Despre Scoala Anastasia Popescu, religie si timp pierdut

scoala anastasia popescu 5

In toamna Tudor va merge la scoala. Avem deja recomandarea din urma evaluarii psihosomatice. M-am agitat destul de mult sa gasesc o scoala buna din punctul nostru de vedere. Nu eram interesata de scoli care pun pret mare pe note si pe concursuri sau care ii streseaza din start si pun presiune pe copii. Imi doream o scoala particulara pentru ca vreau sa fie respectat si sa invete ca e normal sa fie respectat, o scoala cu personal amabil, cu profesori si invatatori  care sa nu tipe, in care sa nu fiu obligata sa dau spagi si pentru care sa ma duc sa imi fac viza de flotant, in care copilul sa invete cu drag, o scoala la care sa se duca din placere si curiozitate, o scoala cu o arie mare de activitati din care sa isi poata alege, in care profesorii sa inteleaga importanta jocului in copilarie si sa nu considere esential volumul mare de teme, sa fie aproape de casa si sa aiba o taxa acceptabila.

Am citit pe forumuri, pe grupuri de parinti, am intrebat in stanga si in dreapta si parea ca gasisem o scoala potrivita: Scoala Anastasia Popescu – privata, aproape de casa, taxa mica, activitati diverse, personal amabil. Scoala are la baza o fundatie crestin ortodoxa, dar multe scoli si gradinite particulare sunt construite avand in spate o asociatie sau o fundatie, pentru diverse scutiri de taxe, asa ca nu m-a dat inapoi asta.

scoala anastasia popescu 6

Pasul 1: Am sunat sa intreb despre scoala. O voce amabila mi-a explicat ca pot merge sa vizitez scoala si ca Tudor va merge apoi la o evaluare la ei in gradinita Arc-en-ciel, care dureaza intre 3 si 5 zile, pentru a vedea daca face fata programului si predarii a 3 limbi straine. I-am explicat doamnei ca el face deja engleza aproape zilnic si merge la franceza si germana ca optionale pentru ca asa si-a dorit el si ii plac foarte mult acele ore. Am intrebat despre partea cu religia. Mi s-a spus ca ei sunt fundatie crestin ortodoxa, dar ca nu am de ce sa imi fac probleme pentru ca religia nu este atat de prezenta si ca cel mai potrivit este sa vizitez scoala pentru a-mi face o parere.

scoala anastasia popescu 3

Pasul 2: Am mers sa vizitez scoala. La intrare ma intampina pe peretele din stanga un citat din D’Hainaut despre importanta educatiei cu accent pe elev si nu pe materie. Mi-a placut, mi-am zis ca incepe bine. Deasupra citatului era o icoana, dar nu mi s-a parut nimic deranjant, nu erau pereti intregi de icoane, iconite sau candele. Am vizitat scoala: clase mici, dar frumoase, nu exista teren sau sala de sport, dar fac sport intr-o sala din pod pe care nu o puteam vizita din nu stiu ce motiv, sala de mese cam urata, la subsol, mancarea venita de la o firma de catering. Am intrebat daca mancarea are delikat sau margarina (pretentiile mele cu absenta zaharului nu le gasesc nicaieri, asa ca am renuntat sa mai intreb) si mi s-a spus ca nu crede ca au delikat, dar margarina e posibil sa aiba in prajituri. Deci doamna nu stia detalii despre mancare, dar mi-a spus ca pot veni si cu mancare de acasa, deci rezolvasem si punctul asta. Personalul parea foarte amabil. Am trecut la marea intrebare despre religie. Mi-a raspuns ca toata lumea o intreaba de religie si nu intelege de unde au pornit intrebarile astea, ca ei sunt intr-adevar o fundatie crestin ortodoxa, dar ca au o singura ora de religie pe saptamana, se cere acordul parintilor pentru a merge la impartasit si pentru a vizita biserica de anumite sarbatori. Am intrebat daca ar avea cu cine sa stea si ce sa faca daca nu dorim sa participe la ora de religie. Mi s-a raspuns ca da, ca poate sta cu invatatoarea pentru ca religia este predata de un profesor si ca mai au un baietel care nu face religie pentru ca nu este ortodox. Cand merg la biserica el poate ramane in scoala sau poate merge la plimbare si daca doreste poate ramane in curtea bisericii sa ia aer curat.  Nu mi s-a parut nimic deplasat in toata povestea asta, asa ca am mers mai departe.

scoala anastasia popescu 2

Fara intentia de a dat citate din Star Trek, dar scenaristii au scris bine ce au scris aici

 

Pasul 3: Am mers cu Tudor la gradinita la evaluare. Tudor este un copil timid, dar a participat la activitati din prima. Profesoara de franceza mi-a spus ca unii copii renunta la vechea gradinita si vin aici pana la inceperea scolii pentru ca le place foarte mult. Cand am iesit din clasa l-am auzit raspunzand profesoarei de franceza: ii spunea culori si numara. I-am spus ca eu voi pleca si nu s-a aratat nemultumit in vreun fel. Am mers apoi sa discut detaliile acestei perioade de evaluare, in care nu i se dadeau teste, ci doar se faceau activitati obisnuite de gradinita. Am intrebat de masa, de somn si despre religie. Mi-a spus ca urmau sa aiba in gradinita chiar in acea zi o ora de religie si ca ei fac ore frumoase de religie, in care li se spun povesti despre sfinti, ingeri. I-am spus ca noi nu ne dorim sa faca religie in scoala, ca vorbisem deja si dincolo despre asta, dar ca nu mi se pare o tragedie daca va participa la ora din acea zi, chiar daca nu imi doresc sa ii se spuna povesti cu sfinti, pacate si ingeri. Eram curioasa sa aflu de la el ce fac. Am discutat apoi despre taxa din acele 3 zile si despre un optional de arte la sfarsitul programului. Tudor a mers 3 zile la evaluare. Dupa prima zi l-am intrebat despre religie si mi-a spus ca au facut un joc si mi-a aratat o plansa de colorat cu Avraam. Optionalul de arte i-a placut cel mai mult pentru ca a putut sa modeleze lut.

scoala anastasia popescu 4

Pasul 4: Comunicarea rezultatelor evaluarii. Dupa cele 3 zile am fost chemata sa mi se comunice concluziile lor despre Tudor si sa achit cele 3 zile in care a fost la ei in gradinita. Mi-au spus ca e timid, dar ca participa la activitati si ca evaluarea este buna, DAR, ca dupa o discutie avuta cu cele doua doamne din conducerea scolii nu cred ca ne potrivim pentru ca nu ne dorim religie si ca pentru ei religia este foarte importanta, ca este o ora obligatorie, nu facultativa cum mi s-a comunicat, ca merg la impartasit si la biserica si ca trebuie sa mearga indiferent ca ar fi ortodox sau nu si daca vreau mai multe detalii sa iau legatura cu una din doamnele Serbanescu. Mi-au dat numarul de telefon, am achitat taxa si nici nu am intrat bine in masina ca am primit un telefon chiar de la una din cele 2 doamne. Am aflat astfel pentru prima data ca se spune rugaciune inainte de masa si inainte de ore, ca exista un careu de rugaciune (sper ca am inteles eu bine, pentru ca nu imi imaginez ce inseamna), ca ora de religie ortodoxa este obligatorie, ca sunt invatati zilnic despre “Iisus si Preasfanta Fecioara Maria” si chiar daca ar fi fost de alta religie tot ar fi trebuit sa participe la acele ore, ca ei nu pot avea personal special care sa stea cu Tudor atunci cand este ora de religie sau cand merg la biserica. Mi-a spus ca isi cere scuze ca nu mi s-au spus aceste lucruri de la inceput si ca imi dau banii inapoi pentru cele 3 zile, cu exceptia mesei.

M-am enervat! M-am enervat foarte tare pentru ca nu e normal sa iti bati joc asa de oameni! Nu e normal sa ma pui pe drumuri degeaba si sa ma faci sa pierd timpul prin scoala daca tu stii de la inceput ca situatia e altfel decat mi-o doresc eu! Nu e normal sa chemi copilul la tine in gradinita si sa imi fluturi prin fata altceva decat realitatea! Ca imi ceri si taxa pentru asta e si mai urat! Ca s-au oferit sa imi dea banii inapoi nu mi se pare ca scuza cu nimic situatia si timpul pierdut, timp in care eu puteam sa caut alta scoala. Pentru ca da, stiam ca Tudor va face fata evaluarii in ciuda timiditatii lui, dar nu stiam ca nu vom face fata acestui zid cu sarma ghimpata care este religia ortodoxa. 

Conducerea scolii Anastasia Popescu poate ca ar trebui sa se gandeasca de ce mi-au fost ascunse anumite detalii si de ce am fost chemati in continuare la ei. Poate ca o parte din personal intelege absurdul situatiei de a impune religia in scoli in anul 2015, mai ales cand, in sfarsit, nici prin lege ea nu mai este materie obligatorie.

Poate ca scoala este buna din multe puncte de vedere, dar mi se pare incredibil ca in timpurile noastre asa se pune problema intr-o institutie de invatamant particulara.

scoala anastasia popescu

Costume pentru serbare – poveste fara sfarsit

costume serbare

Chiar e musai ca in fiecare an sa li se impuna copiilor cate un rol si cate un costum pentru serbare? Chiar nu putem avea mai multa imaginatie si de ce nu, mai multa empatie pana la urma?

Am spus mereu ca pentru noi ca parinti nu e important sa ne demonstreze  nici copilul, nici educatoiarea si nici gradinita ceva prin intermediul unei serbari. Nu ma deranjeaza daca fiu-meu nu vrea sa participe, dar ma deranjeaza cand vrea sa fie impreuna cu prietenii lui si se simte etichetat cu o eticheta pe care nu si-o doreste.

La serbarea din iarna trecuta fiu-meu a venit morocanos spunandu-mi ca a primit rol de spiridus, iar el isi dorea sa fie ren. La serbare a stat in bratele mele si a refuzat sa participe. In timpul serbarii n-a facut altceva decat sa imi spuna ca ala si-a spus gresit rolul, ca celalalt trebuia sa stea in alta pozitie si tot asa. Apoi vreo 2 luni dupa serbare imi recita replicile celorlalti copii, spunandu-mi ca pe a lui nu o mai stie.

La serbarea din primavara a primit rol de pitic, de data asta a participat pentru ca si-a dorit sa fie cu ceilalti copii, nu pentru ca i-ar fi placut foarte tare rolul. Si-a spus replica (in engleza) in soapta si apoi, 2 luni dupa serbare mi-a recitat replicile celorlalti colegi. Tot in engleza, fara sa stie exact ce inseamna acele replici.

Anul asta copilul meu a primit rol de fulg. Nu ii place. Vroia sa fie Mos Craciun, ca prietenul lui. Exista in sceneta si fratele lui Mos Craciun!?!? Am auzit la o alta gradinita de un copil care a primit rol de fag!?!

Chiar e necesar sa primeasca roluri de la educatori? Chiar au nevoie parintii sa li se confirme ca au invatat ai lor 3 replici la gradinita? Nu se pot convinge in nici un alt mod decat printr-o serbare cu roluri? Serbarea cu roluri ii convinge ca ce? Nu mi-e foarte clar. Ca pot copiii sa memoreze replici si ca le pot spune in fata unor parinti aplaudaci? Oare parintele ala al carui copil recita volume de poezii nu stie deja ca are un copil priceput la asta? Trebuie sa i se reconfirme? In anii trecuti auzisem de o poveste in care educatoarele unei gradinite au pus parintii sa isi acopere fetele cu panze ca sa nu se intimideze copiii atunci cand isi spun rolul. Mai e nevoie sa va spun cum au reactionat copiii cand au vazut in fata lor un public de fantome?

Cred ca serbarile in care canta, danseaza toti la un loc sunt mult mai educative si mai frumoase decat astea cu roluri impuse.

Daca totusi se simte nevoia de scenete si serbari cu rol, nu ar fi mai simplu daca i-am intreba pe ei ce isi doresc sa fie? Probabil ca vom avea vreo 5 Spidermen, vreo 4 Else, 2 Batmen, 1 Testos, 3 Printese Sofia si 1 Doctorita Plusica. Poate ca educatorul ar putea construi impreuna cu ei (cu accent pe impreuna cu ei) o mica sceneta in care 5 Spidermen, 4 Else, 2 Batmen, 1 Testos, 3 Sofii si o Plusica ar fi fericiti sa isi spuna replicile. Poate ca unii nu sunt buni la spus poezii, dar sunt buni la sport, la dans sau la cantat. Altii poate ca sunt buni la desen sau lucru manual si o parte din decor ar putea fi facut de ei. Nu ar trebui sa se tina cont si de aspectele astea la o serbare daca tot simtim nevoia sa defilam cu “ce putem si ce stim”?

Imi aduc aminte de serbarile mele. Eram timida, cu un cap mai inalta decat toti ceilalti copii si o puneam pe mama sa stea cu capul ascuns in geanta. Eram buna la desen la vremea aia, dar nu mi-a folosit mai departe la nimic pentru ca nu am fost stimulata in sensul asta. Doar ca serbarile noastre erau mai blande. Eram imbracati fie in costume populare, fie in haine frumoase, cantam si dansam in grup, cantam uneori si la niste instrumente, desi cantat era mult spus (eu bateam ceva la un trianglu). Eram impreuna.

Daca dati o cautare pentru costume de fulg, veti vedea ca e cam greu sa gasesti un costum de fulg pentru baieti. Costum de fag nici nu vreau sa caut. Nu am vrut sa imi imbrac copilul intr-o zdreanta din satin si fulgi de gaina vopsiti in alb, pe care sa platesc si peste 100 de lei, asa ca am ales sa ii fac eu costumul. Da, va participa la serbare si va fi fulg pentru ca isi doreste sa fie cu prietenii lui. Dar va fi fulgul care va avea o coroana regala cu fulgi, pentru ca si fulgii sunt speciali si importanti! Chiar si fulgii timizi!

Workshop parenting: Jocul in relatia parinte-copil

Miercuri, 4 iunie, la Libraria Bastilia are loc un workshop de parenting, doar pentru parinti, despre Joc in relatia lor cu copiii. 
 
Va fi sustinut de Otilia Mantelers, mama a trei copii, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog in formare, specialist in joaca terapeutica cu copiii, coordonator al colectiei Parentaj la Editura Herald si viitor autor de carte. Eu as mai adauga si persoana calda, care face lucruri minunate. Evenimentul este adus de Blu Party. 🙂
Mai multe detalii despre eveniment gasiti in afisul de mai jos:
workshop parenting

Copilul NU vrea sa manance (II)

Am revenit cu un update la articolul din 26 Decembrie. Nu ma asteptam sa vad schimbari atat de curand, dar iata ca ele au venit deja. Tudor, a inceput sa manance mult mai mult, sa ceara mancare si desi mai face mofturi la anumite alimente suntem incantati de cele realizate pana acum. Mai nou are 3 mese principale pe zi, iar pana acum nu vroia decat 1 la care ciugulea mai mult. Intre mese are gustari de fructe sau nuci, alune, caju, fistic.

Mai exact, iata ce am facut:

1) Am decis sa nu mai spunem ca el “NU” mananca in prezenta lui.

2) Mancam toti la masa sau masa se ia cu cel putin un membru al familiei care mananca acelasi lucru.

3) Nu este intrebat daca vrea sa manance. Farfuria cu mancare o punem pe masa. Daca cere altceva de mancare ii dam altceva.

4) Daca refuza mancarea, luam farfuria de pe masa la sfarsitul perioadei necesare mesei. Daca o cere inapoi i-o dam. Nu insistam deloc sa manance. Nu ne rugam de el sa manance.

6) Cand refuza un aliment hranitor si necesar in dieta lui, fie il ascundem in alte alimente, fie il incurajam sa manance cu ajutorul unor jocuri: “ce puternic te-ai facut daca ai mancat alimentul x!” sau “esti ca un tigru cand mananci x!” sau “oare va veni leul Tudor sa manance tot din farfurie?“. De cele mai multe ori el isi asuma personajul si incepe sa manance alimentul respectiv. Daca exista un aliment pe care nu vrea deloc sa il manance, care ii provoaca greata si nefiind unul absolut necesar, nu insistam. In cazul lui Tudor acest aliment este branza. Noi folosim alimentul asta pentru o anumita complicitate in alt gen de situatii. Cum nici mie nu imi place sa mananc branza sau alte lactate decat foarte rar, am devenit astfel complicele lui si afirmam ca “Noua nu ne place branza“. Am observat ca a capatat incredere in gusturile mele si pot aplica metoda asta la alimente pe care nu vreau sa le manance, dar si-ar dori, vazandu-le la alti copii. Daca vedem prajituri sau paine, ii spun: “Noua nu ne plac painea, branza si prajiturile. Prajiturile si painea ne fac bubita in burta si nu mancam asa ceva pentru ca vrem sa fim sanatosi si puternici“.

Cam asta am aplicat pana acum. Poate exista si alte metode, dar astea au mers la Tudor intr-un interval de timp foarte scurt. Nu l-am constrans si nu am aplicat pedepse sau recompense. Incercati, iar daca aveti rezultate, va astept cu pareri in zona de comentarii.

Citeste si articolul Copilul NU vrea sa manance (I)

La circ – “D-ale Bibicilor lui Caragiale”

Nu stiu daca exista o varsta recomandata pentru a merge cu copilul la un spectacol de circ, dar noi l-am luat pe cel mic  (2 ani si 5 luni)  in acest sfarsit de saptamana la primul lui spectacol. Nu vreau sa va vorbesc aici despre animale in captivitate sau cat de abili au fost dresorii, ci despre opinia mea ca parinte. Spectacolul se numeste “D-ale Bibicilor lui Caragiale” si chiar daca ma asteptam sa fie trimiteri si la piesele dramaturgului, nu ma asteptam ca teatrul sa predomine.

– Copilul poate vedea animale felurite: spectacolul a avut dresura de caini, capre, cai, tigri si foci, iar cateva pasari au fost si ele prezente – cativa papagali si 2 pauni albi prezenti in spectacol pentru simplul fapt ca sunt foarte frumosi. A aparut si un sarpe la un moment dat. In pauza am zarit pe geam si camile, insa nu au fost prezente in spectacol. Ne-am fi dorit sa vedem si maimute. 🙂 Focile au fost supuse si cooperante, in timp ce tigrisorii… pisicutele astea sunt foarte independente si asta se vedea in atitudinea lor. Am simtit si mila dar si un pic de teama in acelasi timp.

– Spectacolul de fata combina teatrul cu circul, avand prezenti cativa actori renumiti. Consider ca ar fi fost potrivit ca pe afis sa fie specificata o varsta minima de participare. Cei mai multi copii nu erau departe de varsta fiului meu… si erau foarte multi copii prezenti la spectacol.

– Ar fi frumos sa se reduca sonorul, urletele si agresivitatea. De acord ca circul nu se adreseaza doar copiilor insa cei mai multi vin la circ pentru a-si duce copilul la un spectacol. Cred ca sunt putini cei care merg la un spectacol al circului romanesc doar de dragul spectacolului si nu pentru a-si bucura copilul. Pentru a capta publicul actorii sar printre spectatori in drum spre scena. Noi ne-am nimerit chiar langa una dintre aceste mini-scene si de fiecare data mi-a fost teama ca vreun “Mitica” sa nu dea peste mine si copil.

Personalul de plasare este foarte politicos. Exista insa 2 intrari – una pentru cei care au primit invitatii si cealalta pentru cei “mai fraieri” care platesc biletul. Pana aici nimic deplasat, doar ca ambele intrari dau fix in acelasi hol fara alta departajare, iar atitudinea de la intrare e un pic deranjanta.

Pretul biletelor nu este mic: variaza intre 35 – 70 lei. Cei sub 4 ani nu platesc bilet si stau in bratele parintilor. Desigur, pleiada de actori, circari si animale si tot efortul justifica pretul, insa am mentionat acest aspect deoarece nu pare a fi pentru orice buzunar.

– Daca aveti copil mic, nu luati bilet in primele randuri. Noi am stat mai sus si a fost mai bine. Cei mici se pot speria din cauza animalelor.

– Sunt de felicitat acrobatii pentru munca depusa si rezultatele bune care se vad in spectacol.

– In spectacol nu a fost nici un clovn. Ma refer la clovnii clasici. Desi nu imi plac deloc, copiilor le plac si daca nici la circ nu sunt clovni, atunci unde?

– Sa imi fie scuzata indrazneala, dar combinatia de teatru si circ nu a fost tocmai pe gustul meu. As fi vrut mai mult circ si mai putin teatru. La teatru nu l-am fi luat pe Tudor cu noi.

Si pentru ca nu doar mami e carcotasa, din cand in cand l-am intrebat pe Tudor: “Iti place?” Raspunsurile lui au fost foarte sincere: la momentele fara animale “Nu” spus tare si raspicat si incercarea lui de a ne bloca aplauzele. Animalele au primit raspunsuri pozitive insa, iar la final a aplaudat si el.

Ca o concluzie, daca vreti sa va duceti copilul la circ asteptati mai bine alt spectacol, poate mai potrivit pentru cei mici. Altfel, cei sub 10 ani s-ar putea sa nu fie foarte incantati.

10 Motive sa dormi langa copilul tau noaptea

de Jan Hunt

Traducere de Raluca Donciu

Nota mea: As putea sa vorbesc despre Co-sleeping zile intregi, asa ca mi-ar fi fost foarte greu sa ma rezum la o postare. Probabil chiar ma voi gandi sa fac o serie intreaga pe tema aceasta, in care sa tratez separat beneficiile, miturile gresite si indicatiile co-sleeping-ului.

Pentru inceput, voi traduce un articol de Jan Hunt, autoarea cartii The Natural Child.

Traducere de aici: http://www.naturalchild.org/jan_hunt/familybed.html

1. Dormitul impreuna in familie avantajeaza la maxim alaptarea, pentru ca nu e nevoie sa mergi intr-o alta camera ca sa iei copilul. O mama ce alapteaza in “patul familial” poate sa-si hraneasca usor copilul fara sa fie nevoie sa se trezeasca de tot, si poate sa continue sa se odihneasca. Asadar, cosleeping-ul incurajeaza mamele sa continue sa alapteze si astfel copilul poate primi toate beneficiile numeroase ale alaptarii pana cand alege sa renunte singur la san.

2. Conform cercetatorului in medicina somnului James McKenna, co-sleeping-ul creste sansele ca un parinte sa poata interveni cu succes pentru a preveni moartea copilului, indiferent daca aceasta e cauzata de o boala fiziologica sau de un accident fizic. El le reaminteste parintilor ca “co-sleeping-ul le ofera parintilor cea mai buna oportunitate de a-si auzi bebelusul in criza si a raspunde.” El adauga ca “din moment ce protectia impotriva Sindromului de Moarte Subita a Bebelusului poate avea legatura cu frecventa si durata alaptarii, si pentru ca bebelusii sug mai mult cand dorm impreuna cu mama lor, aceasta practica ajuta la protejarea nou-nascutilor alaptati. “*

3. Pauzele in respiratie sunt normale pe parcursul primelor luni de viata si e foarte verosimil ca respiratia mamei ofera indicatii importante nou-nascutului, reamintindu-i sa inspire, prevenind dezvoltarea unei situatii de Sindrom de Moarte Subita. Chiar daca acest mecanism esueaza, mama e aproape, sa ajute bebelusul sa se trezeasca. O mama ce alapteaza si bebelusul ei tind sa aiba ciclurile de somn si de visare coordonate, facand-o pe mama sa fie foarte sensibila la bebelusul ei. Daca ea doarme aproape, se poate trezi daca bebelusul ei are o dificultate. Dar daca bebelusul e singur, acest tip de interventie salvatoare de vieti nu poate avea loc.

4. Orice pericol de cosmar pentru copil este redus daca este un adult aproape. Bebelusi si copii au pierit in incendii, au fost abuzati sexual de rude venite in vizita, au fost rapiti din patul lor, au fost atacati de animale de companie, s-au sufocat dupa ce au vomat, si au murit sau s-au ranit in diferite moduri care ar fi putut fi prevenite daca un parinte ar fi fost aproape sa ajute.

5. Sufocarea este uneori listata ca un pericol al familiei care practica co-sleeping-ul. Acesta este un pericol DOAR in doua situatii: un nou-nascut care doarme pe un pat de apa, si deci nu e capabil sa se impinga in sus cand e nevoie sau un parinte care e prea intoxicat de alcool sau droguri pentru a fi atent la nevoile copilului. Evident, un copil care se sufoca din orice motiv (cum ar fi o panglica de pe pijama care ii ajunge in jurul gatului, voma din timpul somnului sau atacuri astmatice) este mai probabil sa reuseasca sa-si trezeasca un parinte care e aproape, decat unul care doarme intr-o camera diferita.

6. Co-sleeping-ul familial este deseori gresit inteles ca facilitand abuzul sexual al copilului de catre un parinte. Opusul e adevarat. Parintii care dezvolta legaturi adanci emotionale cu copiii lor ramanand aproape de ei si raspunzandu-le noaptea la solicitari, la fel ca si ziua, sunt mai putin inclinati sa ajunga la comportamente abuzive de orice fel asupra copiilor lor pe care ii iubesc si ii pretuiesc. In consecinta, faptul ca un copil doarme singur nu a fost niciodata o protectie adecvata impotriva unui parinte care intentioneaza un abuz sexual, si poate chiar face ca un parinte sa poata sa tina un astfel de secret fata de celalalt.

7. Somnul la comun poate mai departe sa previna abuzul asupra copilului ajutand toti membrii familiei sa obtina odihna de care au nevoie, mai ales daca bebelusul este alaptat. Acesta nu trebuie sa sufere sau sa planga ca sa o aduca pe mama la el, si mama poate alapta pe jumatate adormita. Intreaga familie se trezeste odihnita, fara nici un resentiment fata de bebelusul care le-ar fi deranjat somnul cu o noapte inainte. Un parinte extenuat este mai predispus sa isi abuzeze copilul decat o mama odihnita sau decat un tata care s-a bucurat de prezenta copilului care se odihneste fericit langa el pe parcursul noptii.

8. Plansul este un semnal oferit de natura, menit sa ii deranjeze pe parinti, pentru a asigura bebelusului toata atentia dorita. Dar plansul prelungit este stresant pentru toti membrii familiei. Cu cat sunt indeplinite mai devreme nevoile bebelusului, cu atat au parte de mai multa odihna si bebelusul, si restul familiei, si cu atat mai multa energie vor avea pentru urmatoarea zi. O mama care doarme langa bebelusul ei poate sa utilizeze raspunsul instinctiv pe care orice noua mama il are fata de primele scancete ale bebelusului ei, astfel prevenind nevoia de plans isteric, care este atat de stresant pentru bebelus si pentru toti membrii familiei.

9. Intre fratii care dorm aproape unul de celalalt se dezvolta un simt mai puternic al dragostei si increderii, scazand rivalitatile intre ei din timpul zilei. Fratii care isi petrec impreuna noptile si zilele au o mai mare oportunitate sa isi construiasca o relatie mai solida si de lunga durata. Bebelusii si copiii care sunt separati de alti membri ai familiei pe parcursul zilei (parintii la serviciu, fratii la scoala) pot partial sa recupereze absenta lor si sa restabileasca legaturi emotionale importante fiind impreuna pe parcursul noptii, si petrecand in familie dimineti atat de placute, care altfel ar fi pierdute. Desigur, afacerile conduse de acasa si unschooling-ul pot sa minimizeze separarile si sa creeze legaturi familiale mai puternice pe parcursul zilei, la fel cum co-sleeping-ul o face noaptea.

10. Studii stiintifice pe adulti in coma au aratat ca prezenta altei persoane in camera imbunatateste semnificativ ritmul cardiac, tensiunea arteriala si presiunea sangelui. Pare rezonabil sa presupunem ca si nou-nascutii si copiii au parte de beneficii similare pentru sanatate atunci cand au alte persoane care dorm in aceeasi camera cu ei.

Un copil care e ingrijit pe parcursul noptii (si pe parcursul zilei), primeste reasigurari constante de dragoste si sprijin, in loc sa fie nevoit sa faca fata sentimentelor de frica, furie, si abandon, noapte dupa noapte. Copiii care s-au simtit in siguranta pe parcursul noptii, la fel ca ziua, cu un parinte iubitor aproape, devin adulti care fac fata mai bine stresului inevitabil pe care viata ni-l ofera. Asa cum John Holt a spus atat de elocvent: sa ai parte de sentimente de dragoste si siguranta in primii ani de viata, acesta nu e “rasfatul” copilului, e ca si cum ai pune “bani in banca”: un fond de incredere in altii, incredere in sine si siguranta interioara, de care copilul se poate folosi pe parcursul provocarilor vietii.

* James McKenna, Ph.D., Personal communication, June 2000.

De ce am ales sa alaptez dupa varsta de doi ani

Articol si poza: Alexandra Saceanu

“De ce am ales sa alaptez dupa varsta de doi ani”

Pentru un lucru exagerat, inutil, deviant, periculos, imprudent si scarbos alaptarea dupa varsta de doi ani e cam minunata. Si oricate perechi de sprancene as ridica si oricate     nu-stiu-ce-sa-zic-uri circumspecte ar trebui sa indur, pentru mine nimic nu este mai firesc, mai util, mai natural, mai sigur, mai chibzuit si mai induiosator decat alaptarea unui copil pana cand EL decide sa renunte la san.

Mi-am facut bine temele in timpul sarcinii. Stiam ca ideal este sa alaptezi cel putin sase luni exclusiv, insa dupa primele zile de hranit la foc continuu m-am intrebat, pe buna dreptate: “Sase luni in ritmul asta? Oare voi reusi?”. Dar am reusit. Si uite asa, sase luni s-au trasformat intr-un an, un an s-au trasformat in doi si povestea de dragoste continua.

E firesc, pentru ca un copil nu se trezeste la un an (varsta clasica pentru intarcare la romani) ca dintr-o data nu mai are nevoie de apropiere, de atingerea si de mirosul mamei. Si in niciun caz aniversarea varstei de doi ani nu vine la pachet cu lapte amar si san neatragator. Puiul de om a trait milioane de ani fara sa stie ce varsta are si fara sa primeasca lapte cu program. Ma indoiesc ca ii sunt suficiente cateva sute de ani de “civilizatie” pentru a renunta la asteptarile care i-au modelat evolutia atata amar de vreme.

Este util, pentru ca laptele nu isi pierde proprietatile nutritive (asa cum se tot insista) ci doar, eventual, si le modifica. Pentru ca atunci cand copilul e bolnav, suparat, frustrat sau plictisit sanul e cel mai bun remediu. Pentru ca atunci cand, dupa toate eforturile depuse de noi in bucatarie, copilul impinge cu sila farfuria frumos decorata, suptul salveaza mama de la a ceda nervos. Pentru ca la san adoarme in 10 minute si, daca se trezeste noaptea, nu are nevoie decat de 5 minute pentru a adormi la loc.

Este natural, pentru ca sanii sunt special conceputi pentru a hrani. Nu pentru a atrage, nici pentru a vinde. Ci pentru a hrani. Suntem mamifere si cu asta ne ocupam.

Este sigur, pentru ca, spre deosebire de variantele la cutie, laptele matern nu contine proteine degenerate, grasimi oxidate, indulcitori, vitamine si minerale sintetice. Pentru ca este viu si vine in mii de arome, de gusturi, de senzatii.

Este chibzuit, pentru ca alaptarea prelungita nu este nici pe departe un dat in societatea noastra. Este nevoie de enorm de multa informare, de lecturi kilometrice, de discutii interminabile, de grupuri de suport, de determinare. Mai ales de determinare.

Este induiosator, pentru ca nimic nu poate duplica sentimentul pe care il traieste o mama cu puiul la san. Apropierea, atingerile, oftatul de placere, ticurile si, mai tarziu jocurile, glumele, tachinarile, rasul in hohote. Cum sa nu zambesti? Cum sa nu te induiosezi pana la lacrimi?

Nu stiu cate mamici sunt dispuse sau au posibilitatea sa mearga atat de departe. Nu stiu nici daca este cu adevarat important in zilele noastre, cand accesul la alimente sigure si ingrijire este mult mai facil si cand, evident, copilul de doi ani nu mai depinde de sanul mamei pentru supravieturie. Habar nu am daca alaptarea prelungita este benefica oricarui copil, in orice conditii.

Ce stiu insa cu siguranta este ca noi doua suntem fericite asa, ca fetita mea a crescut minunat, ca este sanatoasa, mancacioasa, vesela, relaxata, sociabila, curioasa, independenta, intelegatoare, empatica, dragastoasa si iubitoare. Si pariez pe orice ca si alaptarea are o mica, mititica, minuscula contributie la afacerea asta. Sau una imensa?

Poza si articol de Alexandra Saceanu

De ce am ales nasterea naturala

Traim intr-o societate in care acte firesti precum nasterea naturala sau alaptarea au devenit “alegeri de lifestyle”. Corect (politic) e sa spunem: fiecare face cum vrea.

Iar eu am vrut nastere naturala. Fara provocarea travaliului. Fara anestezie epidurala.

Da, am avut de ales.

Sunt o femeie sanatoasa, am avut o sarcina fara probleme si am fost intr-adevar in pozitia privilegiata de a alege.

Inca de dinainte sa raman insarcinata, am privit nasterea naturala ca pe un act suprem al feminitatii, ca pe un moment de maxima forta. Dincolo de scenele penibile din serialele cu medici, dincolo de durere, de pozitia total inconfortabila si de tot circul care vine la pachet cu o nastere in spital, eu vedeam totul ca pe o experienta spirituala, ca pe un moment in care suntem mai aproape de divinitate, oricare ar fi ea.

Sarcina, legatura profunda cu fiinta din pantece, nu a facut decat sa-mi intareasca aceasta convingere. Nu puteam concepe sa nu traiesc experienta nasterii, sa nu fiu “acolo” cand copilul meu vine pe lume.

Dincolo de firescul de necontestat, nasterea naturala, neasistata de medicamente, are o multime de avantaje: organismul mamei se autoechilibraza; nefiind luat prin surprindere, sistemul hormaonal are timp sa-si ajusteze productia de hormoni specifici. Pentru bebelus, trecerea prin canalul vaginal faciliteaza o tranzitie naturala spre noul mediu de viata, activeaza anumiti centri nervosi si asigura popularea cu bacterii a sistemului digestiv. Mama poate alapta imediat dupa nastere si poate avea grija singura de bebelus. Recuperarea post natala este mult mai rapida si riscurile instalarii unei depresii post natale scad semnificativ.

Spre fericirea mea, toata aceasta “teorie” si-a gasit echivalent in realitate. Am nascut relativ usor (spun relativ pentru ca nu am scapat si de faimoasa perfuzie cu oxitocina care, chipurile, “m-a ajutat sa nasc mai repede”). Mi-am dat seama cat de importante sunt respiratia si puterea de concentrare.. Nimeni si nimic nu conteaza in momentele alea – doar tu si copilul tau.

Durerea e crancena. Spre finalul travaliului durerea era atat de mare incat eram pregatita sa dau uitarii orice convingere si sa strig “vreau ceva, orice!!”. Am aflat apoi ca asta se intampla frecvent. Din fericire, durerile cele mai mari vin atunci cand e prea tarziu pentru anestezie. Si de fapt sunt dureri frumoase, care te aduc din ce in ce mai aproape de puiul tau.

Expulzia a venit ca o imensa usurare, cu un val de fericire si portie sanatoasa de bocit. Am alaptat la 2 ore dupa nastere si am avut bebelina in grija inca din prima noapte. Nu a primit supliment cu lapte praf, nu a avut nevoie de ingrijiri speciale. Primele luni au fost mult mai usoare decat am fost prevenita – lipsite de nopti albe, de colici, de cearcane.

Regret alegerea facuta? Nici o secunda!

Ce as face diferit? As naste acasa. Sau intr-un spital cu adevarat baby friendly, in care oxitocina, epiziotomia si indepartarea bebelusului de mama dupa nastere nu sunt practici “normale”. Pentru ca mie nu imi place normalitatea societatii in care traim. Imi place normalitatea speciei mele, care a evoluat de-a lungul a sute de mii de ani. Natura stie un pic mai bine, nu credeti?

Articol de Alexandra Saceanu