s-a intamplat sa fie inchis. Am prins totusi schimbarea garzii la Windsor. Pe site gasiti si oferte uneori.

2. Daca veniti din Londra catre Legoland, calatoria cu trenul este mai ieftina, dar schimbati la Slough, iar din Windsor trebuie sa luati autobuzul. Calatoria cu autobuzul e mai scumpa, dar sunt mai multe de privit pe geam si va duce direct la destinatie.

3. Puteti lua bilete pentru Legoland si deodata cu cele de autobuz.

4. La intrarea in Legoland veti fi intampinat de oferta de 15 lire pentru toate pozele de la toate atractiile din parc. E o oferta buna! Noi nu am luat-o si fiecare poza dorita costa apoi 10 lire.

5. In excursia noastra de aprilie am prins soare in fiecare zi, iar cozile erau inexistente. Cu cat se face mai cald afara, cu atat cresc si cozile. Erau culoare impresionante de asteptare si panouri cu minutele de asteptat.

6. Turele cu trenulete, barci, masinute dureaza foarte putin. Poate pentru a scurta asteptarea la acele cozi din timpul verii.

7. In 2015 era anuntata deschiderea zonei Lego Friends, cea cu roz si mov pentru fete. Nu era deschisa inca, dar se construia la ea.

8. N-am gasit deschis la SeaLife in Londra, dar in colaborare cu Legoland au facut un acvariu destul de reusit, cu rechini, pisici de mare, pesti colorati si pesti de Lego. 🙂

9. Il puteti dovedi pe tot intr-o singura zi daca nu sunt cozi.

10. Singura atractie la care Tudor nu a putut intra a fost o mica zona cu apa, care necesita costume de baie si caldura. Desigur, in acele bazine erau vreo 2 copii foarte blonzi, veniti probabil din niste tari foarte civilizate, cu scoli foarte bune, cu limbi de neinteles si cu frig de iti crapa capul!. Noi eram cu gecile pe noi.

Daca sunteti cu copilul dupa voi vizitarea Londrei va fi diferita. Noi am luat un tur al punctelor importante, dar putea fi facut foarte usor si probabil mai ieftin cu autobuzul normal. Daca luati totusi un tur al orasului, alegeti linia rosie, nu cea albastra. Cea albastra ocoleste prin niste zone plictisitoare. Nu stiu alti copii cum sunt, dar eu a trebuit sa-mi iau gandul de la cascat gura prin magazinele de pe Oxford Street! De ciuda mi-am luat inainte sa plecam spre aeroport o pereche de jeans fara sa-i mai probez, doar pentru ca erau foarte lungi, iar in Romania toti imi vin deasupra gleznei. Am avut noroc! Imi veneau! Data viitoare cand suntem fara copil in Londra, acolo ma gasiti!

Am intrat si intr-un magazin Disney, care e mult mai frumos si mai ofertant decat cele din mall-urile bucurestene.

P1180331 P1180337 P1180357 P1180380 P1180398 P1180511 P1180612  P1180754

Leul Laval de la Lego Chima

jucarii lego figurine copy

Cred ca toti parintii stiu ca vine o perioada in care copilul vrea LEGO spre nenorocul talpilor noastre, dar spre bucuria lor de a construi cu ele. Al meu mi le cere de multa vreme. Avem deja 2 lazi mari – una cu Duplo si alta cu piese mici, mititele de Lego City, Chima, Star Wars, Young Builders, Creator, Friends.

La un moment dat mi-am imaginat ca al meu copil se va juca doar cu lemne natur din care va construi structuri fel de fel. Ce sa zic… Da, copilul se joaca si cu lemne natur, construieste structuri, joaca Domino cu ele, dar avem casa plina si de masinute, figurine si alte chestii colorate. Copilaria e plina de culori vii, nu doar din pasteluri cum ne-am imaginat noi la inceput. Si asta e foarte bine!

Ce imi place la seturile Lego este faptul ca dupa ce constructia dintr-un set este gata, copilul o desface  in bucati pentru a construi navete spatiale, masini de curse si alte lucruri frumoase izvorate din capsorul lui mic si plin de imaginatie.

Vreau de ceva vreme sa va povestesc de cadoul pe care Tudor l-a primit de la Mos Craciun, dar iata ca a venit februarie si tot nu am apucat din cauza examenelor mele.

Dar cum nu ducem lipsa de invitatii la petreceri pentru colegii de gradinita, e bine sa stiti ca puteti lua Lego si Playmobil de aici. Exista si o multime de jucarii din lemn, de la marci sigure, pentru ca la jucariile din lemn vopsit e foarte important sa nu cumparati decat de la firme serioase, nu chinezarii neverificate, vopselurile putand fi toxice.

Cei de la Ligomi Jucarii au o varietate de seturi Lego cum nu am vazut nicaieri. Fiu-meu cand a vazut site-ul mi-a propus sa cumparam tot!

Asadar, de Craciun a primit printre altele si setul asta, cu leul Laval din Lego Chima. Nu va spun ce chitaiala a fost pe el, fiind cel mai mare set primit de el vreodata. Evident ca era peste puterile lui de a construi ceva atat de mare, mai ales ca el are 5 ani si setul e pentru cei de la 8 ani in sus, dar Chima si-a dorit, Chima a primit!

laval ligomi jucarii

Si uite asa, in ziua de Craciun, tati a stat cateva ore cu Tudor lipit de el, construind-ul de zor pe Laval.

Rezultatul e aici 🙂

jucarii lego chimalego chima laval jucarii

 

Pentru urmatorul cadou voi avea in vedere aceasta harta sub forma de puzzle de lemn, tot de pe site-ul Ligomi Jucarii, desi el stiu ca probabil si-ar dori mai degraba tot un set Lego, din cele cu testoasele Ninja, ca tot sunt la moda acum.

 

Cartile preferate sunt de la Ikea

 

Cartile de la Ikea sunt preferatele lui Tudor. Inca de la inceput vreau sa va spun ca acesta nu este un articol platit. Chiar ne plac mult unele produse pe care ei le vand. Nici o alta carte nu a fost mai rasfoita ca “Prietenii din gradina de legume”. Acum am gasit una noua, numita “Printul broscoi”, pe care am luat-o imediat cum am zarit-o in raft.
Toate sunt minunate. Pe langa calitatea hartiei si a ilustratiilor, povestile sunt foarte frumoase. Fara iezi si lupi sangerosi. Astfel de povesti mi-am dorit pentru el.

carti pentru copii ikea

Daca tot eram la Ikea, am luat si o saltea pentru sport. Nu stiu daca am luat-o pentru mine, pentru ca mi-au placut tonurile de verde sau chiar pentru el. Tudor s-a rostogolit pe ea, apoi a incercat sa isi faca un cort din ea. 🙂 Tot e bine!

Consider ca e important ca el sa faca miscare. Orice fel de miscare. Momentan este la faza in care il atrag foarte mult dansul si alergarea. Nu mi se pare o idee inteligenta sa fortezi un copil sa stea doar cu nasul in carti sau sa il presezi doar catre activitati de invatare mecanica. Sportul este important pentru dezvoltarea corpului si a creierului, iar invatarea se poate face si prin joaca.

Am mai scris aici despre carti frumoase:

Carti cu povesti educative 1

Carti cu povesti educative 2

Copilul meu face modelling – teapa de vara

agentie modelling teapa copii

Fiu-meu a plecat astazi la piata la Obor cu bunicii. Cand eram in toiul rasfatului suprem (cautam dopul de la cada ca sa pot face in liniste o baie), ma suna mama si imi da la telefon o domnisoara tinerica ce vorbea foarte, foarte repede: “Copilul dumneavoastra a fost selectat pentru ca are ochii albastri, pentru a face reclama la haine de la firmele Zara, H&M (a mai enumerat vreo cateva). Va fi platit bine pentru fiecare reclama facuta si i se vor face poze pentru a le prezenta mai departe si altor firme interesate. Pentru inceput trebuie sa se plateasca o taxa de inregistrare si garantie” Zic: “Gata! Stiu teapa! Dati-mi-o pe mama inapoi!”.

I-am zis mamei ca e o teapa si sa plece de acolo, dar acesti oameni prostesc zilnic o gramada de oameni care habar n-au ca arunca banii degeaba. Am vazut o situatie similara la Mamaia, unde isi inchiriasera ditamai spatiul si unde prosteau zeci de parinti care nu au idee cu ce se mananca treaba asta cu modelling-ul. Habar n-am cat e “taxa de inregistrare”, dar la cati oameni prostesc, sunt convinsa ca cine a pus la cale afacerea, face bani frumosi. (Am aflat intre timp ca cereau 80 de lei de persoana si pacaleau destui). O schema similara am vazut-o in zona Apaca, unde niste pustani incercau sa inscrie contra unei taxe, desigur, tinere studente dornice de fatait pe podium.

Trebuie sa stiti urmatoarele lucruri despre treaba asta cu modelling-ul:

– firmele serioase care isi fac reclama, cataloage nu cauta pe strada copii sau adulti pentru a le face reclama. (firmele amintite de domnisoara la telefon nici macar nu isi fac reclamele si cataloagele in Romania)

– agentiile de modele sau de casting serioase nu cer taxe de inscriere si nu isi pun birouri pe strada, in magazinul Bucur Obor sau pe faleza la Mamaia.

– aceste agentii serioase cheama copiii direct la casting, gratuit, de obicei le fac gratis niste poze sau le solicita parintilor niste poze recente pe care le trimit firmelor cu care colaboreaza.

– nu dati niciodata bani in avans; agentiile serioase nu cer bani, fac contracte pentru fiecare job in parte si isi iau comisioane din banii pe care firma ii plateste pentru reclama.

– teparii se bazeaza pe faptul ca parintii/ bunicii nu stiu cum functioneaza treaba cu modellingul si ca majoritatea isi viseaza copilul vedeta, model si vor si de la altii confirmarea ca odorul e frumos de pica; chiar daca nu le-ar promite bani, unii parinti sau bunici ar fi dispusi sa plateasca ei doar doar sa isi vada odorul pe o scena sau intr-o poza.

– nu stiu cat de legala este treaba, dar presupun ca sunt acoperiti; la urma urmei, ei promit cu gura si incaseaza taxa de inregistrare/ fotografii, fara a garanta altceva. (prin 1997 stiu ca existau destule agentii care prosteau astfel domnisoarele, dar credeam ca intre timp lumea s-a mai luminat; unii au facut si averi de pe urma acestor scheme)

– faptul ca o vedeta tv face reclama unei agentii, nu garanteaza ca agentia e serioasa.

Va spun aceste lucruri din experienta proprie. Am cochetat o vreme cu modelling-ul, am colaborat cu agentii serioase si stiu care este mersul lucrurilor. Copilul meu a aparut intr-o reclama video si intr-un catalog si nu am dat bani in avans pentru asta, ci, exact cum v-am spus mai sus, agentiile si-au oprit comision in momentul in care mi-au achitat banii. Intre timp, fiu-meu a devenit timidul lumii si nu mai mergem la castinguri.

Daca aveti un copil indraznet, vorbaret, care nu stie ce e aia timiditate, atunci puteti sa mergeti la agentii de casting, dar nu va asteptati ca ele sa va agate pe strada sau in magazine.

sursa foto: ukmodels.co.uk

 

 

Influenta muzicii asupra creierului

Cu totii stim ca muzica poate influenta psihicului uman. Am citit de curand niste articole interesante despre cat de mult ne influenteaza muzica. Iata ce am aflat:

lectii muzica

Jurnalul de Neurostiinta a publicat un studiu pe 44 de adulti cu varste intre 50 si 70 de ani, care nu cantasera la un instrument de mai bine de 40 de ani, dar luasera lectii de muzica in copilarie si au concluzionat ca aceste lectii infulenteaza pozitiv creierul pentru intreaga viata. Astfel, la cei care luasera lectii de cantat la un instrument muzical dupa varsta de 4 ani si inainte de 14 ani s-a masurat o activitate electrica mai mare in regiunea creierului responsabila de procesarea sunetelor.

Lectiile de muzica din copilarie imbunatatesc auzul si memoria, fiind demonstrat deja ca muzicienii aud mai bine.

Exercitiile ritmice imbunataesc dezvoltarea limbajului.

Daca va intrebati ce e mai important: sa asculti muzica sau sa o practici, e bine de stiut ca ambele activitati sunt benefice. Desi s-a demonstrat ca efectul Mozzart nu exista, ascultarea muzicii preferate are ca beneficii: imbunatatirea gandirii abstracte, a creativitatii, a nivelului de energie, a ritmului cardiac, a nivelului de stres.Cand ascultam muzica se secreta dopamina, o substanta care ne ajuta sa fim bine-dispusi si ne ajuta sa ne eliberam de stres.

 

Un experiment facut de psihologi din China a dus la concluzia ca muzica ajuta la reorganizarea si la mai buna dezvoltare a lobului temporal stang al creierului, asociat cu memoria verbala. Cei care au memorie verbala au capacitati de invatare mai bune.

In plus se pare ca lectiile de muzica ajuta si in alte domenii: perseverenta, matematica, organizare, concentrare. 

copii lectii muzica

 

Lectiile de pian pot fi benefice si pentru adulti pentru ca ajuta la mentinerea sanatatii mentale, avand rol de anti-imbatranire asupra creierului.

cutiutamuzicala.ro

Trambulina de gradina, sigura sau nu?

trambulina copii

Trambulina de gradina este o jucarie la moda. Prezenta mai intai prin parcuri, iata ca au aparut tot mai multe variante pentru gradina. Unii si le pun si in apartamente. 🙂

Am fost si eu tentata sa ii iau lui Tudor o astfel de trambulina dar stiam ca se va plictisi rapid de ea si apoi m-am gandit la impactul asupra articulatiilor in dezvoltare. Desigur, plasa atenueaza impactul sariturilor, dar nu prea am gasit nimic in natura, o miscare naturala care sa imite saritura la trambulina.

Am gasit recent un Jurnal al Academiei de Pediatrie din SUA, care atrage atentia asupra acestor trambuline.

Iata ce am retinut:

1. Riscul de accidentare este crescut mai ales atunci cand sar pe trambulina mai multi copii deodata si este mai periculos pentru cei mai mici. Este bine ca sariturile sa fie efectuate in mijlocul trambulinei si nu in laterale.

2. Chiar si cand trambulina este dotata cu plase de imprejmuire, montate corect, riscul de accidentare este crescut, acesta dand un fals sentiment de siguranta, deoarece majoritatea accidentelor se produce pe plasa pe care se sare.

3. Copiii sub 5 ani au risc mai mare de fracturi si dizlocari.

4.  Trambulinele patrate sunt mai sigure decat cele rotunde.

5. Acrobatiile si caderile intentionate prezinta risc de fracturare a coloanei in zona cervicala si accidentari la cap.

6. Iata si recomandarea Academiei de Pediatrie din SUA, in traducere aproximativa: “Pediatrii ar trebui sa isi sfatuiasca pacientii si familiile acestora impotriva utilizarii trambulinelor recreationale si sa le explice ca datele actuale indica faptul ca masurile de siguranta nu au redus semnificativ rata de accidentare, iar accidentarile catastrofice chiar se intampla.”

Noi am decis sa nu cumparam.

 

Miscarea Face Bine, a 3-a editie

Va asteptam cu mic cu mare la cea de-a 3-a editie a evenimentului Miscarea Face Bine, de Dolce Sport. Getfit.ro este partener organizator pentru acest eveniment.

Ce e nou?

Ne vedem in Bucuresti (6 Iulie 2013)  si la Mamaia (26-27 Iulie 2013).

Asadar, ne vedem Sambata pentru editia din Bucuresti a evenimentului in Parcul Herastrau, intrarea Charles de Gaulle. Vor fi 3 programe de dansuri pentru copii.

Iata programul intreg pentru maine:

  • 9.00-9.25- Dansuri pentru copii – Dance Planet (“Bebelusa” Oana Ionita)
  • 9.30-9.55- Zumba- Laura Bothar si Emil Iakabos
  • 10.00-10.25- KhaiBo cu Adrian Borozan de la Fitness Scandinavia
  • 10.30-10.55- Dansuri pentru copii Millenium Art din Giurgiu (echipa condusa de Flori Iordache)
  • 11.00-11.25- Super Jump (trambuline) cu Mircea Zamfir si Cristina Ene de la Lotus Sport
  • 11.30-11.55- Kangoo Jumps- Gabriel Ghita, Roxana Moga si Miruna Maria
  • 12.00-12.25 Bokwa cu Rustam Haceaturov
  • 12.30-12.55 Boot Camp Romania (demonstratie cu public)- echipa Boot Camp Romania condusa de Vlad Matasa
  • 13.00-13.25 – Body Kick cu Razvan Protasievici
  • 13.30-13.55 – X-Tempo cu Mihaela Opria (Brasov)
  • 14.00-14.25 – Antrenament Functional cu Mihaela Murgu de la Fitness Scandinavia
  • 14.30-14.55 Trupa Sobis Dansuri pentru copii (coordonata de Camelia Dinu)

miscareafacebine31 (1)

Playful Parenting si Nutritia pentru Slabire si Celulita

486462_10151417481363267_1702703523_n

 

Vineri va invitam la un seminar cu tema Nutritia pentru Slabire si Combaterea Celulitei sustinut de Cristian Margarit.

Sambata va invitam la un seminar cu tema Playful Parenting sustinut de Otilia Mantelers.

Ambele seminarii se desfasoara de la 10:30 in sala Cinema Vip, Studio 2 la Mall Baneasa Shopping City.

Tot vineri si sambata dupa amiaza voi fi prezenta cu biscuiti, briose si batoane pentru diverse diete: fara zahar, fara gluten, paleo, raw, vegan, low carb. Vom prezenta si de ce anumite produse facute de noi ajuta in procesele de slabire.

Va asteptam!

 

Decoratiuni pentru Paste si primavara lucrate manual

Iata cateva activitati si decoratiuni pentru Paste si primavara, usor de facut impreuna cu cei mici.

Masca iepuras este facuta dintr-o farfurie de hartie. Puteti lipi mustati si urechi din hartie. Pentru nas puteti folosi un canaf sau un nasture mai mare. Decupati in zona ochilor si acolo unde veti atasa elasticul.

decoratiuni pt Paste - gradinita

 

Iepurasii de mai jos sunt facuti din suporturi de hartie igienica. Atunci cand se termina hartia de toaleta, pastrati cartonul si imbracati-l in hartie colorata. Lipiti urechi, nas si dintisori si desenati ochii  si mustatile iepurasilor.

 

iepurasi hartie

 

Iepurasul de mai jos poate fi facut din nuiele si impodobit cu flori de hartie. Daca vi se pare complicat, decupati unul din carton si lipiti floricele de hartie deasupra.

 

eec13624376f4bc970faf7d63cac858f

 

 

Tabloul cu buburuze poate fi facut cu hartie lipita sau cu acuarele.

buburuze gartie

 

Puisorii de mai jos au fost facuti prin lipire de servetele colorate peste hartie sau carton.

puisori din hartie gradinita

Un ghid pas cu pas pentru a face puisori din farfurii de carton:

puisori hartie activitati copii

 

Tot cu farfurii de carton au fost facute si decoratiunile de mai jos. Pictati oua in culorile curcubeului.

oua de Paste hartie

 

Puisori din farfurii de carton:

puisori carton

 

Cadoul de iepuras poate arata ca mai jos. Umpleti hartia creponata sau un servetel cu nuci, alune si fructe uscate. Legati apoi in forma de iepuras si decorati cu ochi si nas de carton.

cadoul de iepuras

Iepuras sau puisor din pahare de carton. Decorati cu ajutorul cariocilor si creioanelor daca nu aveti ochi de jucarie. Lipiti pene sau urechi de hartie.

figurine din pahare de carton

Puteti face si o coroana de carton cu urechi de iepuras. Sau poate niste narcise?

decoratiuni Paste primavara

surse imagini: theorganisedhousewife.com.au, theartistwoman.org,simpleasthat.com, artsonia.com, thecraftycrow.net

Muzeul cu avioane

Ce sa faci cu un copil de 3 ani cand e urat afara si va plictisiti in casa? Mergi la “muzeul cu avioane”. Am trecut zilele trecute pe langa o intersectie in mijlocul careia era protapit un avion. Atat de mult i-a placut lui Tudor ca a doua zi am dat o fuga pana la Muzeul National al Aviatiei Romane.

Cand am ajuns si am parcat masina ne-am zis ca sigur e inchis sau nu mai exista. Ne-am aventurat totusi, vazand pe cineva la poarta. Paznicul foarte primitor ne-a spus ca muzeul e deschis si ne-a facut cunostinta cu prietenul lui – un porumbel grasan care se plimba pe niste boabe de porumb. Inauntru mai era un singur cuplu cu 2 copii putin mai mari decat Tudor.

Cat mai este frig afara va sfatuiesc sa va imbracati bine pentru ca o mare parte din exponate sunt la exterior. Inauntru nu va ganditi ca exista caldura. Muzeul e destul de invechit, prafuit, dar bucuria copilului care vede  atatea avioane, uniforme, tunuri, elicoptere va fi mare. Nu ratati plimbarea in spatiul amenajat ca un Bucuresti de altadata, cu alee pietruita, felinare si cafenele. S-ar putea face multe lucruri frumoase pentru a imbunatati aspectul si a mari numarul de vizitatori, dar presupun ca nu exista buget.

Muzeul nu percepe nici o taxa pentru vizitare. Sa aveti o vizita placuta!

Adresa, program, telefon:

  • Bucuresti, str. Fabrica de Glucoza nr. 2-4, sector 2.
  • Program: marti – vineri, intre orele 09.00 – 16.00, sâmbata si duminica între orele 10.00 – 17.00
  • Telefon/Fax: 021 – 232.04.04

muzeul_aviatiei_0006sursa foto: locuri-unice.ro

Decoratiuni pentru Iarna si Craciun lucrate manual

Iata cateva idei pentru decoratiuni usor de facut pentru iarna sau pentru Craciun, adunate de pe mai multe bloguri. Ii puteti ruga pe cei mici sa va ajute. 🙂

 Decoratiune handmade pentru Craciun cu brad si citrice

Vei avea nevoie de lamai, portocale, cuisoare, crengute de brad, crengute de tuia si un suport de lemn, de tipul unei ladite.

sursa foto: mydesiredhome.com

Decoratiune handmade pentru Craciun din crengute si nasturi

Puteti decora un perete, o puteti agata lipi pe geam cu banda dublu-adeziva sau puteti face mai multe pentru a face o ghirlanda si a decora caloriferele sau semineul. Aveti nevoie de bete de lemn cat mai drepte, cateva crengute mici de brad, nasturi, ata de cusut, sfoara si lipici. Optional puteti folosi si un spray cu zapada artificiala pentru a decora unele crengute de brad.

sursa foto: littlethingsbringsmiles.com

Decoratiune cu brad si citrice nr.2

Inca o decoratiune frumoasa si usor de facut. Ai nevoie de un bol de sticla, portocale, lime, crengute de brad si macese sau merisoare. Daca nu gasesti macese sau merisoare, le poti inlocui cu margele pentru ornat bradul.

Decoratiune cu ghinde si conuri

Ghinde, conuri si culori acrilice pentru a face decoratiuni in ofrma de copii colindatori.

sursa foto: craftjr.com

Brad din bete si sfoara

Asezati betele in ordine si legatile strans cu sfoara. Ornati bradul cu luminite, globuri sau ca in poza, cu ciucuri (canafi).

sursa foto: laloleblog.com

 

 

 

 

 

 

Decoratiuni de toamna lucrate manual

A venit toamna de-a binelea! Ai iesit cu cel mic in parc la cules de frunze, ghinde si castane? Daca nu, mai inca timp sa o faci pana vine zapada. Iata cateva idei adunate de pe diferite bloguri, cu decoratiuni de toamna usor de executat:

 Bratara handmade din castane

Chiar daca nu aveti margele crosetate, puteti insira castane si margele obisnuite.

sursa foto: zanzan.lv

Trandafiri din frunze galbene

sursa foto: krokotak.com

 Ghirlande din frunze presate

Puteti presa frunzele si dupa ce s-au uscat puteti face ghirlande lungi sau scrute cu ajutorul carora puteti decora o camera.

sursa foto: betterhomes.com

Rame ornate cu capacele de ghinde

Daca aveti o rama veche de lemn sau o rama simpla de carton, puteti lipi capacele de ghinde pentru a-i da un aspect inedit. Daca vreti, puteti apoi sa pictati in culori de toamna sau cu auriu sau argintiu.

sursa foto: marthastewart.com

Dovlecei decorativi pictati

Dovleceii sunt decorativi in mod natural, insa va puteti juca, desenandu-i cu diverse culori cu ajutorul cariocilor.

Sculpturi in dovleci

Daca nu vreti sa sculptati dovleacul cu o fata amenintatoare, iata o alternativa mai usoara. Desenati felinarul cu o carioca.

sursa foto: charmedtasha.blogspot.com

Nu uitati sa strangeti si conuri de brad pentru decoratiunile de iarna! 🙂