Diversificarea alimentatiei bebelusului – tot ce trebuie sa stii!

slider diversificare

Am strans aici linkurile cu cele mai utile articole despre diversificare si autodiversificare cu alimente sanatoase. Veti putea citi despre schema cu alimente utile si despre ce inseamna piramida alimentara sanatoasa. Acest buchet de link-uri este util oricarei mamici care nu stie de unde sa porneasca, se simte coplesita de atatea informatii contradictorii, dar vrea sa isi creasca sanatos copilul.

Inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului

Autodiversificarea cu alimente sanatoase

Schema Bebster de diversificare a alimentatiei bebelusului

Tabel cu alimente pentru diversificare in functie de varsta – Cand introducem alimentul X?

Piramida alimentara Bebster

 

Galbenusul si importanta lui in diversificare

Ficatul si importanta lui in diversificare

Minunile supei de gaina

 

Succes! Va asteptam cu drag comentariile!

10 Motive sa dormi langa copilul tau noaptea

de Jan Hunt

Traducere de Raluca Donciu

Nota mea: As putea sa vorbesc despre Co-sleeping zile intregi, asa ca mi-ar fi fost foarte greu sa ma rezum la o postare. Probabil chiar ma voi gandi sa fac o serie intreaga pe tema aceasta, in care sa tratez separat beneficiile, miturile gresite si indicatiile co-sleeping-ului.

Pentru inceput, voi traduce un articol de Jan Hunt, autoarea cartii The Natural Child.

Traducere de aici: http://www.naturalchild.org/jan_hunt/familybed.html

1. Dormitul impreuna in familie avantajeaza la maxim alaptarea, pentru ca nu e nevoie sa mergi intr-o alta camera ca sa iei copilul. O mama ce alapteaza in “patul familial” poate sa-si hraneasca usor copilul fara sa fie nevoie sa se trezeasca de tot, si poate sa continue sa se odihneasca. Asadar, cosleeping-ul incurajeaza mamele sa continue sa alapteze si astfel copilul poate primi toate beneficiile numeroase ale alaptarii pana cand alege sa renunte singur la san.

2. Conform cercetatorului in medicina somnului James McKenna, co-sleeping-ul creste sansele ca un parinte sa poata interveni cu succes pentru a preveni moartea copilului, indiferent daca aceasta e cauzata de o boala fiziologica sau de un accident fizic. El le reaminteste parintilor ca “co-sleeping-ul le ofera parintilor cea mai buna oportunitate de a-si auzi bebelusul in criza si a raspunde.” El adauga ca “din moment ce protectia impotriva Sindromului de Moarte Subita a Bebelusului poate avea legatura cu frecventa si durata alaptarii, si pentru ca bebelusii sug mai mult cand dorm impreuna cu mama lor, aceasta practica ajuta la protejarea nou-nascutilor alaptati. “*

3. Pauzele in respiratie sunt normale pe parcursul primelor luni de viata si e foarte verosimil ca respiratia mamei ofera indicatii importante nou-nascutului, reamintindu-i sa inspire, prevenind dezvoltarea unei situatii de Sindrom de Moarte Subita. Chiar daca acest mecanism esueaza, mama e aproape, sa ajute bebelusul sa se trezeasca. O mama ce alapteaza si bebelusul ei tind sa aiba ciclurile de somn si de visare coordonate, facand-o pe mama sa fie foarte sensibila la bebelusul ei. Daca ea doarme aproape, se poate trezi daca bebelusul ei are o dificultate. Dar daca bebelusul e singur, acest tip de interventie salvatoare de vieti nu poate avea loc.

4. Orice pericol de cosmar pentru copil este redus daca este un adult aproape. Bebelusi si copii au pierit in incendii, au fost abuzati sexual de rude venite in vizita, au fost rapiti din patul lor, au fost atacati de animale de companie, s-au sufocat dupa ce au vomat, si au murit sau s-au ranit in diferite moduri care ar fi putut fi prevenite daca un parinte ar fi fost aproape sa ajute.

5. Sufocarea este uneori listata ca un pericol al familiei care practica co-sleeping-ul. Acesta este un pericol DOAR in doua situatii: un nou-nascut care doarme pe un pat de apa, si deci nu e capabil sa se impinga in sus cand e nevoie sau un parinte care e prea intoxicat de alcool sau droguri pentru a fi atent la nevoile copilului. Evident, un copil care se sufoca din orice motiv (cum ar fi o panglica de pe pijama care ii ajunge in jurul gatului, voma din timpul somnului sau atacuri astmatice) este mai probabil sa reuseasca sa-si trezeasca un parinte care e aproape, decat unul care doarme intr-o camera diferita.

6. Co-sleeping-ul familial este deseori gresit inteles ca facilitand abuzul sexual al copilului de catre un parinte. Opusul e adevarat. Parintii care dezvolta legaturi adanci emotionale cu copiii lor ramanand aproape de ei si raspunzandu-le noaptea la solicitari, la fel ca si ziua, sunt mai putin inclinati sa ajunga la comportamente abuzive de orice fel asupra copiilor lor pe care ii iubesc si ii pretuiesc. In consecinta, faptul ca un copil doarme singur nu a fost niciodata o protectie adecvata impotriva unui parinte care intentioneaza un abuz sexual, si poate chiar face ca un parinte sa poata sa tina un astfel de secret fata de celalalt.

7. Somnul la comun poate mai departe sa previna abuzul asupra copilului ajutand toti membrii familiei sa obtina odihna de care au nevoie, mai ales daca bebelusul este alaptat. Acesta nu trebuie sa sufere sau sa planga ca sa o aduca pe mama la el, si mama poate alapta pe jumatate adormita. Intreaga familie se trezeste odihnita, fara nici un resentiment fata de bebelusul care le-ar fi deranjat somnul cu o noapte inainte. Un parinte extenuat este mai predispus sa isi abuzeze copilul decat o mama odihnita sau decat un tata care s-a bucurat de prezenta copilului care se odihneste fericit langa el pe parcursul noptii.

8. Plansul este un semnal oferit de natura, menit sa ii deranjeze pe parinti, pentru a asigura bebelusului toata atentia dorita. Dar plansul prelungit este stresant pentru toti membrii familiei. Cu cat sunt indeplinite mai devreme nevoile bebelusului, cu atat au parte de mai multa odihna si bebelusul, si restul familiei, si cu atat mai multa energie vor avea pentru urmatoarea zi. O mama care doarme langa bebelusul ei poate sa utilizeze raspunsul instinctiv pe care orice noua mama il are fata de primele scancete ale bebelusului ei, astfel prevenind nevoia de plans isteric, care este atat de stresant pentru bebelus si pentru toti membrii familiei.

9. Intre fratii care dorm aproape unul de celalalt se dezvolta un simt mai puternic al dragostei si increderii, scazand rivalitatile intre ei din timpul zilei. Fratii care isi petrec impreuna noptile si zilele au o mai mare oportunitate sa isi construiasca o relatie mai solida si de lunga durata. Bebelusii si copiii care sunt separati de alti membri ai familiei pe parcursul zilei (parintii la serviciu, fratii la scoala) pot partial sa recupereze absenta lor si sa restabileasca legaturi emotionale importante fiind impreuna pe parcursul noptii, si petrecand in familie dimineti atat de placute, care altfel ar fi pierdute. Desigur, afacerile conduse de acasa si unschooling-ul pot sa minimizeze separarile si sa creeze legaturi familiale mai puternice pe parcursul zilei, la fel cum co-sleeping-ul o face noaptea.

10. Studii stiintifice pe adulti in coma au aratat ca prezenta altei persoane in camera imbunatateste semnificativ ritmul cardiac, tensiunea arteriala si presiunea sangelui. Pare rezonabil sa presupunem ca si nou-nascutii si copiii au parte de beneficii similare pentru sanatate atunci cand au alte persoane care dorm in aceeasi camera cu ei.

Un copil care e ingrijit pe parcursul noptii (si pe parcursul zilei), primeste reasigurari constante de dragoste si sprijin, in loc sa fie nevoit sa faca fata sentimentelor de frica, furie, si abandon, noapte dupa noapte. Copiii care s-au simtit in siguranta pe parcursul noptii, la fel ca ziua, cu un parinte iubitor aproape, devin adulti care fac fata mai bine stresului inevitabil pe care viata ni-l ofera. Asa cum John Holt a spus atat de elocvent: sa ai parte de sentimente de dragoste si siguranta in primii ani de viata, acesta nu e “rasfatul” copilului, e ca si cum ai pune “bani in banca”: un fond de incredere in altii, incredere in sine si siguranta interioara, de care copilul se poate folosi pe parcursul provocarilor vietii.

* James McKenna, Ph.D., Personal communication, June 2000.

Somnul copilului si rutina inainte de culcare

Adormitul copiilor este o problema cu care se confrunta multi parintii. Sunt multi copii care au probleme de somn, adorm greu si cu mult efort din partea parintilor.

Aceasta problema a fost abordata de multi specialisti, cei mai cunoscuti fiind Richard Ferber, Elizabeth Pantley, William Sears si Tracy Hogg, fiecare venind cu o metoda proprie pentru adormitul copiilor.

Fiecare metoda are avantaje si dezavantaje, lucruri bune si lucruri mai putin bune, dar cel mai important cand alegi o metoda este sa se potriveasca familiei tale si sa fie in concordanta cu principiile voastre despre educatie.

Eu am retinut cateva lucruri importante despre cum se pot rezolva problemele de somn:

  1. Cel mai bine este sa incepi sa „lucrezi” cu copilul tau cat mai devreme in aceasta privinta, astfel incat sa nu isi creeze obisnuinte/ tipare de comportament nepotrivite.
  2. Este important sa aveti o rutina de culcare, cu rolul de a asigura trecerea de la agitatia zilei la somn si reducerea treptata a stimularii. Aceasta rutina poate sa includa: baie, masaj, cititul unei povesti, scaderea luminii din camera de somn, muzica in surdina, leganat, un pahar cu lapte, crearea unei atmosfere prielnice somnului – intuneric, liniste etc.
  3. Este necesar sa raspundeti nevoilor unice ale copilului, sa tineti cont ca fiecare copil este diferit, chiar si atunci cand sunt frati si sa nu lasati copilul sa planga pana cand adoarme singur si frustrat.
  4. Incercati sa transformati somnul copilului intr-o experienta cat mai placuta pentru el.
  5. Majoritatea bebelusilor si copiilor mici au nevoie sa fie invatati cum sa adoarma si ajutati sa-si formeze un program de odihna (in sensul de rutina previzibila, nu de program strict si prestabilit).
  6. Copiii prea obositi devin agitati si atunci adorm mai greu, asadar se recomanda evitarea supra-oboselii, respectarea orelor de somn si a rutinei de dinainte de culcare.
  7. Evitati sa dati copiilor inainte de culcare alimente care contin: cacao, cofeina, zahar deoarece acestea sunt un BUM de energie pentru copil, care il va tine treaz si agitat pentru mai mult timp.
  8. Evitati incercarile disperate de a adormi copilul prin leganat, purtat/ plimbat in brate, mangaiat sau cantandu-i la nesfarsit.  Toate acestea ii creaza o dependenta si il impiedica sa caute singur modalitati de a se linisti.
  9. Pentru a invata sa adoarma singur, copilul trebuie pus in patul lui nu atunci cand doarme deja, ci cand incepe sa ii fie somn. Pentru asta parintii trebuie sa fie atenti si sa anticipeze adormitul copilului pe unde apuca.
  10. Pentru a evita asociatiile prea puternice cu o anumita actiune (leganat, mangaiat, citit, masaj, etc), se recomanda alternarea tehnicilor si a parintelui care le aplica.

Articol de Adina Beres – psiholog si psihoterapeut sistemic

http://adinaberes.wordpress.com/

pentru Bebster.ro

Imunitatea si flora intestinala sanatoasa

Citeste si articolul Remediu natural pentru raceala.

Flora intestinala este alcatuita din microorganisme care vietuiesc in tractul nostru digestiv. Acesta nu este un lucru rau sa scarbos, ci dimpotriva unele dintre aceste microorganisme ne ajuta foarte mult in mentinerea starii de sanatate. Bacteriile ce traiesc in tractul digestiv au o functie foarte importanta in corpul uman, avand o importanta similara cu cea a unui organ.

70% din sistemul imunitar este adapostit de catre tractul digestiv. Iata de ce este important ca acesta sa fie intr-o stare de functionare cat mai buna.

In timp ce unele specii de bacterii ajuta organismul sa se dezvolte, ajuta imunitatea, formarea de vitamine si hormoni, fermentarea si eliminarea unor substante ce nu mai sunt necesare organismului, altele, prin inmultirea excesiva pot da infectii, crescand inflamatia in corp si apoi generand probleme mult mai complexe de sanatate.

Cum putem avea o flora intestinala sanatoasa si un sistem imunitar puternic?

Limitarea sau evitarea cerealelor, chiar si a celor fara gluten

Cerealele contin acid fitic, lectine si unele dintre ele gluten. Acidul fitic poate duce la o proasta absorbtie a mineralelor ce se poate traduce prin deficiente de anumite minerale in organism, probleme cu dantura, etc. Lectinele sunt pesticide natural gasite in plante ce pot perfora intestinul lasand sa patrunda in fluxul sangvin bacterii periculoase, materii fecale, etc. Glutenul este proteina vegetala gasita in grau, ovaz, secara, spelta, etc. ce poate inflama intestinul si il face permeabil transferului de materii nedorite in sange. Pe langa asta, cerealele mai contin si inhibitori de enzime ce le opresc din germinarea spontana, care pot inhiba si digestia cerealelor pentru oameni.

Limitarea antibioticelor si a antiinflamatoarelor nesteroidiene

Antibioticele in exces pot afecta flora intestinala, distrugand din bacteriile benefice si permitand astfel inmultirea unora daunatoare. Incercati pe cat posibil sa evitati si consumul de animale crescute in ferme normale, tratate cu antibiotice si alegeti de cate ori aveti posibilitatea carne de la animale crescute cat mai natural. Antiinflamatoarele nesteroidiene in exces pot afecta colonul facandu-l permeabil.

Consumati alimente fermentate

Muraturile in saramura (nu in otet), borsul, iaurtul, kefirul, smantana fermentata sunt alimente care pot ajuta la restabilirea bacteriilor benefice din intestine. Dupa desarare in apa, muraturile sunt potrivite si pentru cei mici (cu exceptia gogonelelor). Lactatele trebuie insa consumate cu moderatie deoarece si ele contin lectine. Daca alegeti sa consumati cereale, puteti utiliza metode traditionale de inmuiere, incoltire si fermentare, insa nu va bazati ca prin ele veti distruge complet elementele daunatoare din cereale. Cea mai eficienta metoda este fermentarea, dar nici ea nu reduce in totalitate elementele ce iti pot afecta tractul digestiv. Dupa consumul de alimente fermentate, spalati-va pe dinti.

Suplimentarea cu probiotice de calitate

Suplimentele nutritive nu sunt medicamente, ci adjuvanti in alimentatia omului modern, expus la alimente din ce in ce mai departe de natura, la stres si la un mediu din ce in ce mai poluat. Bifidobacteriile sunt bacterii benefice, prezente in laptele matern, ce ajuta la ameliorarea si prevenirea alergiilor, digestie, prevenirea unor tipuri de tumori si la dezvoltarea timusului. Anumite specii de Lactobacili ajuta in prevenirea tumorilor, a candidozelor, a afectarii ADN-ului, etc. Pentru ca probioticele sa functioneze au nevoie de hrana specifica – prebiotice (carbohidrati, fructo-oligo-zaharide) si de aceea este bine sa alegeti un supliment cu probiotice complex pentru copii si adulti, mai ales daca nu aveti o dieta foarte echilibrata.

Evitarea zaharului, prajelilor, alimentelor modificate genetic si a toxicelor

Zahar,margarina, prajeli, produse de patiserie si fast food, alimentele cu OMG, tutun, alcool, etc. sunt toti factori care influenteaza negativ imunitatea si afecteaza direct si tractul digestiv. Evitati-le pe cat posibil si cititi cu atentie toate etichetele produselor cumparate.

Alimente cheie pentru intarirea imunitatii in sezonul rece

Sezonul rece nu este un motiv sa stai inchis in casa. Imbraca-te bine si bucura-te de aerul mai curat. Consuma alimente bogate in vitamina C, supe calde de gaina, ceai de macese, ceai verde, citrice, ghimbir, scortisoara, usturoi, galbenus de ou.

Suplimentarea cu produse naturale ce mentin echilibrul imunitar

Daca ai asigurat o flora intestinala sanatoasa, iata ce mai poti adauga pentru a asigura un sistem imunitar sanatos.

Ganoderma este o ciuperca rara avand proprietati curative de neegalat, folosita de peste 2000 de ani pentru beneficiile aduse sistemului imunitar si nu numai. Cititi despre Ganoderma si aici.

Extractul fara alcool din frunza de maslinare multiple beneficii si pentru imunitate, fiinde printre altele antiinflamator si antioxidant. Afla mai multe despre proprietatile extractului de frunza de maslin de aici.

Usturoiul este deja cunoscut pentru proprietatiile sale de prevenire a racelilor si asta se datoreaza alicinei continute. Daca acesteia i se adauga extracte de rozmarin, de frunza de maslin, larice, oregano si soc, atunci avem un supliment cu adevarat puternic in prevenirea problemelor de sanatate influentate de sosirea sezonului rece.

Vitamina C ajuta in producerea de colagen, dar are un rol important pentru imunitate. Ea poate fi gasita in fructe, legume si plante crescute natural. Descopera ce alimente contin cantitati importante de vitamina C. Alegeti suplimente naturale complexe cu vitamina C.

Vitamina D are un rol deja cunoscut atat pentru imunitate, cat si pentru functionarea sanatoasa a intregului organism, in special a sistemului osos si a celui hormonal.  Alimentatia sanatoasa este esentiala pentru acumularea de vitamina D, dar si expunerea cu atentie la soare. Descopera ce alimente contin vitamina D. Cand vitamina D este asociata cu extract de frunza de maslin, soc si zinc, avem un supliment natural si mai puternic.

Pentru mai multe produse naturale pentru imunitate dati click aici.

Graficele de crestere – dezvoltarea copilului

De cele mai multe ori in timpul vizitei la pediatru copilul tau va fi masurat si cantarit. Apoi i se va masura si circumferinta capului. Pediatrul iti va spune cum s-a dezvoltat fata de luna precedenta si unde se afla in comparatie cu alti copii.

Graficele de crestere reprezinta o modalitate de monitorizare a dezvoltarii copilului tau in comparatie cu majoritatea copiilor. Rezultatele difera de la copil la copil si nu trebuie sa reprezinte motive de ingrijorare sau de mandrie excesiva in randul parintilor.

De multe ori parintii au tendinta de a se lauda cu cresterile impresionante in inaltime sau greutate ale copilului, dar nu intotdeauna mai lung sau mai mare in greutate inseamna neaparat mai bine. Fiecare copil e diferit si se dezvolta in ritmul sau.

De asemenea, daca un copil este mai suplu in comparatie cu ceilalti sau ia mai putin in greutate, dar totusi se dezvolta normal, nu este motiv de ingrijorare. Aici se profita de spaima parintilor si de obicei se introduc (mai multe) cereale in alimentatia copilului. Nu introduceti cereale in alimentatia bebelusului doar pentru ca vedeti ca alti copii sunt mai plinuti. Obezitatea infantila este in crestere si nu trebuie sa o incurajati si dvs.

Citeste si articolul Diversificarea alimentatiei bebelusului.

Citeste si articolul Cerealele.

Pastreaza graficele primite de la pediatru pentru a vedea luna de luna dezvoltarea copilului tau, dar nu te panica. Daca acesta este in limite normale si nu are probleme grave de sanatate, nu ai de ce sa te ingrijorezi daca ia mai putin in greutate intr-o luna fata de cealalta, sau in comparatie cu alt copil. Pentru a te ghida, iata mai jos cateva valori medii de crestere.

Valori de crestere in inaltime si greutate la copii

  • La nasterea la termen (37-40 de saptamani), nou-nascutul este considerat normal daca are greutatea intre 2,5 kg si 4,5 kg.
  • Greutatea bebelusului se poate dubla la 5 luni, tripla la 1 an si se mareste de 4 ori la varsta de 2 ani, fata de greutatea avuta la nastere.
  • In primele 4 luni copilul are o crestere in greutate in medie de 750g/luna.
  • In urmatoarele 4 luni cresterea in greutate este in medie de 500g/luna.
  • In ultimele 4 luni din primul an de viata creste in greutate in medie 250g/luna.
  • Inaltimea nou-nascutului este considerata normala intre 45 – 55 cm.
  • Unii copii pot avea o inaltime mica sau medie in primii 3 ani si pot compensa in anii ce urmeaza sau la vartsa pubertatii.
  • Perimetrul cranian la nastere are in jur de 34- 35 cm, la 1 an este de 45-47 cm, la 5 ani este de 50-52 cm, iar la 15 ani de 55-57 cm.
  • Fontanela superioara (cea din zona occipitala) poate fi inchisa la nastere sau se poate inchide in decursul primei luni de viata.
  • Fontanela anterioara masoara la nastere intre 2,5 – 5 cm si se inchide complet intre 9 – 18 luni.

Crema de protectie solara pentru copii si adulti

In magazine gasim atat de multe produse pentru protectie solara incat nu stim ce sa mai alegem. Pe eticheta din fata vedem un scris mare cu cateva ingrediente naturale care sa ne atraga privirea si sa ne convinga. Pe spate gasim si eticheta ingredientelor si observa ca cele naturale adesea sunt trecute la sfarsit, iar in rest, o eticheta plina – plina cu tot felul de chimicale greu de deslusit. Unde mai pui ca unele dintre ele isi pierd protectia dupa 30 de minute, iar altele in loc sa protejeze actioneaza precum o lupa la nivelul pielii, grabind arderea.

Nu o sa va spun cliseul cu “subiectul arzator” pentru ca in fiecare vara e la fel de arzator si de aceea e bine sa stim mereu ce crema de protectie solara sa alegem atat pentru noi cat si pentru copil. O sa va spun ce sa cautati si ce sa evitati la o astfel de crema.

Ingrediente de evitat in crema de protectie solara:

Ensulizol (Acid Fenilbenzimidazol Sulfonic) – folosit ca filtru UVB. Prin aplicarea pe piele si expunerea la soare afecteaza ADN-ul si poate produce cancer.

Oxibenzona (Benzofenona-3) – reactii de fotosensibilizare, eczeme, dermatite. Se absoarbe in proportie foarte mare in corp si este considerat cancerigen. Copiii nu au enzimele necesare pentru a descompune aceasta substanta si nu o vor putea elimina foarte bine din corp.

Padimat O (Octil Dimetil PABA / Ester PABA) – alergii, efect estrogenic, afecteaza ADN-ul.

Mentil Antranilat (Meradimat) – filtru UVA, produce radicali liberi.

Octinoxat (Octil Metoxicinamat) – este extras din uleiul de scortisoara si desi pare ceva aproape natural, da fotosensibilitate pielii si are efect estrogenic.

Octisalat – este un filtru UVB ce permite patrunderea celorlalte substante nocive.

Homosalat – efect estrogenic.

Avobenzona (Parsol 1789) – este un filtru UVA care sub actiunea razelor solare se descompune in alte chimicale toxice; efect estrogenic.

Pe langa acestea este bine sa evitam si celelalte chimicale nocive din cosmetice precum: parabeni, propilen glicol, ulei mineral, parafina, alcool etoxilat, PEG, polisorbat, etc. De asemenea, evitati cremele cu parfum deoarece se stie ca sub actiunea razelor soarelui parfumul pateaza pielea. Cremele cu Mexoryl XS isi pierd din protectie dupa 2 ore.

Ingrediente sigure in crema de protectie solara pentru copii si adulti:

Oxid de Zinc – este un ingredient folosit de foarte multa vreme fara efecte secundare; absorbtia in piele este mica.

Dioxid de Titan – este un ingredient sigur, avand absorbtie scazuta in piele; Evitati spray-urile care il contin deoarece nu este foarte sigur atunci cand este inhalat.

Untul de cacao, untul de shea, uleiul de cocos, aloe vera, vitamina E, uleiul de morcov sunt ingrediente care ajuta pielea si ii ofera sanatate.

Evitati cremele care au in compozitie nano oxid de zinc sau nano dioxid de titan, precum si formele micronizate. Acestea, desi asigura o mai buna protectie a pielii, sunt ingrediente noi si insuficient studiate, care se absorb mai mult in piele decat formele mai sus amintite.

Alegeti creme si lotiuni cu factor de protectie mare, care se aplica normal, nu prin pulverizare (spray) si evitati uleiurile (efect de lupa). In rest aplicati sfaturile bine-cunoscute: expuneti-va la soare cu moderatie, folositi umbrele, palarii si haine din fibre naturale care sa va acopere pielea.

Inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului

Diversificarea alimentatiei bebelusului trezeste uneori spaima la propriu  in randurile mamicilor. Cum, cand, ce, de unde, de care, de ce aia, etc.? Toate necunoscutele astea se invart haotic in mintea unei mamici la inceput.

Am vazut circuland sute de scheme de diversificare a alimentatiei bebelusilor – fie apartinand unei clinici, fie vreunui pediatru celebru, fie traduse, fie bazandu-se pe vreo schema facuta de o companie cu interese comerciale evidente.

Introducerea alimentelor solide in dieta bebelusului nu trebuie sa fie nici motiv de spaima si nici de ingrijorare. Uneori alimentatia nici nu trebuie sa urmeze un orar exact, fiecare copil fiind diferit. O schema de diversificare clasica va fi un program exact de alimentatie a copilului: la orele x copilul va manca x ml de lapte matern sau formula de lapte, la ora y se va introduce alimentul y, samd. De obicei schemele de diversificare date de un pediatru contin cereale la masa de seara si suc de fructe sau supa dintr-o leguma (adica zeama ramasa in urma fierberii acelei legume) ca aliment nou de introdus.

Cand este bine sa incepem diversificarea alimentatiei bebelusului?

Parerile difera. Unele mamici aleg sfaturile doctorului pediatru, care de obicei recomanda inceperea diversificarii intre 4 si 6 luni.

Altele urmaresc semnele date de bebelus – daca devine interesat atunci cand te vede ca mananci ceva si incearca sa duca singur la gura diverse obiecte sau manutele, iar altele se ghideaza dupa semnele aparitiei dintilor. Important este ca in primele 12 luni de viata laptele sa fie in mare parte alimentatia bebelusului.

Mai demult se recomanda inceperea alimentatiei devreme, uneori chiar si inainte de 4 luni, insa abordari recente arata ca amanarea diversificarii pana in intervalul 6 – 12 luni aduce beneficii bebelusului: prevenirea alergiilor si a obezitatii, maturizarea sistemului digestiv al bebelusului, etc.

Desigur, in cazul bebelusilor alaptati diversificarea alimentatiei poate fi amanata, insa la bebelusii hraniti artificial, cu formula de lapte praf, este important sa ii introduci in dieta nutrientii de care are nevoie si pe care o formula de lapte, oricat de avansata, nu ii poate aduce.

Asadar, pentru bebelusii alaptati incepeti diversificarea dupa 6 luni, iar pentru cei hraniti artificial, intre 4 si 6 luni, in functie si de cat de matur pare bebelusul si cat de interesat pare de alimentattie atunci cand isi vede parintii mancand.

Anumiti pediatrii recomanda pentru bebelusii alaptati introducerea unei mese de lapte praf, de obicei seara, sub pretextul unui somn mai bun cu un stomac indestulat. Nu va lasati pacaliti de iluzia formulei de lapte praf. Ar fi pacat daca tot ati dat copilului lapte matern pana acum sa nu o faceti si in continuare.

Ce tip de diversificare sa aleg?

Diversificarea clasica are la baza introducerea unui aliment sup forma de suc sau piure mai subtire de fructe sau legume, pe care mama il da copilului cu o lingurita.

Autodiversificarea consta in punerea de bucati de mancare in fata bebelusului, pe care acesta le va lua singur in mana si le va manca in ritmul lui. Desi se produce multa mizerie in jur, metoda este benefica pentru ca ii ajuta pe copii sa foloseasca tacamurile mai devreme, iar prin mestecare timp indelungat se digera mai bine alimentele inghitite, fata de inghitirea directa a sucului sau piureului. Evita autodiversificarea cu paste, biscuiti, paine si pufuleti. Fii atenta la alimentele introduse si la dimensiunile lor pentru a evita riscul de inecare si sufocare. Supravegheaza bebelusul in timpul mesei.

Poti alcatui o combinatie intre cele 2 metode, oferindu-i copilului atat supe, piureuri, cat si bucati de legume fierte si fructe pe care le poate manca singur. Atunci cand ii oferi bucati de legume sau fructe le poti inmuia in unt, ulei de cocos si galbenus. Nu uita de supa de carne si os, galbenus, branza moale, smantana, iaurt gras, pe care nu le poate manca singur si care trebuie sa faca parte din dieta lui.

Metoda redescoperita a mestecarii alimentelor de catre mama si apoi oferirea lor copilului nu este igienica avand in vedere cat de mult s-a schimbat lumea, mediul, viata si sanatatea oamenilor comparativ cu trecutul, cand aceasta practica era una normala si benefica.

De ce este bine sa NU introducem cereale de la inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului?

Cerealele pentru bebelusi se prezinta de obicei sub forma de faina. La inceput se recomanda introducerea orezului la masa de seara. Da, copilul tau va fi mai indestulat cu burta plina de lapte si faina de orez. Poate va dormi si mai mult pana la prima trezire din timpul noptii, dar cerealele nu sunt in aceasta faza altceva decat calorii goale, mult amidon, caci invelisul cu fibre este de obicei inalturat. Chiar daca ar fi cereale integrale, tot nu ar fi ceva de dorit, deoarece aceste cereale contin fibre mult prea agresive, ce pot irita colonul bebelusului.

Exista si cereale pentru bebelusi speciale pentru un somn mai linistit, sau cereale la care se adauga tapioca. Tapioca nu este altceva decat un amidon fara beneficii nutritionale, menit sa ingrase, sa umfle.

Cand vorbim despre cereale, facem referire nu doar la faina pentru pus in lapte, ci si la pufuletii si biscuitii “pentru bebelusi”.

Citeste aici pe larg despre cereale si de ce ar trebui consumate rar si introduse in alimentatie cat mai tarziu.

Cum se introduc alimentele solide la inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului si in ce cantitate?

In diversificarea clasica se introduce pe rand cate un aliment si se asteapta 3-4 zile pana la introducerea urmatorului aliment pentru a se vedea cum tolereaza bebelusul alimentul nou si daca este alergic sau nu. Daca nu exista alergii in familie, poti introduce urmatorul aliment si mai devreme de 4 zile.

La inceput se vor da cateva lingurite deoarece trebuie obisnuit cu un gust nou si trebuie sa vezi cum digera alimentul. Nu te mira daca in prima faza a diversificarii vei recunoaste in scutec alimente nedigerate complet.

Diversificarea se incepe cand copilul are o stare de sanatate buna.

Daca va refuza un aliment, nu il forta, ci inlocuieste-l cu altul, iar alimentul refuzat ofera-l dupa o saptamana din nou.

Ce alimente se introduc la inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului?

Aici din nou suntem pe teren minat. Pediatrul ti-a zis suc de mar? Ei bine, daca vrei sa ii dai copilului apa cu zahar si ceva ramasite de nutrienti, care il poate balona si obisnui imediat cu un gust mult prea dulce pentru varsta lui, atunci sucul de mar e alegerea ta.

Multi considera benefic sa introduci intai legume si apoi fructe pentru ca bebelusul se poate obisnui cu gustul dulce si apoi sa refuze alimente mai hranitoare. Mai mult, este bine sa amani introducerea fructelor pe mai tarziu pentru a da fructoza unui bebelus mai dezvoltat si cu un sistem digestiv mai matur. Daca iti este teama ca mai tarziu va refuza fructele si va prefera legumele, trebuie sa stii ca asta se intampla rar, iar daca se intampla bucura-te ca ai un copil care mananca legume pline de nutrienti si doar ciguleste din fructele dulci.

In loc de zeama ramasa in urma fierberii unei legume te sfatuim sa acorzi bebelusului un piure din leguma fiarta si supa ei sau bucati de leguma, daca alegi autodiversificarea.

Alimente ce pot fi introduse la inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului

  • Avocado este un fruct care aduce mai mult a leguma sau nuca daca e sa ne luam dupa gust, sau a unt, daca e sa ne luam dupa textura sa atunci cand este bine copt. La inceput copiii pot digera mult mai bine grasimile si de aceea un fruct gras cum este avocado este perfect pentru inceputul diversificarii alimentatiei bebelusului.
  • Morcovul fiert este usor de digerat, usor dulceag si e o leguma hranitoare. Nu exagerati in a oferi zilnic copilului morcovi si legume sau fructe protocalii, mai ales cand este foarte mic, pentru ca acesta se poate ingalbeni daca nu sintetizeaza bine vitamina A din carotenoizi.
  • Dovlecelul fiert are un gust destul de neutru si il puteti da fara griji la inceputul introducerii mancarii solide, mai ales daca aceasta se intampla vara.
  • Dovleacul fiert la aburi este si el hranitor si usor de digerat.
  • Cartoful dulce este asemanator cu dovleacul la gust si poate fi introdus in alimentatia bebelusului daca gasiti bio. Daca nu, este mai bine sa il evitati si sa ii oferiti dovleac.
  • Conopida si broccoli sunt legume inrudite si asemanatoare ca gust. Cand sunt fierte devin usor dulci.
  • Galbenusul este partea valoroasa a oului si asigura copilului grasimile necesare dezvoltarii creierului. Nu va feriti sa oferiti copilului galbenus de ou inca din primele zile de introducere a alimentelor solide. El poate sa digere foarte bine grasimile din galbenus, iar daca galbenusul provine de la un ou de calitate, va beneficia de DHA, un tip de acid gras Omega 3 absolut necesar dezvoltarii copiilor. Alege oua de tara sau bio. Ofera la inceput cate un sfert de ou si fa o zi – doua pauza. Apoi jumatate si mai departe, pana ajungi la un galbenus intreg. Poti oferi 3-4 galbenusuri pe saptamana. Citeste aici despre Omega 3 si importanta pentru sanatate.
  • Ficatul este un aliment controversat. Multi il considera toxic, impur, uzina de filtrat toxine si deseuri din organism. Ficatul este un aliment pretios. Bogat in fier si vitamina B12, el previne anemiile. Chiar si Gerson, un initiator al dietelor vegane, oferea ficat pacientilor sai. Noi consideram ficatul un aliment de neegalat atunci cand provine de la un animal hranit corect, asa cum sunt animalele de la tara, care pasc iarba, se misca liber, nu sunt ingrasate artificial si nu li se dau hormoni si tratamente agresive pentru ingrasare rapida, productie sporita de lapte, boli datorate conditiilor de crestere intensiva, etc. Oferiti bucatele mici de ficat sau pasta de ficat facuta in casa, chiar dupa introducerea primelor alimente. Daca nu aveti o sursa sigura din care sa cumparati ficatul, alegeti un ficat de oaie sau capra din comert si niciodata de pui.
  • Dupa ce bebelusul devine obisnuit cu gusturi noi, oferiti-i si iaurt gras sau smantana naturala fermentata. Pe legumele oferite puteti pune unt.
  • Supa de carne si os este un aliment traditional foarte sanatos. Puteti pasa cate putina carne si o putei oferi bebelusului impreuna cu supa. Alegeti gaina de tara, curcan si vita cu os. Cei care au inteles ca grasimile sanatoase sunt benefice copiilor, pot oferi si supe de oaie sau capra. Nu degresati foarte mult supa prin culegerea grasimii de la suprafata. Citeste aici despre grasimi si importanta lor in dezvoltarea copiilor.

Daca alegeti totusi sa incepeti diversificarea cu fructe dulci (va recomandam din nou sa nu o faceti), oferiti piure de fruct, nu doar suc fara pulpa: para (efect laxativ), banana (de preferat bio; poate da constipatie), mar (constipa daca este copt la cuptor), mango.

Descopera si piramida alimentara propusa de noi pentru o alimentatie sanatoasa.

Conculzii despre diversificarea alimentatiei bebelusului

Diversificarea nu este un moment greu. Introducerea solidelor arata ca bebelusul tau creste si se dezvolta, iar pentru tine e un moment bun sa iti cunosti mai bine copilul cu nevoile si preferintele sale. Asadar, nu te stresa, alege alimente hranitoare si totul va fi bine.

Putem invata copiii sa doarma cu zgomot in jur?

Auzim de multe ori, mai ales de la persoane in varsta, despre cum ar trebui sa obisnuim copilul sa doarma si sa adoarma chiar si atunci cand in jurul lui este galagie. Oare este bine? Este mai comod pentru parinti? Este sanatos pentru cei mici? Chiar se poate invata dormitul intr-un mediu zgomotos?

In primele zile de viata bebelusul doarme mult, are parte de somn profund si este capabil mai mult decat oricand sa doarma cand in jurul lui se aud diverse zgomote – vorbit tare, fosnit de hartie sau plastic, farfurii, masini, televizor, sunete de animale, etc.

Dupa o vreme bebelusii devin atenti la zgomotele din jurul lor, iar adormirea si somnul depind foarte mult de cat de interesati sunt ei de cunoasterea zgomotelor respective.

Pe masura ce cresc, copiii devin tot mai atenti la lumea inconjuratoare si de aceea orice factor extern ii poate atrage si influenta.

Copiii sunt diferiti si fiecare adoarme in felul sau. La fel, in timpul somnului, unii pot fi treziti de zgomote si pot adormi singuri la loc, iar altii trebuie linistiti de un parinte.

Specialistii sunt de acord ca nici un copil nu poate fi obisnuit sa doarma in conditii de zgomot daca nu este felul lui. Aici nu exista invatare si obisnuire a copilului. In plus, indiferent de felul copilului – mai sensibil sau nu – somnul inconjurat de zgomot nu este odihnitor sau sanatos nici pentru cei care par sa suporte mai bine galagia.

Asadar, renuntati la babisme si la sfaturile care va spun sa faceti galagie cand doarme copilul pentru a-l invata sa doarma in orice conditie. Voi puteti dormi cand e zgomot in jurul vostru? Somnul inseamna repaos, odihna si liniste. Si daca cineva vorbeste cu voce tare sau reorganizeaza vesela exact cand vreti sa adormiti copilul, nu va sfiiti sa ii spuneti: “Shhhhhh!”

Ce plante pot fi periculoase pentru bebelusi si copii?

Fie ca avem plante de apartament sau o gradina frumoasa, e bine sa stim de ce plante sa ne ferim copiii. Desi este bine sa ii tinem departe de toate plantele decorative, unele sunt mai toxice decat altele si ii pot atrage prin bobite colorate, frunze sau bulbi cu aspect de ceapa sau usturoi. Cum bebelusii si copiii mici obisnuiesc sa duca totul in gura, este bine sa avem grija si sa le facem aventurile de mici exploratori mai putin aventuroase.

Plante toxice:

  • Narcisele  galbene si albe – bulbii pot fi confundati cu ceapa sau usturoi. Atentie si la alte plante cu bulbi!
  • Ghioceii
  • Brandusele sau Crocus
  • Lacramioarele – atentie cand culegeti leurda sa nu confundati frunzele!
  • Glicina
  • Salcamul galben – seminte foarte toxice
  • Azaleea (Rhododendron)
  • Philodendronul
  • Leandrul
  • Poinsetia sau Floarea Craciunului
  • Vascul
  • Hortensia – poate provoca dermatita de contact; toxica atunci cand este inghitita
  • Crotonul
  • Degetelul (Digitalis purpurea)
  • Anthurium, numita si Floarea Flamingo
  • Ficusul – seva alba este foarte toxica si usor de confundat cu picaturile de lapte.
  • Crizantema – poate provoca dermatita de contact la atingeri repetate ale frunzelor si tulpinilor.
  • Cyclamenul
  • Diffenbachia – este o planta decorativa prin frunze si benefica in purificarea aerului din casa, dar seva otravitoare.
  • Iedera
  • Muscate
  • Monstera deliciosa
  • Caladium
  • Rubarba cruda
  • Datura
  • Omagul sau Aconitum – foarte toxic
  • Nemtisorul
  • Solanum pseudocapsicum





Eruptia cutanata cauzata de caldura

In toiul verii auzim de tot felul de probleme aparute la nivelul pielii. La copii este frecventa aparitia unei eruptii pe piele cu aspect de bubite, cosuri, pete rosiatice, care adesea se produce din cauza caldurii. Ea se numeste miliaria. Alergia la caldura nu este insa specifica doar copiilor, ci si adultilor. Desi nu este dureroasa si nici periculoasa, poate provoca prurit (mancarime), disconfort si uneori stari febrile.

Metode naturale de a evita si ameliora eruptiile provocate de caldura

1. Deoarece prevenirea este cea mai buna, este bine sa imbracam copilul in haine lejere de bumbac.

2. Multi parinti imbraca excesiv copiii. Daca tu te imbraci cat mai subtire, nu ii pune copilului caciula si sosete atunci cand nu este cazul.

3. Dusurile sau baile racoritoare pot fi de ajutor. Daca optati pentru baie, adaugati in cada putin bicarbonat de sodiu.

4. Daca eruptia a aparut deja puteti face aplicatii cu gel sau suc natural de aloe vera. Gelul de aloe vera este util si in caz de arsuri solare. Aloe vera grabeste vindecarea pielii si calmeaza iritatiile.

5. Untul de cacao pur poate ajuta si el in calmarea iritatiileor, daca este aplicat in cantitatea mica pe pielea proaspat spalata si zvantata.

6. Nu folositi pudra de talc pentru ca bubitele se pot infecta.

7. Nu folositi alte creme si lotiuni pentru ca astupa porii si iritatia se poate agrava.

8. Tamponati zonele afectate cu comprese sterile inmuiate in ceai rece de musetel, ceai verde sau ceai de galbenele.

Trusa medicala pentru bebelusi si copii

Ca viitoare sau proaspata mama iti faci tot felul de griji despre ce va fi. Pentru a sta mai linistita e bine sa ai in casa un kit cu produse de baza pentru a interveni in caz de probleme minore pe care nou nascutul sau bebelusul le poate avea.

Trusa medicala pentru bebelusi

  • Comprese sterile (de preferat sa nu fie cele vechi din tifon, pentru ca pot fi destul de abrazive) – le vei folosi pentru curatarea fetei, a ochilor si la dezinfectarea ombilicului.
  • Betadina – pentru dezinfectarea ombilicului
  • Termometru digital – exista multe modele pentru masurarea temperaturii in ureche, pe frunte, oral sau rectal.
  • Pompa cu varf de silicon pentru aspirarea nasului infundat. Unele mame prefera “batista bebelusului” – un dispozitiv care se ataseaza la aspiratorul de uz casnic (multi medici nu recomanda acest dispozitiv; sunetul aspiratorului poate speria nou nascutul sau dimpotriva, il poate linisti.)
  • Spray cu apa de mare sau ser fiziologic pentru desfundarea nasului infundat (de preferat sa nu fie la fiola de sticla)
  • Crema naturala pentru iritatia de scutec
  • Ceaiuri naturale, fara indulcitori pentru calmarea colicilor – rooibos, chimen, anason, musetel, etc.
  • Vitamina D lichida – previne rahitismul si se administreaza un numar de unitati recomandat de medic pentru fiecare copil in parte.
  • Crema de protectie solara cu ingrediente naturale – oxid de zinc, dioxid de titan, filtre uv din plante, fara parabeni, coloranti, parfumuri artificiale.
  • Tampoane pentru urechi – se vor folosi cu delicatete pentru a absorbi apa din urechi dupa baie.

Veti intalni pe internet diverse sfaturi pentru procurarea de siropuri si supozitoare pentru scaderea temperaturii. Consideram ca aceste produse trebuie achizitionate doar la sfatul medicului si doar in caz de urgenta. Temperatura ridicata poate fi uneori utila organismului, ajutand corpul sa “lupte” impotriva unei infectii, iar coborarea ei imediata nu este intotdeauna benefica.

Nu recomandam achizitionarea de pudre cu antibiotic pentru dezinfectarea ombilicului, decat in cazul unei infectii si doar la recomandarea medicului.

Cantarul pentru bebelusi este un instrument costisitor si destul de putin utilizat de mamici dupa achizitionare. Bebelusul dvs va fi cantarit la vizitele lunare la pediatru. Proba suptului nu este intotdeauna eficienta pentru a motiva achizitionarea unui cantar. Il puteti achizitiona daca doriti sa stiti greutatea bebelusului intre vizitele medicale sau daca preferati vizita doctorului la domiciliu.

Supozitoarele cu glicerina pentru constipatie trebuie utilizate doar in urma consultarii medicului.

Trusa de la bebelusi poate fi reinoita periodic si utilizata si pentru copii. Pe langa produsele destinate ingrijirii bebelusilor, iata cateva elemente de adaugat:

Trusa medicala pentru copii (in plus fata de trusa pentru bebelusi)

  • Apa oxigenata – pentru zgarieturi, rani.
  • Fasa elastica – in caz de entorse sau luxatii, pentru fixarea articulatiei pana la vizita la medic.
  • Pansamente autoadezive, plasturi.
  • Ceaiuri naturale pentru raceala, guturai, crampe si probleme abdominale – menta, busuioc, musetel, rooibos, etc.
  • Spray sau crema naturala pentru protectie impotriva insectelor – pe baza de uleiuri esentiale din plante, nu cele care contin chimicale nocive.

Recomandam ca achizitionarea altor produse farmaceutice sa se faca doar dupa recomandarile medicului: medicamente pentru otite, conjunctivite, faringite, alergii, etc.

Sucul de fructe, o sabie cu doua taisuri

Vedem adesea la televizor reclame despre bunatatea fructelor. Fructele sunt bune, mai ales daca nu sunt tratate chimic impotriva daunatorilor sau daca nu li s-au aplicat diverse metode de marire, coacere accelerata, indulcire, etc.

Multa lume considera sucul de fructe un adevarat elixir pentru sanatate si il pun pe acelasi loc cu consumarea fructului intreg. Ce nu stiu ei insa este faptul ca in timpul stoarcerii raman in urma foarte multi nutrienti valorosi, sucul se oxideaza rapid si trebuie consumat imediat pentru a mai salva ceva benefic, iar continutul de zahar este foarte mare. Putem spune ca este aproximativ la fel de dulce ca o bautura racoritoare din comert, dar bineinteles mai bun. Sucul de fructe contine glucoza, sucroza si mai ales fructoza, in medie 8 lingurite la un pahar si avand in vedere ca fructoza este de 40 de ori mai dulce decat zaharul, puteti calcula si singuri efectele.

Sucul de fructe si fructoza – probleme pentru sanatate

De multe ori parintii sunt sfatuiti sa inceapa diversificarea bebelusului cu suc de fructe – de obicei suc de mar. Acesta insa poate produce balonare, gaze, diaree si aduce brusc un aport mare de zaharuri.

Fructoza s-a dovedit a fi mai putin sanatoasa decat se credea, iar administrarea ei bolnavilor de diabet este gresita. Fructoza este responsabila de marirea procentului de grasime intra abdominala – acea grasime care inveleste organele, prin stimularea productiei de insulina. De asemenea, s-a constatat ca sucul de fructe administrat copiilor ii expune la un risc mai mare de obezitate, mai ales pe cei care au deja un risc ereditar.

Alte probleme asociate consumului ridicat de fructoza si zaharuri, mai ales la copii includ cariile, eroziunea smaltului si in unele cazuri malnutritia – copilul se satura cu suc dulce si refuza consumul altor alimente sanatoase.

Concluzii suculente

Consumul de fructe proaspete trebuie incurajat, dar se va evita separarea sucului de pulpa si coaja. Fructul intreg  contine fibre care incetinesc absorbtia fructozei. Daca ne este pofta de un suc de fructe natural putem pasa fructul si dilua cu apa. Si in acest caz, se va consuma imediat amestecul pentru a preveni oxidarea sa. In orice caz, sucul de fructe in exces nu este calea catre sanatate. Sa fim moderati!