Poveste despre etichete, buline si stelute: Esti special – Pancinello

pancinello poveste etichete esti special

Povestea “Esti special” de Max Lucado cred ca e o poveste educativa foarte buna, nu doar pentru copii, ci mai ales pentru profesori, educatori si invatatori, care pot intelege ce rol important au in viata copiilor, dar si pentru bunici si chiar si pentru unii parinti.

Dupa mesajele primite la articolul meu despre Scoala Anastasia Popescu (pe unele nu le-am aprobat pentru ca nu aveau legatura cu scoala, ci cu alegerea mea pentru copilul meu de a nu face religie), mi-am dat seama ca urmatoarea experienta cu o adoua scoala particulara incadrata in scoli particulare cu taxe mici, ar putea starni iarasi valuri pe care nu mi le doresc pe acest blog. Dar citind aceasta poveste mi-am adus aminte de experienta a 2 copii dintr-o clasa de 7, de la scoala Smart Kids, care dupa o luna la aceasta scoala au ales sa se mute la o alta (Copiii ajunsesera dupa o luna la clasa pregatitoare sa creada ca nu sunt buni de nimic, ca e inutil sa incerce sa invete ceva pentru ca miss le spune ca ei nu stiu nimic si nu au invatat nimic la gradinita; Aceeasi miss care dimineata nu supraveghea clasa si cand lipsea profesorul insotitor, colega lor cu autism era incuiata in alta clasa de copiii mai mari care ii strigau “Esti bolnava! Esti nebuna! Ai nevoie de psiholog! Ai o problema la cap!”, privea trista pe geam si se apara cu voce joasa “Nu sunt bolnava!”; Ce a facut miss cand i-am semnalat asta? I-a spus altei miss iar copiilor mari li s-a zis sa o lase in pace. Atat. Fara explicatii, fara a intelege ceva din toata intamplarea. Alta miss urla la copii pana se prindea ca o mama sta in vestiar zi de zi asteptand copilul in ritmul lui.) Inchei lunga paranteza a miss-urilor. Ma intreb daca miss ar citi aceasta poveste oare ar intelege ceva din ea?

Povestea este despre etichete, despre cat de usor ii etichetam pe ceilalti si despre cat de afectat poate fi un copil de aceste etichetari.

Povestea poate fi adaptata atunci cand o spunem copiilor pentru ca sunt parinti care prefera ca micutul Pancinello sa aiba alt sistem de referinta decat tamplarul Eli, care da intregii povesti o tenta religioasa. Astfel, Eli poate fi privit ca un creator (natura, Dumnezeu) si un invatator pentru copil.

Mesajul “Esti special pentru ca eu (creatorul, parintele, invatatorul) te vad special” poate fi inlocuit cu “Esti special pentru ca toti oamenii sunt diferiti si sunt speciali in felul lor”, dar si asta e discutabil, in functie de varsta copilului pentru ca pana la un anumit punct copiii au nevoie sa stie ca cineva ii vede buni, frumosi, speciali pentru a putea mai apoi sa se vada ei insisi in acest fel.


 

Locuitorii din Wemmik, eroii povestirii noastre, erau niste omuleti mici, din lemn, ciopliti toti de un tamplar pe nume Eli. Acesta isi avea atelierul pe un deal, de la a carui inaltime se vedea intreg satul.

Fiecare omulet era altfel. Unii aveau nasul mare, altii aveau ochii mari. Unii erau inalti, altii erau scunzi. Unii purtau palarie, altii purtau costum. Insa doua lucruri le erau comune: toti erau facuti de acelasi tamplar si traiau in acelasi sat.

De dimineata pana seara, zi de zi, omuletii faceau un singur lucru: lipeau etichete unul pe celalalt. Fiecare omulet avea o cutie plina cu stelute aurii si o cutie plina cu bulinute negre. Cat era ziua de lunga ii vedeai pe strazile satului lipind stelute sau buline unul pe celalalt.

Omuletii draguti, din lemn lustruit si frumos vopsiti intotdeauna primeau stelute, dar aceia din lemn necizelat, cu vopseaua sarita, nu primeau decat buline.

Tot stelute primeau si cei talentati: unii puteau ridica greutati deasupra capului, altii puteau sari peste cutii inalte. Mai erau unii care stiau cuvinte dificile, iar altii care cantau cantece frumoase. Acestora toata lumea le dadea stelute aurii. Asa se face ca unii omuleti aveau trupul plin de stelute… Ori de cate ori primeau cate o steluta se simteau atat de bine incat isi doreau sa mai faca ceva ca sa poata primi inca una.

Altii insa nu stiau sa faca prea multe lucruri si aveau parte doar de buline. Pancinello era unul dintre acestia din urma.

Tot timpul incerca sa sara cat mai sus, ca altii, dar intotdeauna cadea la pamant. Iar cand ceilalti il vedeau jos se adunau buluc in jurul lui si lipeau buline pe el. De multe ori se mai si zgaria in cadere, lucru pentru care mai primea buline negre. Iar dupa aceea, cand incerca sa le explice omuletilor de ce cazuse, mereu spunea cate o neghiobie si toti se ingramadeau sa lipeasca si mai multe buline pe el.

Dupa un timp, avea atat de multe incat nu mai vroia sa iasa pe strada, se temea ca va face iar ceva anapoda: cine stie, o sa-si uite palaria sau o sa calce intr-o balta… si imediat o sa primeasca buline!

Adevarul este ca avea atat de multe buline incat ceilalti omuleti veneau si ii lipeau altele fara nici un motiv.

– Merita multimea asta de buline negre, isi spuneau omuletii unii altora.

– Este clar ca nu e bun de nimic!

Dupa un timp Pancinello a ajuns sa creada ce se spunea despre el: „Asa este, nu sunt bun de nimic!”, isi spunea el.

In rarele dati cand iesea din casa statea cu cei care erau ca el, cu multe buline. Cu ei se simtea mai in largul lui.

Intr-o zi, se intalni cu un omulet total diferit de ceilalti: nu avea nici stelute, nici buline. Era din lemn si atat. Era o fata pe nume Lucia.

Sa nu credeti ca oamenii nu incercau sa lipeasca etichete si pe ea! Incercau numai ca nu ramaneau lipite ci cadeau. Fiindca nu avea nici o bulina unii o admirau atat de mult incat se grabeau sa-i lipeasca o steluta. Dar nici una nu statea lipita. Altii insa o priveau cu dispret fiindca nu avea nici o stea si atunci vroiau sa ii lipeasca o bulina dar si aceasta cadea imediat.

– Ca ea vreau sa fiu!, ii trecu prim minte lui Pancinello. Nu mai vreau sa primesc etichete de la ceilalti!

Asa ca o intreba pe Lucia cum se face ca ea nu are nici o eticheta.

– Nu este mare lucru, ii raspunse ea. In fiecare zi ma duc sa il vad pe Eli.

– Pe Eli?

– Da, pe Eli, tamplarul, imi place sa stau cu el in atelier.

– Dar de ce?

– Ce ar fi sa descoperi singur? Du-te la el sus pe deal! Si cu aceste cuvinte, Lucia se intoarse si pleca.

– Dar crezi ca-i va face placere sa ma vada?!?, striga el dupa ea.

Insa Lucia nu-l mai auzi. Asa ca Pancinello se intoarse acasa, se aseza la fereastra si incepu sa se uite cum alergau omuletii de colo-colo, lipindu-si etichetele unul pe celalalt.

– Dar nu este drept! isi spuse el suparat. Si pe loc se hotari sa mearga le Eli.

Se indrepta spre deal si urca pe cararea stramta pana ce ajunse in varf. Cand intra in atelier, facu ochii mari de uimire. Toate obiectele erau URIASE. Scaunul era cat el de inalt. Ca sa vada ce se afla pe bancul de lucru trebui sa se ridice pe varfuri. Ciocanul era lung cat bratul lui! Inghiti in sec si isi zise:

– Eu aici nu raman! si se indrepta spre iesire. Dar chiar atunci isi auzi numele:

– Pancinello, tu esti? se auzi un glas patrunzator. Cat ma bucur sa te vad, Pancinello! Vino mai aproape, vreau sa te vad mai bine!

Pancinello se intoarse incet si il privi pe mesterul tamplar, un barbat inalt, cu o barba stufoasa.

– Stii cum ma cheama?, il intreba Pancinello.

– Bineinteles ca stiu, doar eu te-am creat! Eli se pleca, il ridica de jos si il aseza langa el pe banca. Hmm… Se pare ca ai adunat ceva etichete…

– Nu am vrut, Eli! Am incercat din rasputeri sa fiu bun!

– Pancinello, copilul meu, in fata mea nu este nevoie sa te aperi! Mie nu-mi pasa ce spun ceilalti despre tine!

– Chiar nu-ti pasa?

– Nu, si nici tie nu ar trebui sa-ti pese! Cine sunt ei – sa imparta etichete bune sau rele? Si ei sunt tot omuleti de lemn ca tine. Nu conteaza ce gandesc ei, Pancinello. Conteaza doar ceea ce gandesc eu, Iar eu cred ca esti o persoana tare deosebita!

Pancinello incepu sa rada:

– Eu, deosebit? De ce as fi deosebit? Nu pot sa merg repede, nu pot sa sar, vopseaua mi se duce. De ce as insemna ceva pentru tine?

Eli se uita la Pancinello, isi puse mana pe umarul lui micut si spuse incet:

– Fiindca esti al meu, de aceea insemni foarte mult pentru mine!

Nimeni… niciodata… nu-l mai privise astfel pe Pancinello… si in plus, cel care-l privea astfel era chiar creatorul lui! Nici nu mai avea cuvinte…

– In fiecare zi am sperat ca vei veni la mine, continua apoi Eli.
– Am venit fiindca m-am intalnit cu cineva care nu avea nici un fel de etichete, raspunse Pancinello.
– Stiu, mi-a povestit despre tine.
– De ea de ce nu se prind etichetele?
– Fiindca a hotarat ca este mai important ce gandesc eu despre ea, decat ce gandesc altii. Etichetele se lipesc de tine doar daca le lasi!
– Cum adica?
– Etichetele se lipesc doar daca le consideri importante. Dar cu cat te increzi mai mult in dragostea mea, cu atat mai putin iti pasa de etichetele pe care ti le pun ceilalti oameni. Intelegi?
– Pai, nu prea…
– Vei intelege cu timpul. Acum esti inca plin de buline negre. Deocamdata iti va fi de ajuns sa vii la mine in fiecare zi, iar eu iti voi aduce aminte cat de important esti pentru mine.

Eli il puse jos pe Pancinello. In timp ce acesta se indrepta spre usa, Eli ii spuse:

– Nu uita, esti o persoana deosebita fiindca eu te-am creat! Iar eu nu gresesc niciodata!

Pancinello nu se opri din mers, dar gandi: „Cred ca Eli chiar vorbeste serios. Poate are dreptate!”

Si chiar in clipa aceea cazu de pe el o bulina…


 

Rezumatul conferintei cu Daniel Siegel

daniel siegel rezumat conferinta

Ieri am fost la conferinta cu Dr Daniel Siegel, psihiatru, expert in parenting si doctor in neurostiinta si azi revin cu rezumatul. Au fost multe informatii interesante atat pentru parinti, cat si pentru cei care au vrut sa afle mai multe despre creier si functionarea lui. Informatiile nu au fost greu de digerat, ci dimpotriva, cred ca au fost special structurate pentru a fi accesibile tuturor. Acum cateva zile am aflat ca Daniel Siegel nu mananca alimente cu gluten si asta mi-a deschis si mai mult interesul pentru ceea ce are de spus. Mai jos va las doar cateva idei din ce s-a discutat la conferinta. Pe restul si multe altele le gasiti in cartile lui Daniel Siegel.

Somnul, alimentatia si sportul produc schimbari asupra creierului. Fumatul si alcoolul in sarcina, chiar si in cantitati mici, pot influenta formarea creierului copilului.

Memoria implicita presupune perceptii, emotii, memorie comportamentala, senzatii corporale, care repetate duc la modele mentale. In baza acestor modele mentale, un copil se pregateste pentru ce se va intampla.

Tipuri de atasament:

  • atasament sigur, duce la adult sigur pe sine, care cauta socializare
  • atasament evitant, duce la adult dezinteresat de emotii, singuratic, nu isi aminteste copilaria
  • atasament ambivalent, duce la adult anxios, preocupat de a cauta confirmari de la ceilalti
  • atasament dezorganizat (abuz, teama), duce la adult evitant, care traieste in frica, viata dezorganizata

Memoria explicita se bazeaza pe cunostine faptice si autobiografice.

Intelegerea faptelor care ni s-au intamplat in viata ajuta dezvoltarea hipocampului. Cortizolul blocheaza hipocampul, iar adrenalina creste codificarea implicita, afectand integrarea explicita.

Atasamentul sigur, relatiile bazate pe comunicare in care exista compasiune si meditatia mindfulness duc la formarea de fibre integrative in creier.

Cortexul prefrontal este aria integratoare a creierului si are 9 functii: reglaj corporal, comunicare in armonie cu sinele sau cu ceilalti, echilibru emotional, flexibilitate in a gandi inainte de a raspunde, calmarea fricii, calatorie mentala in timp, empatie, moralitate, intuitie.

Pana la 2-3 ani emisfera dreapta este cea care este in control. Dupa 2-3 ani, odata cu aparitia intrebarii “de ce”, se activeaza emisfera stanga  a creierului. Emisfera stanga se ocupa de text, iar cea dreapta de context. Din pacate, scoala pune accent doar pe dezvoltarea emisferei stangi, neglijand emisfera dreapta. Pana la 5 ani se formeaza cortexul prefrontal. Intre 6 – 12 ani se acumuleaza informatii. La pubertate creierul se schimba si renunta la unele conexiuni, avand loc o specializare a creierului, dupa care are loc procesul de linkage, pentru a deveni mai integrat.

Remodelarea creierului implica un comportament diferit din partea adolescentilor, care are legatura cu schimbari la nivelul sistemului de rasplata. Nivelul de dopamina fluctueaza, iar adolescentul este in cautare de noutati. Este varsta la care sunt tentati sa faca excese de alcool, tutun, droguri, dulciuri, jocuri de noroc pentru ca acestea cresc dopamina.

Esenta adolescentei este compunsa din: aprindere emotionala (emotional spark), implicare sociala, noutati, explorare creativa.

Intre 12- 24 de ani riscul de moarte este de 3 ori mai crescut decat in oricare alta perioada a vietii.

Adolescentii au nevoie de moduri constructive de a creste nivelul dopaminei.

Pentru ca adultii sa isi mentina creierul tanar trebuie sa readuca in prim plan componentele care constituie esenta adolescentei.

 

A fost amuzant sa aud descrierea “oatmeal home”, adica acel cuibusor in care copilul primeste ce isi doreste, adica atentie, dragoste, mancare, grija, educatie, desene animate, masaj la culcare, pentru ca mi-am dat seama ca in fiecare seara Tudor adoarme cu un masaj complet din cap pana in picioare. 🙂 Cui nu i-ar placea?

Desi nu este rezumatul complet, sper ca ce v-am impartasit aici sa va faca sa cititi mai multe in cartile lui Siegel. Multumesc Otilia si Gaspar pentru invitatie!

Maine va povestesc ce mi-a placut cel mai mult la ce a spus Siegel si ce intrebari am uitat sa-i pun si acum regret.

Workshop parenting: Jocul in relatia parinte-copil

Miercuri, 4 iunie, la Libraria Bastilia are loc un workshop de parenting, doar pentru parinti, despre Joc in relatia lor cu copiii. 
 
Va fi sustinut de Otilia Mantelers, mama a trei copii, trainer de Playful Parenting, formator acreditat CNFPA, psiholog in formare, specialist in joaca terapeutica cu copiii, coordonator al colectiei Parentaj la Editura Herald si viitor autor de carte. Eu as mai adauga si persoana calda, care face lucruri minunate. Evenimentul este adus de Blu Party. 🙂
Mai multe detalii despre eveniment gasiti in afisul de mai jos:
workshop parenting

Religia, materie obligatorie?

“Mami, Doamne – Doamne e un om care zboara in cer?”

“Unii oameni cred ca exista un om cu superputeri care a creat tot Pamantul, oamenii, animalele si plantele si care ii pedepseste pe cei care fac rau si ii recompenseaza pe cei care fac lucruri bune. Altii nu cred asta. Altii cred ca exista mai multi oameni din astia cu superputeri. Oamenii din alte tari ii numesc diferit. ”

“Si nu zboara ca Becment?”

Religious vacation ILLUS.jpg

Cunosc din ce in ce mai multi parinti care si-ar dori ca religia sa nu fie o materie obligatorie in scoli. Eu ma numar printre ei. Cred in ceva, dar cred ca acel ceva este in fiecare om si ca aceasta conexiune dintre oameni poate fi denumita si credinta. Credinta in noi. Dar nu vreau sa vorbesc despre credinte, despre existenta unui Dumnezeu sau a mai multora. Pe mine ma intereseaza mai mult ca Tudor sa descopere lumea si nu cred ca o materie ca religia il va ajuta sa faca asta. Vreau sa descopere in ce vrea sau nu sa creada. De asta nici nu ma deranjeaza ca vede in jur oameni care isi manifesta in fel si chip credinta in Dumnezeul ortodox. Este o traditie si e normal sa vada in jurul sau asta. Cand va creste mai mare sper sa ii pot oferi calatorii care sa ii arate si cum inteleg alti oameni spiritualitatea.

Din punctul meu de vedere religia presupune invatarea unor practici si credinte care nu (mai) au nici o legatura cu realitatea. Practicile religioase ortodoxe mi se par atat de invechite si de lipsite de sens incat nu consider ca cei mici ar trebui sa si le insuseasca si sa ajunga sa le practice.

Cat de util poate fi unui copil sa invete o poezie pe care sa o repete pe post de rugaciune in iluzia ca se va imbunatati ceva? Cat de util ii este unui copil din anul 2014 sa afle ca femeile sunt niste mizerabile care trebuie iertate, pedepsite, supuse barbatului, imbrobodite, excluse in anumite zile de la ritualurile religioase? Cat de util ii este unui copil sa participe la o slujba unde unii canta si citesc vrute si nevrute dintr-o carte scrisa de niste oameni pe care nu ii cunoaste si despre care nu stie mare lucru? Cat de util ii este sa inghita vin si firmituri dintr-o lingurita din care au mai baut si altii inaintea lui? Cat de util ii este sa i se spuna ca doar religia lui ii ofera “Adevarul”, desi nu explica nimic? Cat de aberant este sa auda ca fructele de mare nu sunt vii si sunt acceptate in post? Cat de aberant este sa afle ca oamenii isi limiteaza placerile ca un semn de jertfa religioasa? Cat de deschis catre cunoastere va fi un copil obligat sa invete si sa practice o religie?

Consider religia o metoda de manipulare, poate cea mai eficienta dintre toate. Religia nu explica nimic si nici nu isi propune, dar cere supunere totala. Este mai usor sa controlezi oamenii atunci cand lor le este frica de mania unei forte supranaturale, care ii “pedepseste” daca nu se supun unor canoane.

“Gena lui Dumnezeu”, o ipoteza care are si critici, se refera la gena VMAT2, care ar explica predispozitia oamenilor catre spiritual, mistic. Chiar daca unii sunt predispusi genetic catre sacru, asta nu inseamna ca trebuie sa ramana prosti, sa adopte practici a caror insemnatate si utilitate le este necunoscuta.

Unii propuneau ca alternativa religiei ca materie obligatorie, studierea istoriei religiilor. Da, poate ca ar fi mai potrivit. Cred ca si mai potrivit ar fi inlocuirea religiei cu antropologia. Antropologia este de interes pentru orice om. Antropologia ii poate invata pe cei mici sa puna intrebari, sa isi doreasca sa descopere mai mult despre ce sunt ei. Antropologia ii poate ajuta sa descopere si diferite religii si practici religioase. Dar… probabil ca nu e in interesul religiei ca cei mici sa afle, sa descopere, ci doar sa se supuna si sa fie “cu frica lui Dumnezeu”.

Religia e definita in Dex:

RELÍGIE,religii,s. f.1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr.religion,lat.religio, -onis,germ.Religion.

RELÍGIE,religii,s. f.1. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2.Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. — Din fr.religion,lat.religio, -onis,germ.Religion.

Antropologia e definita in Dex:

ANTROPOLOGÍE s. f. Știință care studiază originea, evoluția și diversele tipuri fizice ale omului, în corelație cu condițiile naturale și social-culturale. — Din fr. anthropologie. 

Cu cat o tara este mai saraca si cu un nivel de educatie mai scazut, cu atat religiozitatea este mai mare:

religie gallup

Cand va veni vremea scolii, voi scrie pe fisa lui Tudor “ateu”. Nu pentru ca ar fi, ci pentru ca el nu stie deocamdata cum este in raport cu sacrul si pentru ca religia nu mi se pare o materie care ar trebui sa fie obligatorie in scoli. Sunt constienta ca sansele ca religia sa fie inlocuita cu antropologia in scoli sunt zero.

Mai jos aveti o harta cu distributia religiilor. Care detine “Adevarul”?

atlas religios

Influenta muzicii asupra creierului

Cu totii stim ca muzica poate influenta psihicului uman. Am citit de curand niste articole interesante despre cat de mult ne influenteaza muzica. Iata ce am aflat:

lectii muzica

Jurnalul de Neurostiinta a publicat un studiu pe 44 de adulti cu varste intre 50 si 70 de ani, care nu cantasera la un instrument de mai bine de 40 de ani, dar luasera lectii de muzica in copilarie si au concluzionat ca aceste lectii infulenteaza pozitiv creierul pentru intreaga viata. Astfel, la cei care luasera lectii de cantat la un instrument muzical dupa varsta de 4 ani si inainte de 14 ani s-a masurat o activitate electrica mai mare in regiunea creierului responsabila de procesarea sunetelor.

Lectiile de muzica din copilarie imbunatatesc auzul si memoria, fiind demonstrat deja ca muzicienii aud mai bine.

Exercitiile ritmice imbunataesc dezvoltarea limbajului.

Daca va intrebati ce e mai important: sa asculti muzica sau sa o practici, e bine de stiut ca ambele activitati sunt benefice. Desi s-a demonstrat ca efectul Mozzart nu exista, ascultarea muzicii preferate are ca beneficii: imbunatatirea gandirii abstracte, a creativitatii, a nivelului de energie, a ritmului cardiac, a nivelului de stres.Cand ascultam muzica se secreta dopamina, o substanta care ne ajuta sa fim bine-dispusi si ne ajuta sa ne eliberam de stres.

 

Un experiment facut de psihologi din China a dus la concluzia ca muzica ajuta la reorganizarea si la mai buna dezvoltare a lobului temporal stang al creierului, asociat cu memoria verbala. Cei care au memorie verbala au capacitati de invatare mai bune.

In plus se pare ca lectiile de muzica ajuta si in alte domenii: perseverenta, matematica, organizare, concentrare. 

copii lectii muzica

 

Lectiile de pian pot fi benefice si pentru adulti pentru ca ajuta la mentinerea sanatatii mentale, avand rol de anti-imbatranire asupra creierului.

cutiutamuzicala.ro

Conferintele Michael Thompson, 21-22 Septembrie

Conferintele Michael Thompson, organizator Otilia Mantelers si Totul Despre Mame

Multi dintre voi o cunoasteti pe Otilia Mantelers de la seminariile sale de parenting prin joc. Otilia este pasionata de Playful Parenting, filozofie al carei autor este Larry Cohen. Daca va plac mesajele transmise de Playful Parenting, atunci cu siguranta o sa va placa si la conferintele lui Michael Thompson, cei doi fiind colaboratori pentru cateva carti. Cand Otilia mi-a spus ca l-a invitat pe Michael Thompson in Romania am intrebat-o cine este Michael Thompson si mi-a fost teama ca evenimentul nu va fi destul de cunoscut pentru ca nici el nu este foarte cunoscut la noi. Apoi mi-a povestit despre el si am inteles ca ar fi pacat sa ratam un astfel de eveniment, fiind prima conferinta ce abordeaza viata sociala a copiilor , prieteniile, popularitatea, viata emotionala a baietilor si rolul taticilor in viata emotionala a copiilor. Michael Thompson este doctor in psihologie, terapeut si autorul a 9 carti ce au in prim-plan aspecte psihologice din viata copiilor.

Fiind mama de baiat, cel mai mult m-a atras subiectul despre cresterea baietilor, din cartea sa “Raising Cain”, carte ce va fi tradusa in limba romana de Laura Frunza, dar si cel despre natura prieteniilor din copilarie din “Best Friends, Worst Enemies”.

Programul Conferintelor lui Michael Thompson din 21 – 22 Septembrie este acesta:

  • Relaţia Copil – Şcoală – Sâmbătă (9.00 – 12.45)
  • Natura Băieţilor (Raising Cain) – Sâmbătă (13.30 – 19.00)
  • Mic Dejun cu Tăticii – Duminică (8.45-10.15)
  • Viata Socială şi Emoţională a Copiilor – Duminică (10.30 – 18.45)

Pentru mai multe detalii si pentru a va inscrie intrati aici. Pana pe 15 Iulie va puteti inscrie la un pret mai mic.

 

Copilul, televizorul si desenele animate

tv copilTelevizorul nu e bun! Trist, dar adevarat. Oricat de educationale ne-ar putea parea unele programe dedicate copiilor, se pare ca acestea nu le fac bine deloc. Pe langa problemele cu deficitul de atentie, iata ce alte probleme pot fi intalnite:

Iata aici un interviu foarte interesant. Bio-fizicianul Virgiliu Gheorghe are si o carte pe tema asta, pe care va invit sa o cititi:

Iata un articol interesant aici – Creierul copilului nu a face fata asaltului TV. si inca unul care ne spune sa inchidem televizorul. Iata si un articol despre programele Baby Einstein.

Inca un film despre cum televizorul afecteaza creierul copilului:

Concluziile?

Limitati televizorul! Experimentati mai mult si petreceti mai mult timp cu cel mic!

 

Pedepsele aspre aplicate copilului duc la viclesug

educatie pedepse copii

In ultima vreme apar multe dovezi ca parentingul fara pedepse si fara recompense da rezultate bune. Recent au fost si la noi seminarii pentru parinti sustinute de Aletha Solter, psiholog elvetian care sustine acest model de educatie. Cautand mai multe informatii am gasit si cateva studii care arata ca aplicarea de pedepse aspre este mai gresita decat se credea.

Cu totii ne dorim sa avem copii care nu ne mint. Prima conditie pentru aceasta ar fi exemplul parintilor: daca parintele este prins cu minciuna, va minti si copilul. Increderea se bazeaza pe onestitate in orice relatie, inclusiv in cea parinte – copil.

Experimentul din studiul publicat in 2011 de Talwar and Lee a implicat copii de 3-4 ani din 2 unitati educationale. Intr-una din scoli au fost permise pedepsele, inclusiv corporale, iar in cealalta nu. Dupa mai multe testari, 70% dintre copiii educati fara pedepse isi recunosteau greselile, in timp ce doar 31% dintre cei din scoala cu educatie prin pedepse au recunoscut adevarul.

Concluzia cercetatorilor a fost ca pedepsele aspre duc la acoperirea minciunilor prin alte minciuni, de teama pedepselor aspre. Pe termen lung acestora li se poate intipari obiceiul de a ascunde, de a minti. Cei care nu primesc pedepse aspre au curajul de a-si recunoaste greselile.

Evitati asadar pedepsele!

Copilul NU vrea sa manance (II)

Am revenit cu un update la articolul din 26 Decembrie. Nu ma asteptam sa vad schimbari atat de curand, dar iata ca ele au venit deja. Tudor, a inceput sa manance mult mai mult, sa ceara mancare si desi mai face mofturi la anumite alimente suntem incantati de cele realizate pana acum. Mai nou are 3 mese principale pe zi, iar pana acum nu vroia decat 1 la care ciugulea mai mult. Intre mese are gustari de fructe sau nuci, alune, caju, fistic.

Mai exact, iata ce am facut:

1) Am decis sa nu mai spunem ca el “NU” mananca in prezenta lui.

2) Mancam toti la masa sau masa se ia cu cel putin un membru al familiei care mananca acelasi lucru.

3) Nu este intrebat daca vrea sa manance. Farfuria cu mancare o punem pe masa. Daca cere altceva de mancare ii dam altceva.

4) Daca refuza mancarea, luam farfuria de pe masa la sfarsitul perioadei necesare mesei. Daca o cere inapoi i-o dam. Nu insistam deloc sa manance. Nu ne rugam de el sa manance.

6) Cand refuza un aliment hranitor si necesar in dieta lui, fie il ascundem in alte alimente, fie il incurajam sa manance cu ajutorul unor jocuri: “ce puternic te-ai facut daca ai mancat alimentul x!” sau “esti ca un tigru cand mananci x!” sau “oare va veni leul Tudor sa manance tot din farfurie?“. De cele mai multe ori el isi asuma personajul si incepe sa manance alimentul respectiv. Daca exista un aliment pe care nu vrea deloc sa il manance, care ii provoaca greata si nefiind unul absolut necesar, nu insistam. In cazul lui Tudor acest aliment este branza. Noi folosim alimentul asta pentru o anumita complicitate in alt gen de situatii. Cum nici mie nu imi place sa mananc branza sau alte lactate decat foarte rar, am devenit astfel complicele lui si afirmam ca “Noua nu ne place branza“. Am observat ca a capatat incredere in gusturile mele si pot aplica metoda asta la alimente pe care nu vreau sa le manance, dar si-ar dori, vazandu-le la alti copii. Daca vedem prajituri sau paine, ii spun: “Noua nu ne plac painea, branza si prajiturile. Prajiturile si painea ne fac bubita in burta si nu mancam asa ceva pentru ca vrem sa fim sanatosi si puternici“.

Cam asta am aplicat pana acum. Poate exista si alte metode, dar astea au mers la Tudor intr-un interval de timp foarte scurt. Nu l-am constrans si nu am aplicat pedepse sau recompense. Incercati, iar daca aveti rezultate, va astept cu pareri in zona de comentarii.

Citeste si articolul Copilul NU vrea sa manance (I)

Copilul ca simptom al familiei – intre parenting si psihoterapie

Familia este ca un sistem, daca un membru are probleme, toata familia va avea probleme, toata familia rezoneaza inconstient cu acea problema. De multe ori copilul devine simptomul familiei atunci cand relatia parintilor ca sot si sotie este problematica sau conflictuala; copilul incearca, inconstient, sa salveze sau sa repare relatia parintilor lui, atragand atentia asupra sa si facandu-i astfel sa colaboreze in a-l ajuta pe el. Acesti adulti formeaza un cuplu, inainte de a fi parinti, si daca relatia de cuplu nu este buna, asta va afecta copilul si reactia copilului ii va afecta inapoi pe ei.

Atunci cand un copil prezinta un simptom, dese ori este o modalitate de comunicare cu cei din jur. Cand un copil are un comportament nedorit, el atrage atentia parintilor si familiei, care reactioneaza si colaboreaza pentru a rezolva problema. Astfel in cadrul familiei se inverseaza ierarhia. Acum copilul detine puterea in familie prin simptomul/comportamentul problematic pe care il prezinta. Pentru a rezolva situatia este necesar ca parintii sa recastige puterea, rezolvand problemele din relatia lor de cuplu, si sa elibereze copilul de responsabilitatea rezolvarii conflictelor din familie.

Copilul-simptom exprima si preia suferintele parintilor sai.

Tulburarile de comportament ale copilului pot avea diverse forme: agresivitate (verbala, fizica, autoagresivitate), furt, minciuna, etc. Aceste comportamente sunt intotdeauna mesaje. Psihoterapeutul urmareste intai sa descopere motivul si scopul comportamentului. Un copil agresiv poate face acest lucru pentru a atrage atentia parintilor. Pot exista mai multe motive ale comportamentelor nedorite: atragerea atentiei, obtinerea puterii, razbunarea, retragerea, etc.

Cea mai buna metoda de observare a copilului este jocul acestuia, interactiunea cu alti copii, relatarile educatoarei sau invatatoarei, desenele lui, etc. Bineinteles ca este nevoie si de o discutie cu copilul. Avem nevoie sa il ascultam pentru a-l intelege, iar a asculta este diferit de a-l auzi; ascultarea presupune atentie si disponibilitate, inseamna sa fii acolo pentru copilul tau.

Articol de Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic

http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro

Recunostinta pentru ce mancam

Mergem la supermarket si punem in cosul de cumparaturi o bucata de carne de vita, un carton de oua, cativa ardei, cateva rosii, o sticla de ulei, putina branza, etc. Altii mai norocosi primesc produse de la tara, mai sanatoase. Dar putini dintre noi se gandesc la munca depusa pentru a obtine hrana si poate chiar si mai putini la sarcificiile necesare.

“Produsele” pe care le mancam fac parte din viata noastra si au poate cel mai important rol pentru sanatatea noastra, desi multi inca refuza sa accepte asta. Puiul nu vine din tipla, legumele nu cresc fara ingrijirea adecvata, iaurtul nu provine din paharul de plastic.

Mai tineti minte cum bunicii, atunci cand se asezau la masa intai isi spuneau o rugaciune de multumire pentru ce au pus pe masa, chiar daca era o felie de mamaliga cu bors de fasole sau daca abia taiasera un pui? Nu conta ce era pe masa, ei isi exprimau recunostinta pentru cele primite.

Pe americani ii vedem mereu in filme de Thanksgiving Day cum spun cate o rugaciune de multumire inainte de a se infrupta din orice ar avea in farfurie.

Cred ca sunt putini cei care nu au vazut Avatar. Poate ca ati retinut povestea de dragoste, efectele speciale din film sau valva ce s-a creat in jurul aparitiei acestuia si indiferent daca v-a placut sau nu va rog sa va amintiti cum erau sacrificate animalele in timpul vanatorii.

Mai duceti-va apoi cu gandul catre metodele kosher sau halal.

Indiferent daca ai o credinta si te regasesti intr-o religie sau nu, cred ca ar trebui sa fim cu totii recunoscatori pentru ceea ce mancam. Sa invatam sa fim din nou recunoscatori pentru sacrificiul pe care natura il face pentru noi indiferent ca mancam animale sau / si vegetale, pana la urma ambele au fost vii si culese (sacrificate) pentru a ne hrani.

Daca nu esti credincios, multumeste-i naturii de fiecare data!

Daca esti credincios, multumeste-i divinitatii in care crezi!

Fii recunoscator pentru ce primesti sau pentru ce muncesti ca sa primesti si nu uita ca natura isi sacrifica mereu o parte din ea pentru a ajunge pe masa ta!

Gandeste-te de doua ori inainte de a refuza un fel de mancare pentru ca nu ai chef sa mananci si gandeste-te cata mancare arunci in fiecare zi!

Invata-l pe copilul tau de mic de unde provine mancarea ce il hraneste si invata-l sa o aprecieze si sa fie recunoscator pentru ce are!

Efectul batailor si palmelor asupra copiilor

  • Bataia/ palmuirea copilului poate duce la tot felul de probleme de comportament: cresterea agresivitatii, slabirea controlului emotional, esec scolar, nivel scazut al empatiei,  chiar si incetinirea dezvoltarii mentale.
  • Bataia/ palmuirea copilului cu varsta mai mare de 5/6 ani este chiar mai grava. In aceste cazuri efectele negative asupra copilului cresc. Copiii pot deveni antisociali si depresivi, si pot sa dezvolte relatii negative cu parintii lor, lipsite de afectiune, intelegere si apreciere reciproca.
  • Bataia este cu atat mai daunatoare cu cat parintele este mai suparat, insensibil, rece in timp ce o aplica copilului.
  • Copiii care sunt „altoiti” la varsta de 1 an este foarte probabil sa fie mult mai agresivi la varsta de 3 ani in comparatie cu alti copii de aceeasi varsta, adica agresivitatea dezvolta agresivitate, si copiii fac ceea ce vad la parintii lor.
  • Odata ce ai ales calea bataii, ca parinte, si ai folosit aceasta metoda chiar si in anii de scoala ai copilului, este foarte greu sau chiar imposibil sa treci la alte metode de disciplina cum ar fi argumentarea si pedepsele non-fizice, deoarece copilul si-a pierdut deja increderea in tine ca om rational, capabil de autocontrol.

Bataia nu este mai eficienta decat pedepsele non-fizice ce includ argumentare si ratiune sau consecintele naturale ale faptelor copilului.

Cand vorbim despre disciplina, trebuie sa facem diferenta intre copiii care asculta de frica si cei care asculta din respect. Autoritatea parintelui  vine la pachet cu frica de pedepse/bataie, iar respectul este un rezultat al intelegerii si al aprecierii din partea acopilului.

Un parinte este respectat de copil atunci cand a invatat sa spuna NU copilului in situatiile care o cer (capricii, mofturi) intr-un mod argumentativ, astfel incat copilul sa inteleaga interdictia. Este foarte important sa dam o explicatie copilului atunci cand ii spunem NU.  Aceasta explicatie trebuie sa aiba anumite caracteristici pentru a-si atinge scopul.Trebuie sa fie comunicata intr-un limbaj adecvat varstei copilului si sa fie de ordin rational. Explicatiile de genul: „pentru ca asa zic eu”, „pentru ca nu e frumos”, „pentru ca esti nesimtit”, „pentru ca este spre binele tau” nu sunt intelese de copil, ba mai mult acesta va intelege ca el nu este luat in considerare.

Explicatiile bune sunt cele logice, coerente, cele care vorbesc despre fapte si despre consecintele naturale ale faptelor (nu pedepse), si cele care sunt valabile pentru toata lumea (inclusiv parinti/adulti).

Ultimul pas este sa ne asiguram ca explicatia a fost inteleasa de copil, si pentru asta vom ruga copilul sa ne spuna in cuvintele sale proprii ce a inteles sau ce parere are despre explicatia noastra.

Recomandare bibliografica pentru parinti: „Cand sa spunem NU copiilor” de Robert Langis.

Articol de:

Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic

http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro